Valentin Pircalabu
325 vizualizări 8 mai 2018

“În biroul politic al PNL de ieri am propus şi a fost aprobat că PNL să sesizeze CE şi BCE asupra intervenţiei directe a politicului în politică monetară din România. Scrisoarea lui Liviu Dragnea, presedintelele Camerei Deputaţilor, către BNR este dovadă principala a intervenţiei directe a politicului în politică monetară. Este pentru prima oară când un lider politic în funcţie publică intervine direct şi ameninţă independenţa politicii monetare”, a scris senatorul Florin Cîţu pe pagina de Facebook.

Liberalul mai susţine că, din punctul său de vedere, au fost încălcate: Legea nr.312/2004 art.1 alin.(2), articolul 130 din Tratatul de aderare şi articolul 7 din Statutul SEBC şi BCE.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a făcut publică, vineri, corespondenţa pe care a purtat-o cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în scrisoarea sa susţinând că membrii conducerii BNR au indus la nivelul mediului economic o stare de neîncredere în Guvern.

„Politica monetară, atribuţia exclusivă a BNR, reprezintă o componentă esenţială a mix-ului de politici macroeconomice promovat pentru asigurarea unei dezvoltări economice accelerate, dar sustenabile şi de durată. În acest sens, consider că politica monetară trebuie să se armonizeze cu politicile gvernamentale. Din acest punct de vedere îmi exprim îngrijorarea faţă de măsurile întreprinse la început de an de cătere BNR şi care, în opinia mea, nu reprezintă cea mai potrivită cale de coordonare a politicilor macroeconomice”, a transmis Liviu Dragnea în scrisoarea către Consiliul de Administraţie al BNR.

El mai apreciază că o politică monetară adecvată trebuie configurată în raport cu politica fiscal-bugetară şi, în general, cu politicile guvernamentale stabilite prin programul de guvernare, fără a se pune semnul întrebării asupra capacităţii Guvernului de a implementa măsurile asumate sau de a îndeplini prevederile legilor bugetare.

La rândul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, i-a răspuns preşedintelui Camerei Deputaţilor tot prin intermediul unei scrisori.

„Membrii Consiliului de Administraţie al BNR au analizat scrisoarea dumneavostră privind evoluţia principalilor indicatori macroeconomici şi a componentelor mix-ului de politici economice. Răspundem invitaţiei dumneavoastră la un dialog construcitv între Parlament, Guvern, BNR, în baza Legii 313/2004 şi a prevederilor privind băncile centrale din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, cu scopul de a realiza o imbinare mai bună între politicile guvernamentale şi politica monetară a BNR”, se arată în scrisoarea trimisă de Mugur Isărescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a atacat luni programul PSD, spunând că acesta este pe contrasensul logicii economice, iar PSD nu reuşeşte să urmeze nici măcar propriul program, ajungând să amaneteze viitorul ţării.

"S-au publicat astăzi datele care arată execuţia bugetară din primul trimestru al 2018, date publicate cu întârziere. Mă voi referi la aceste date care arată execuţia finanţelor publice. (...) Progrmaul de guvernare PSD s-a aflat de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare. PSD a propus românilor scăderea taxelor şi impozitelor, pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri, au spus ei, pentru şcoli, au spus ei. Pentru economişti, dar şi pentru cei interesaţi această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creşterea salariilor şi realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuaţie care va fi dusă cu greu la bun sfârşit. Tebuie să vedem cât va mai ţine această iluzie creată de PSD", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și: