Diana Grigore
831 vizualizări 20 feb 2019

Nominalizarea lui Mircea Drăghici de către Partidul Social Democrat pentru a ocupa poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente nu reprezintă altceva decât confirmarea faptului că intenţia reală a lui Liviu Dragnea este de a frauda următoarele rânduri de alegeri din România. Este inacceptabil ca persoana care a fost condamnată penal definitiv tocmai pentru fraude electorale să fie aceeaşi care girează numirea unui nou şef al AEP. În condiţiile în care în următorii 2 ani de zile în România se vor desfăşura 4 scrutine electorale generale, prin propunerea făcută PSD transmite un mesaj clar tuturor competitorilor că actuala coaliţie de guvernare nu intenţionează să garanteze alegeri libere şi corecte”, a transmis PNL într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Liberalii au adăugat că Mircea Drăghici e acuzat de deturnarea subvenţiilor primite de partid de la stat şi le-a folosit în interes personal. Aceştia susţin că preşedintele AEP ar trebui să reprezinte garanţia desfăşurării corecte a alegerilor electorale.

 

„Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este acuzat că a deturnat subvenţiile primite de partid de la stat şi le-a folosit în interes personal pentru bolizi de lux, pentru chirii lunare de 19.000 de euro şi contracte de 1,8 milioane lei în beneficiul soţiei pentru cheltuieli de publicitate. Dincolo de faptul că domnia sa se află într-un grav conflict de interese în raport cu aceste fapte care nu au fost elucidate nici până la acest moment, reprezintă o contradicţie în termeni ideea de a-l propune pe Mircea Drăghici să vegheze la corectitudinea desfăşurării alegerilor. În mod firesc, în urma demisiei preşedintelui AEP persoana nominalizată să ocupe această responsabilitate trebuie să fie o personalitate din societatea civilă cu recunoaştere publică şi experienţă în procesul electoral sau, în cazul în care se doreşte o nominalizare politică, o persoană propusă din rândul partidelor care nu se află la guvernare, tocmai pentru a reprezenta o garanţie a desfăşurării corecte a alegerilor ce vor urma”, mai transmit liberalii.

 

În încheiere, Partidul Naţional Liberal le solicită tuturor partidelor parlamentare susţinerea unui candidat pentru şefia AEP care să nu aparţină actualei coaliţii guvernamentale.

Social-democraţii au decis, marţi seara, la Parlament, în şedinţa CEx, ca Mircea Drăghici, trezorierul PSD, propus anterior de premierul Viorica Dăncilă pentru Ministerul Transporturilor, să fie propus pentru conducerea AEP, după demisia lui Daniel Barbu (ALDE).

 

Preşedintele AEP, Daniel Barbu, a demisionat luni din funcţie pentru a candida la alegerile europarlamentare. El a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu este sigură candidatura sa, dar că a vrut să evite o „incompatibilitate etică”.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Citește și: