Răspunsurile contracandidatului său sunt folosite pe Facebook de Victor Ponta, care într-o postare plătită, îl acuză pe Iohannis că „nu îi pasă de oamenii obişnuiţi”.

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII CU KLAUS IOHANNIS

„Adevărul este că lui Klaus Iohannis nu îi pasă de oamenii obişnuiţi, cu probleme şi griji. Mi se pare foarte urât să spui că profesorii care nu au şase case au avut "ghinion" în viaţă...”, este mesajul sponsorizat care însoţeşte fragmentul furat din emisiunea GÂNDUL LIVE şi postat pe youtube cu titlul „VIDEO ŞOCANT! De ce nu au şi ceilalţi profesori 6 case, domnule Iohannis? Iohannis: au avut GHINION!”.

Fiind un mesaj plătit, indiferent dacă o persoană a dat "like" sau nu paginii de profil a lui Victor Ponta, această postare ajunge în fluxul de ştiri (News Feed) al mai multor utilizatori.

 

Atacat de către contracandidaţii săi din cauza celor şase case pe care le deţine, despre care a spus că au fost cumpărate din banii de meditaţii, Klaus Iohannis a răspuns „Ghinion” atunci când a fost pus să se imagineze în poziţia unui profesor care a muncit o viaţă, dar nu a reuşit să cumpere ”prin muncă cinstită şase case ca domnul Iohannis”.

După ce moderatorul Claudiu Pândaru a întrebat: ”ghinion pentru cine?”, după câteva secunde de tăcere, liderul PNL a completat răspunsul: ”Ghinion pentru mine”.

”Şi ei ce au?”, a fost întrebat în continuare Klaus Iohannis.

Iritat de întrebări, preşedintele PNL a replicat: ”Vreţi să discutăm pe educaţie sau pe casele mele?”. El a ţinut însă să sublinieze că salariile profesorilor sunt ”mici”.

Citește și: