Cristian ANDREI
1855 vizualizări 25 apr 2012

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că parlamentarii din coaliţia de guvernare împreună cu Roberta Anastase au blocat încercarea Opoziţiei de a schimba Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind impozitarea pensiilor mai mari de 740 de lei cu 5,5%.

“Comisiile reunite ale Parlamentului au propus din luna noiembrie respingerea ordonanţei. Preşedinta Camerei, Roberta Anastase, în mod abuziv, a retrimis-o la Comisie. Greşeala şi prostia făcută de guvernul Boc prin acea ordonanţă putea fi oprită în luna noiembrie a anului trecut”, a declarat liderul PSD.

Social democratul a precizat că este obligatorie restituirea banilor către pensionari şi tragerea la răspundere a premierilor Boc şi Ungureanu, a miniştrilor Muncii şi a preşedintei Camerei Deputaţilor.

„Nici dacă îi împuşti nu este suficient. Câte plângeri penale mai are Roberta Anastase? Celor 2,2 milioane de pensionari trebuie să li se ceară scuze, să li se repare prejudiciul cauzat prin incompetenţă şi ticăloşie”, a subliniat Ponta.

El a dat asigurări că dacă USL va ajunge la guvernare după moţiunea de cenzură, viitorul Executiv va propune un calendar de restituire a banilor către pensionari. Preşedintele PSD a spus că este „o bătaie de joc şi o mare greşeală” să îi trimiţi pe pensionari să dea în judecată Guvernul, pentru că oricum vor câştiga.

Victor Ponta a declarat că dacă era premier ar fi revocat-o din funcţie pe Claudia Boghicevici, ministrul Muncii, pentru declaraţiile făcute.
 

Citește și: