Cristian ANDREI
3697 vizualizări 4 aug 2014

PSD şi PNL au ajuns în faza partajului, social-democraţii susţinând că ruperea USL nu poate "fi operată" la Tribunal, până când nu se vor achita integral datoriile înregistrate către furnizori. Datoriile USL au fost făcute în timpul campaniilor locale şi parlamentare din 2012.

După ce conducerea PNL a decis să denunţe la Tribunal protocolul USL, liberalii i-au chemat la discuţii pe foştii parteneri de guvernare de la PSD pe marginea acestui subiect.

Liderii PSD au declinat însă invitaţia, transmiţându-le prin mail liberalilor situaţia financiară a USL, în special cea a datoriilor neplătite către furnizori.

"Partidul Social Democrat nu dă curs invitaţiei de a participa la întâlnirea propusă pentru data de 4 august 2014, întrucât bilanţul contabil aferent pentru anul 2013 al Uniunii Social Liberale conţine datorii neachitate către diverşi furnizori, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel central. Bilanţul este publicat în urma înregistrării la termen conform legislaţiei în vigoare, pe site-ul ANAF, şi este suspus controlului de către Autoritatea Elctorală Permanentă. Prin urmare, semnarea unui acord de încetare a Protocolului USL şi de desfiinţare a Uniunii Social Liberale nu poate fi operată până când această alianţă politică nu îşi achită integral datoriile înregistrate către furnizori", se arată în răspunsul trimis de PSD celor de la PNL.

Potrivit datelor prezente pe site-ul Ministerului de Finanţe "activele circulante nete, respectiv datoriile curente nete" erau de - 9.578.714 lei. La capitolul "total active minus datoria curentă" apare un minus de 9.576.487 lei.

Gorghiu: PSD stă cu urna cu cenuşă în curte

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a declarat pentru gândul că în pofida acestor datorii, USL nu mai trăieşte, iar liberalii vor continua procedura în instanţă de denunţare a protocolului.

„Vreau să transmit un singur lucru către PSD şi un mesaj pe care l-am spus public de mai multe ori: USL nu mai trăieşte, este doar un mod de înşelare a electoratului de către PSD, motiv pentru care demersul nostru este cât se poate de firesc, de logic. Îi anunţ pe juriştii de la PSD că nu are nicio legătură denunţarea USL cu eventualele datorii pe care USL le-ar putea avea. Le explic printr-un exemplu pe înţelesul tuturor: inclusiv în cazul unui divorţ lumea nu poate să fie obligată să trăiască împreună şi să i se refuze divorţul pe motiv că au credit comun. Va fi făcută în continuare denunţarea la Tribunal, indiferent că nu au acceptat prezenţa la procedura prealabilă şi instanţa va decide pe cale de consecinţă", a precizat pentru gândul Gorghiu.

Aceasta le-a reamintit celor de la PSD că mesajul USL trăieşte a fost declarat ilegal de BEC în timpul campaniei pentru europarlamentare.

"Dacă tu insişti să păcăleşti o Românie întreagă că Usl există, deşi tu  stai cu urna cu cenuşă în curtea PSD este doar o opţiune care ţine de caracterul tău şi de lipsa de coloană vertebrală a unui partid", a adăugat vicepreşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat pentru gândul că liderii celor două partide trebuiau să se întâlnească şi să stea de vorbă ca bărbaţii.

"Vreau să cred că suntem oameni civilizaţi. Nu trebuie să ne ridicăm fustele în cap în faţa instanţei. Trebuia să ne întâlnim să stăm de vorbă ca bărbaţii. Era un gest de minimă normalitate", a precizat Petrache pentru gândul.

sursa foto: mfinante.ro

Cel care se ocupă din partea PNL de procedurile legale pentru denunţarea protocolului USL este deputatul Theodor Nicolescu.

"Nu există un text de lege care să condiţioneze desfiinţarea unei alianţe de această situaţia. Mai mult, tocmai acesta era şi subiectul discuţiei, va fi şi subiectul procedurii împărţirea activului şi pasivului acestei alianţe", a spus liberalul pentru gândul.

Potrivit acestuia "dragoste cu sila" între PSD şi PNL nu se poate.

"Eu speram sincer că am fi putut da dovadă astăzi că în politica românească se pot face lucrurile şi de o manieră corectă şi civilizată. Dacă trebuie să ajungem la Tribunal ca adversari, probabil asta se va întâmpla, dar nu pot să fiu bucuros de o asemenea soluţie. Ştiţi dragoste cu sila nu se poate. Noi am încercat să rezolvăm amiabil situaţia, din momentul acesta vom declanşa procedurile judiciare. E un partaj. Mandatarul financiar e de la PSD", a completat deputatul PNL.

 

Citește și: