Gandul.info
Cristian ANDREI
67805 vizualizări 27 nov 2014

La căpătul unei şedinţe de aproape şase ore în Comitetul Executiv, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că el fost cel care a propus excluderea din partid a lui Mircea Geoană şi a lui Marian Vanghelie, chiar dacă recunoaşte că aceştia nu au avut niciun rol la eşecul de la alegerile prezidenţiale. Gândul a prezentat în această dimineaţă informaţia că la Comitetul Executiv al PSD se va forţa excluderea din partid a lui Geoană, Vanghelie şi Şova. 

”Este o separare de drumuri. Cred că avem concepţii şi drumuri diferite, dorinţa mea de a ţine pe toată lumea la un loc, până la un punct, s-a dovedit de succes. Poate nu am fost omul deciziilor radicale şi am plătit pentru asta, uneori este nevoie de decizii radicale”, a fost singura explicaţia oferită de Ponta despre excluderea din partid a celor doi. În privinţa lui Dan Şova, Ponta a spus că acesta a fost sancţionat de colegii săi pentru declaraţiile făcute după 16 noiembrie împotriva preşedintelui executiv Liviu Dragnea. 

Chiar dacă a spus în mai multe rânduri că este responsabil pentru eşecul de la prezidenţiale, afirmând chiar că este ”părintele înfrângerii din 16 noiembrie!, Ponta nu a precizat cum anume îşi asumă această înfrângere. El a precizat că nu ştie în acest moment dacă va candida la viitorul Congres al partidului, dar a lăsat de înţeles că o va face. Preşedintele PSD le-a spus colegilor din Comitetul Executiv că nu va candida la un Congres al partidului dacă acesta va fi organizat în luna decembrie, aşa cum dorea Liviu Dragnea. 

Nici în privinţa viitorului său la Palatul Victoria, Victor Ponta nu este sigur. ”Dacă nu va mai exista o majoritate vom pleca”, ”cred că trebuie să ne facem datoria la guvernare, o zi, o lună sau doi ani”, ”doar nu o să rămân eu premier o sută de ani de acum încolo”, ”atâta timp cât voi fi prim ministru şi voi conduce coaliţia de guvernare” au fost mesajele transmise de preşedintele PSD când a fost întrebat despre viitorul său în fruntea Guvernului. 

Victor Ponta a insistat şi asupra noului proiect care trebuie să rupă imaginea unui PSD legat de comunism, liderul PSD evitând să se pronunţe asupra rolului lui Ion Iliescu în noua formulă a social-democraţilor. 

”Trebuie să găsim o soluţie petnru a arăta ruperea de trecut”, a precizat Ponta. 

Gândul a prezentat toate informaţiile importante ale Comitetului Executiv al PSD

UPDATE 18:49 Victor Ponta: „Rămân preşedinte până în primăvară. Toată echipa de conducere îşi încheie mandatul. Chiar dacă câştigam îşi încheia mandatul. Asta a fost soluţia cea mai bună, până la primăvară ne ducem mandatul. Dacă făceam în decembrie un congres nu candidam, nu sunt pregătit pentru aşa ceva”

UPDATE 18:48 Victor Ponta, întrebat dacă va candida la şefia PSD: „Nu ştiu”

UPDATE 18:45 Victor Ponta: „Dl Şova a fost acuzat de prea mult entuziasm. Acea reformă radică de care PSD are nevoie nu se rezumă la înlocuirea cu doi-trei oameni”

UPDATE 18:42 Victor Ponta: ”Nu mă tem de ruperea partidului. Eu am oferit şi varianta retragerii mele dacă se găsea acum varianta mai bună”

UPDATE 18:40 Victor Ponta: „Voi susţine acel proiect care corespunde celor 5 milioane care ne-au votat şi supărărilor celor 6 milioane care au votat împotrivă”

UPDATE 18:38 Victor Ponta: „Le-am cerut colegilor mei ca un nou proiect pentru ţară să fie elaborat în mod serios. Le-am pus şi prezentat colegilor mei mandatul, era şi normal. În orice variantă echipa care a condus partidul în cele 4 alegeri îşi depune mandatul. Toţi colegii mei au considerat că nu poţi să vii în decembrie cu un nou proiect şi o nouă echipă”

UPDATE 18:37 Victor Ponta, despre excluderea lui Geoană: „Am considerat, cei 80 de colegi care au votat pentru au considerat că e momentul ca fiecare să meargă pe drumul lui. Votul a fost pentru toţi trei de excludere”

UPDATE 18:36 Victor Ponta: „Vom merge în formula USL - PSD, UNPR, PLR - vom merge în Parlament pentru a cere un vot”

UPDATE 18:32 Victor Ponta: „Este o perioadă dificilă, este nevoie de o echipă de conducere unită şi să aibă un proiect comun. Au fost trei dintre colegii noştri, şi nu numai eu, colegii, cu două voturi împotrivă, au considerat că trebuie să ne despărţim drumurile. Uneori este nevoie de decizii radicale. Geoană, Vanghelie şi Şova au primit o sancţiune de excludere”

UPDATE 18:31 Victor Ponta: „Unul dintre mesaje a fost că puterea nu trebuie să aparţină unui singur partid. După 2 ani şi jumătate în care nu am avut sprijin din partea preşedintelui, voi face ce ţine de mine să conlucrăm”

UPDATE 18:29 Victor Ponta: „A fost o şedinţă dificilă. O să încerc să fiu un prim ministru bun. Alegerile din 16 noiembrie este un moment dureros pentru min, dar venit la un moment oportun”

UPDATE 18:28 Victor Ponta:„Noua iniţiativă privind amnistia şi graţierea nu o susţinem. Imaginea de partid al baronilor locali este un lucru pe care dacă nu-l schimbămpoate vom câştiga alegeri locale, dar nicidată prezidenţiale”

UPDATE 18:26 Victor Ponta: „PSD trebuie să vină cu un nou proiect politic. E vorba despre schimbări de fond. Trebuie să găsim o soluţie pentru a arăta ruperea de trecut. Corupţia: amplătit un preţ prin imaginea că protejăm persoanele corupte. Vom arăta foarte clar că nimeni nu e protejat şi că principala schimbare se face în urma sancţiunii date de alegător, dar şi a dorinţei noastre. Cu perseverenţă şi convingere şi va fi o altă provocare şi schimbare radicală”

UPDATE 18:24 Victor Ponta: „E extrem de important să folosim toate energiile pozitive. Vreau să continuăm să guvernăm bine cu o clară aplecare către proiectele din sănătat, educaţie şi infrastructură”

UPDATE 18:21 Victor Ponta:„Prima decizie pe care am discutat-o şi adoptat-o e de a organiza forurile statutatere în primăvara anului viitor. Actuala conducere va asigura conducerea partidului până în primăvară. A doua decizie a fost legată de asumarea actulu guvernării. Cu o singură abţinere s-a decis că am primit un mandat foarte clar de a guverna ţara, că sunt lucruri de făcut. În formula nouă pe care am asumat-o ne dorim să prezentăm în parlament o formulă restructurată de guvern şi bugetul”

UPDATE 18:20 Victor Ponta: „Noul proiect pentru următorul ciclu electoral trebuie să ţină cont de ralizări şi de cauzele reale ale eşecului”

UPDATE 18:18 Victor Ponta susţine susţine de presă. „Am avut o primă întâlnire, o întâlnire mai lungă, mai tensionată, dar necesară. La sfârşitul acestui ciclu electoral, eu şi echipa de conducerere trebuie să ne asumăm nu doar lucrurile bune, ci şi înfrângerea şi să le dăm ocazia colegilor noştri să construiască următorul proiect. Le-am mulţumit tuturor pentru activitatea din ultimii 5 ani”

UPDATE 18.13 Ioan Rus: „Majoritatea are întotdeaua dreptate. Eu am votat pentru excludere”.

UPDATE 18.10 Dan Şova, la ieşire, resemnat şi împăciuitor: „S-a făcut o analiză sumară. Accept sancţiunea. Cred că e şi justificată, pentru că am încălcat un principiu de bază al unităţii partidului. Îmi asum greşeala. E o decizie corectă. Îmi iau un timp de reflecţie. Nu mă alătur altui partid. N-am avut niciodată o relaţie tensionată cu dl. Dragnea”.

UPDATE 17.56 Marian Vanghelie, la ieşire, nervos: „Mi-a fost greaţă. N-am văzut aşa execuţii nici la Partidul Comunist. Pe mine nu mă mai interesează acum niciun plan cu PSD. Dl. Ponta cât a fost în Dubai l-a lăsat pe dl. Dragnea să facă jocuri. Suntem nebuni?! Şi nu ne-am dat seama că nu putem să ne prezentăm cu acelaşi candidat peste 5 ani şi cu acelaşi director de campanie?!” Întrebat de ziarişti dacă îşi va face acum un partid, Vanghelie a răspuns: „Voi ce credeţi?”

UPDATE 17.52 Ponta a forţat EXCLUDEREA din PSD a lui Geoană, Vanghelie şi Şova. Geoană a declarat, la ieşirea din şedinţă, că a fost doar suspendat până la Congres.

UPDATE 17:48 Mircea Geoană a fost exclus din partid, au declarat surse din PSD pentru gândul

UPDATE 17:33 Se cere excluderea lui Mircea Geoană din partid. Şedinţa a ajuns într-un punct tensionat, în care s-ar putea tranşa execuţia dorită de Liviu Dragnea: pe lângă Geoană, sunt vizaţi Dan Şova, Marian Vanghelie şi Robert Negoiţă.

UPDATE 17:02 PSD a votat pentru organizarea congresului la anul, în martie.

UPDATE 16:12 Majoritatea celor prezenţi la şedinţa PSD este pentru un Congres în primăvară. NU s-a dat încă un vot în acest sens.

UPDATE 15.57 Premierul Victor Ponta le-a prezentat liderilor PSD planul pentru menţinerea la guvernare a PSD şi restructurarea guvernamentală, menţionând în finalul primei luări de poziţie că „trebuie să fie colegi care să-şi asume nişte responsabilităţi”.

UPDATE 13.29 Semnalul telefoanelor mobile a fost bruiat la sediul central al PSD, unde are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) la care se face prima analiză formală a eşecului de la alegerile prezidenţiale şi se decid paşii de urmat.

UPDATE 12.00 Audiată de dimineaţă la DNA în dosarul Microsoft, Ecaterina Andronescu a ajuns la şedinţa PSD. Ea a cerut colegilor ei „toleranţă” în partid, opinând că „cei care au greşit au plătit”.

UPDATE 11.54 Victor Ponta şi Liviu Dragnea au ajuns la şedinţa PSD şi au trecut ca un fulger printre ziariştii strânşi la uşă. „O să vă spunem ce am decis”, le-a aruncat, peste umăr, Victor Ponta, premier şi preşedinte al PSD.

UPDATE 11.53 Robert Negoiţă, primarul sectorului 3, este şi el pe punctul de a fi sancţionat de partid din cauza declaraţiilor pe care le-a făcut contra conducerii. La intrarea în Kiseleff, Negoiţă a declarat: „Delictul de opinie nu mai e condamnat de multă vreme, din epoca de tristă amintire”

UPDATE 11.48 Mircea Geoană, întrebat ce părere are că se află pe lista excluderilor: „Va fi o discuţie lucidă, calmă, responsabilă. Nu e prima oară când trecem prin momente delicate”.

UPDATE 11.43 Marian Oprişan spune că „dacă există colegi care au greşit grav faţă de partid” se vor lua „măsuri” de către „organele statutare”.

UPDATE 11.38 Ion Iliescu: „Mergem la o şedinţă serioasă. Nu am de gând să fac declaraţii în avanscenă”

UPDATE 11.36 Marian Vanghelie: „N-am o problemă (legată de excludere), eu sunt foarte degajat. Nu cred în aceste liste. Pot fi persoane supărate. Nici mie, dacă nu-mi place cineva.. nu cred că trebuie să-l exclus. Eu am primit mai târziu invitaţia la şedinţă. Poate anumiţi colegi se grăbesc. Congresul trebuie să fie în februarie-martie”.

UPDATE 11.35 Dan Şova, despre posibilitatea de a fi exclus din PSD: „E un zvon de presă”. Şova a explicat că autosuspendarea sa expiră „în momentul în care intră pe aceasă uşă”.

UPDATE 11.20 Liviu Dragnea va încerca să-i elimine în şedinţa CEx pe cei care i-au contestat autoritatea în ultima lună. Astfel, surse din conducerea PSD au declarat pentru gândul mai mulţi şefi de organizaţii judeţene controlate de Liviu Dragnea vor propune excluderea din partid a lui Dan Şova, Marian Vanghelie şi Mircea Geoană. Şova şi Vanghelie au avut luări publice de poziţie împotriva conducerii PSD, în special împotriva lui Dragnea, iar Mircea Geoană este considerat „omul din spatele lor”.

Ştirea iniţială:

Analiza alegerilor prezidenţiale şi înfrângerea lui Victor Ponta la peste un milion de voturi faţă de câştigătorul Klaus Iohannis, votul masiv anti-PSD al diasporei, data viitorului Congres, cine va conduce Consiliul Naţional, dar şi ce pedepse vor primi cei care au deranjat greii partidului sunt principalele teme aflate pe masa Comitetului Executiv al PSD. De asemenea, şefii de organizaţii care au performat la alegeri vor să îşi ceară partea leului şi să fie invitaţi la masa deciziilor. Un cuvânt greu de spus este cel al lui Ion Iliescu, care va face o analiză personală asupra modului în care a evoluat partidul în ultima vreme şi direcţia care se impune după eşecul de la prezidenţiale. Surse din PSD susţin că sunt de aşteptat să iasă la iveală şi o serie de răfuieli personale între liderii social-democraţi.

Liviu Dragnea insistă pentru organizarea Congresului în luna decembrie, pentru ca el şi Ponta să fie reconfirmaţi în funcţie. O eventuală sentinţă nefavorabilă în „dosarul referendumul”, chiar daca nu e definitivă, l-ar scoate din cărţi pe Dragnea la Congresul din luna martie. De asemenea, un Congres în luna decembrie ar mări forţa lui Dragnea în partid, care şi-a impus punctul de vedere şi care poate atrage de partea sa mai mulţi vicepreşedinţi ai partidului. 

„Dacă vom pierde prezidenţiale, scapă cine poate”, a fost unul din mesajele cheie transmise de Victor Ponta la câteva zile după ruperea USL, în februarie 2014, în contextul în care se vorbea în premieră de candidatura lui Ponta la prezidenţiale.

La câteva luni distanţă, într-o analiză internă, Liviu Dragnea le spune colegilor de partid: „dacă nu iese Ponta preşedinte, sigur nu vom mai fi pe aici la anul”.

La Orăştie, locul în care Ponta a fost convins oficial să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale, liderii din teritoriu au insistat foarte mult ca acesta să-şi asume această responsabilitate pentru cea mai importantă bătălie a anului pentru PSD.

După înfrângerea de la prezidenţiale, responsabilitatea pentru eşec nu este asumată direct de nimeni.

Disputa Dragnea – Ponta pentru Congresul PSD

Deşi în spaţiul public, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi cel executiv, Liviu Dragnea, pozează într-un tandem unit, între cei doi există o serie de disensiuni. În ultimul an, în timp ce Dragnea s-a ocupat de organizaţiile de partid, având mai multe întâlniri cu liderii din teritoriu, Ponta şi-a concentrat atenţia asupra Guvernului.

În săptămâna post-alegeri, Dragnea a făcut un tur prin organizaţiile PSD, având două întâlniri importante – Iaşi şi Slatina, în care a vorbit cu mai mulţi lideri locali despre organizarea de urgenţă a unui Congres extraordinar al partidului.

Contactaţi de gândul, liderii de organizaţii din mai multe filiale au confirmat că vor propune la Comitetul Executiv organizarea de urgenţă a unui Congres extraordinar al partidului. În cadrul acestuia, ar trebui reconfirmaţi în funcţii Victor Ponta şi Liviu Dragnea, în timp ce ar trebui să existe alegeri pentru funcţia de vicepreşedinte PSD.

Surse din PSD au declarat pentru gândul că Liviu Dragnea i-a spus direct lui Victor Ponta că trebuie să ţină cont de dorinţa celor din partid. „Victore, tu chiar nu vrei să mai ţii cont de dorinţa partidului?”, a fost mesajul lui Dragnea pentru Ponta, încercând să-l convingă să accepte Congresul extraordinar din luna decembrie.

Preşedintele PSD a venit marţi la şedinţa grupurilor parlamentare şi le-a spus acestora că viitorul Congres al partidului ar urma să aibă loc în luna februarie sau martie.

Ponta a motivat această alegere prin faptul că acum partidul trebuie să se concentreze asupra guvernării şi asupra proiectului de buget.

„PSD, anul viitor, în primăvară, în ianuarie, în februarie îşi face analizele, cu totul. Vedem ce a mers bine, ce a mers rău, ce lucruri trebuie schimbate, pentru că trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri în PSD şi asta vor decide colegii noştri”, a declarat la Parlament Victor Ponta.

Cu toate acestea, şefii de organizaţii care au discutat cu Liviu Dragnea vor cere în şedinţa Comitetului Executiv ca Congresul să aibă loc în luna decembrie.

Apropiaţii lui Ponta susţin că organizarea unui Congres în luna decembrie este imposibilă, deoarece trebuie votat şi bugetul în Parlament şi trebuie făcută şi remanierea guvernamentală.

Bătălia pentru influenţă în viitorul Birou de conducere

Mai mulţi şefi de organizaţii care au performant la alegerile prezidenţiale doresc schimbarea garniturii de vicepreşedinţi ai partidului. Printre cele mai vocale voci sunt cele ale lui Nicolae Bădălău – preşedinte PSD Giurgiu, Paul Stănescu – preşedintele PSD Olt şi Claudiu Manda – preşedintele PSD Dolj, toţi cerând o reîmprospătare a conducerii partidului.

Deşi în privinţa primelor două nume în partid, Victor Ponta şi Liviu Dragnea, cei din teritoriu doresc reconfirmarea acestora în funcţii, probleme apar când se pronunţă numele vicepreşedinţilor.

Primii vizaţi să fie înlocuiţi din structura de conducere sunt vicepreşedinţii Marian Vanghelie, Dan Şova şi Robert Negoiţă, dar sunt şi alte nume pe lista neagră din cauza rezultatelor de la prezidenţiale. În schimb, atât Liviu Dragnea, dar şi Victor Ponta încearcă să-şi impună cât mai mulţi apropiaţi în structura de conducere.

Geoană ţinteşte şefia Consiliului Naţional

După ce a fost tras pe linie moartă după venirea lui Victor Ponta în fruntea PSD, Mircea Geoană încearcă o revenire în fruntea partidului. Funcţia vizată este cea de preşedinte al Consiliului Naţional.

„Aştept repornirea unei instituţii fundamentale a PSD care e Consiliul Naţional şi care de câţiva ani de zile, din motive pe care le putem comenta, şi-a încetat practic activitatea. Ceea ce a făcut partidul, prin vacantarea poziţiei pe care Adrian Năstase a ocupat-o atâţia ani de zile şi în condiţii de performanţă notabile, trebuie să înceteze, pentru că provizoratul în funcţionarea instituţiilor fundamentale ale partidului nu mai este un lux pe care azi să ni-l mai putem permite. Dacă vom face acest Consiliu în decembrie, va trebui foarte serios să ne gândim cum îl repunem în funcţiune, să ne gândim inclusiv la alegerea unui nou preşedinte al Consiliului”, a fost poziţia lui Mircea Geoană.

Sancţiuni în partid. Dragnea: Se poate ajunge la excluderi

Deşi sunt suspendaţi din toate funcţiile deţinute în PSD, Marian Vanghelie, Dan Şova şi Sebastian Ghiţă au fost invitaţi la şedinţa Comitetului Executiv. Oficial, potrivit statutului, după ce şi-au pierdut funcţia de vicepreşedinte din cauza suspendării, Şova şi Vanghelie nu mai aveau dreptul să participle la şedinţă.

Imediat după anunţarea rezultatelor de la prezidenţiale, Marian Vanghelie a cerut demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte executiv. De asemenea şi Dan Şova a anunţat că Dragnea ar trebui să-şi dea demisia, fiind principalul responsabil pentru eşecul lui Victor Ponta.

Ca urmare a declaraţiilor celor doi, Liviu Dragnea a reacţionat, afirmând că este posibil ca la Comitetul Executiv să fie luate şi sancţiuni, unele putând merge până la excluderea din partid.

Citește și: