Departamentul Politic - Mediafax
3538 vizualizări 30 mar 2015

"Să arătaţi un bon fiscal dacă vreţi să vă răspund la întrebări !", a spus Ponta, după care a reluat ideea că el răspunde doar celor care îşi plătesc taxele şi a intrat în biroul preşedintelui Senatului.

Luni la prânz, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD, Ponta nu a dorit să comenteze votul senatorilor PSD împotriva arestării lui Şova şi nici să spună dacă aceştia vor fi sancţionaţi, susţinând că nu înţelege întrebarea, el nedorind să comenteze nici eventuale modificări ale Codului Penal, pe motiv că nu cunoaşte proiectul.

"Nu mă voi pronunţa, că nu sunt senator. Cred că dezbaterea politică pe această temă s-a depărtat total de cea juridică şi cred că, din punctul ăsta de vedere, eu am obligaţia să asigur guvernarea ţării. Partea de scandal e asigurată de Gorghiu şi compania", a spus Ponta, la solicitarea presei de a aprecia dacă votul senatorilor în cazul Şova a fost unul corect.

Întrebat de jurnalişti dacă senatorii PSD care au votat împotriva arestării lui Şova vor fi sancţionaţi pe linie de partid având în vedere că există o decizie a Biorului Permanent Naţional ca toate astfel de cereri formulate de către procurori să fie avizate favorabil, Ponta a răspuns că nu doreşte să comenteze acest lucru, susţinând că nu înţelege întrebarea.

"Până nu înţeleg întrebarea, nu doresc să vă comentez", a spus Ponta.

El nu a dorit să comenteze nici eventuale modificări la Codul de Procedură Penală promovate de către parlamentari PSD, susţinând că nu cunoaşte acest proiect.

"Dumneavoastră de unde aveţi aceste lucruri ? Eu nu cunosc. Când o să le cunosc, o să comentez", le-a spus Ponta jurnaliştilor.

În acelaşi timp, răspunzând unei alte întrebări, şi anume dacă este normal ca ANAF să închidă firme pentru 3,5 lei, Ponta a afirmat că eventuale abuzuri ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în combaterea evaziunii fiscale vor fi sancţionate, apreciind însă că există o "frăţie a evazioniştilor fiscali" care ar critica ANAF.

Ulterior, Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care spunea că vrea să explice de ce a refuzat să răspundă la întrebarea unui jurnalist privind votul senatorilor PSD în cazul Şova, susţinând că el răspunde doar la întrebările celor care reprezintă companii ce îşi achită corect taxele.

"Doresc să lămuresc situaţia foarte clar şi să explic refuzul meu de azi de a răspunde la întrebarea unui anume jurnalist (şi chiar aş dori să aflu părerea celor care citesc această pagină de FB!). Ocupând o funcţie publică, plătită din banii contribuabililor, este corect şi obligatoriu să răspund la întrebările (şi să particip la emisiunile) tuturor reporterilor şi jurnaliştilor reprezentând companiile de presă care plătesc corect taxe şi impozite - oricât de critice sunt acestea faţă de activitatea mea! Ca şef al Guvernului însă, în contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie să dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscală, nu plătesc nici măcar contribuţiile sociale ale salariaţilor (uneori nici salariile!) şi fac concurenţă neloială celor cinstiţi şi corecţi. Şi primul gest normal e să nu răspund în niciun fel întrebărilor acestora! Dacă patronii şi managerii lor se hotăresc să intre în legalitate şi normalitate înseamnă că scopul a fost atins. Altfel nu aş face decât să încurajez asemenea atitudini (inclusiv atacurile la adresa ANAF din partea celor subiectivi deoarece se află chiar ei în culpă). Aştept cu interes opinia dvs şi vă mulţumesc", a scris Ponta pe Facebook.

Senatorii au respins, miercurea trecută, solicitarea procurorilor DNA pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Chiar dacă majoritatea senatorilor prezenţi au votat "pentru", cererea a fost respinsă întrucât nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor, potrivit Statutului senatorilor şi deputaţilor. Pe de altă parte, potrivit Constituţiei, hotărârile camerelor Parlamentului se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi.

Ulterior, Dan Şova a anunţat că a luat decizia de a se autosuspenda ”din toate funcţiile deţinute în cadrul PSD” şi a susţinut că votul din Senat îi va permite să se apere ”aşa cum se cuvine”, dacă dosarul său va ajunge în instanţă.

Preşedintele Klaus Iohannis afirma, după ce Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Şova, că nu poate trece cu vederea faptul că Parlamentul a blocat iar o cerere a justiţiei, arătând că, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege, iar Parlamentul nu se poate erija în instanţă.

Ambasadele SUA, Marii Britanii, Olandei şi Germaniei, dar şi Comisia Europenă au criticat decizia, manifestând surprindere şi îngrijorare şi atrăgând atenţia că România trebuie să respecte recomandările MCV şi în ceea ce priveşte imunitatea parlamentarilor.

Curtea Constituţională (CC) a fost sesizată de PNL privind decizia Senatului, urmând să analizeze sesizarea pe 8 aprilie.

Tot atunci, CC va discuta şi cererea preşedintelui Klaus Iohannis de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament, şeful statului arătând că atitudinea legislativului în cazuri precum cel al lui Dan Şova a condus la un blocaj instituţional.

Departamentul Politic, politic@mediafax.ro

Citește și: