Gandul.info
Liviu Dadacus - Mediafax
243 vizualizări 22 nov 2017

„Vom ataca la CCR hotărârea Parlamentului prin care este modificat regulamentul acestei Comisii speciale transformată în pluton de execuţie a independenţei justiţiei”, a spus Orban.

Parlamentul a adoptat, luni, o Hotărâre prin care modifică Hotărârea iniţială privind înfiinţarea Comisiei speciale pentru legile justiţiei, la cererea preşedintelui acestui for, Florin Iordache.

Astfel, Florin Iordache a trimis, luni, o scrisoare Birourilor Permanente prin care solicită ca acest for să poată modifica şi completa toate actele normative cu incidenţă asupra justiţiei.

Iordache a propus modificarea Hotărârii Parlamentului prin care s-a înfiinţat Comisia şi includerea următorului articol: „examinarea, modificarea şi completarea, după caz, a tuturor actelor normative cu incidenţă asupra justiţiei, în vederea reformării sistemului judiciar, aflate în procedură parlamentară, precum şi a celor ce urmează a intra în procedură parlamentară pe toată perioada desfăşurării activităţii Comisiei şi care vor fi transmise acesteia”.

Iordache şi-a argumentat solicitarea invocând „importanţa modificărilor care ţin de structura sistemului legislativ în domeniul justiţiei, printre acestea numărându-se Inspecţia Judiciară şi Direcţia pentru investigarea infracţiunilor săvârşite de judecători şi procurori”.

Pe de altă parte, parlamentarii PNL au decis, miercuri, să părăsească sala de şedinţă a Comisiei speciale în care erau dezbătute legile justiţiei, criticând modul lipsit de „eleganţă” şi faptul că opoziţia nu se poate exprima.

„Vreau să vă informăm că este lipsă de eleganţă ca această dezbatere, ca să nu mai vorbesc despre etică şi colegialiate, mi se pare un mod atât de impropriu în care impuneţi felul în care se desfăşoară această dezbazere, de sistemul <<avem majoritate, scrie pe fruntea noastră PSD, mergem aşa, nu ne interesează opinia CSM, a Parchetului General>> (...) PNL părăseşte lucrările acestei comisii. Când veţi reveni la sentimente mai bune şi vreţi să facem o dezbatere transparentă, vom reveni. (...) Dacă nu, vă urez succes cu ordinul domnului Dragnea, să mergeţi înainte până nu mai puteţi. Nu vreau nici eu şi nici colegi imei să participăm la un simulacru de dezbatere pe niste legi pentru care mai devreme sau mai târziu vom răspunde cu toţii", a declarat senatorul PNL Alina Gorghiu.

 

 

Citește și: