Anca SIMINA
1836 vizualizări 17 oct 2013

Vizita pe care premierul Victor Ponta o va face în Statele Unite ale Americii, începând cu 22 octombrie, a fost confirmată în această seară de şeful Guvernului. Gândul a relatat că Ministerul de Externe, cu sprijinul fostului ambasador Mark Gitenstein, i-a negociat prim-ministrului o vizită la Casa Albă la finalul acestei luni, cea mai importantă întâlnire programată fiind cea cu vicepreşedintele Joe Biden, în ciuda încercărilor de a se obţine şi o întrevedere cu liderul american, Barack Obama. Întrebat la începutul săptămânii trecute despre planurile legate de această vizită, Victor Ponta a fost evaziv.

"Vizita în SUA era programată demult pentru săptămâna viitoare, însă a fost o perioadă pusă sub semnul întrebării din cauza crizei de la Washington", a explicat premierul joi seară motivele, arătând că, urmează să-şi prezinte public agenda în zilele următoare.

Potrivit lui Ponta, "va fi o vizită cu caracter politic, economic". "E organizată de Departamentul de Stat al SUA, nu de vreo companie privată. Un prim-ministru cred că nu a mai fost de la Adrian Năstase. Avem proiecte importante cu SUA", a adăugat premierul, la Antena 3.

Victor Ponta va fi însoţit la Washington de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, printre subiectele de interes aflându-se şi înţelegerea cu Chevron şi Exxon pentru explorarea resurselor din România.

 

Citește și: