Cristian ANDREI
3053 vizualizări 9 sep 2013

Premierul Victor Ponta a declarat că în cazul respingerii în Parlament a proiectului Roşia Montană, statul român va trebui să plătească despăgubiri, nedorind să precizeze care este valoarea exactă a acestora. Şeful Executivului a dezvăluit că sunt deja trimise la Palatul Victoria notificări din partea companiei Gold Corporation. Într-o declaraţie anterioară, Ponta a estima valoarea despăgubirilor la două miliarde de euro. Cu toate acestea, prim-ministrul a reconfirmat faptul că, în calitate de deputat, ar fi votat împotriva proiectului Roşia Montană. Victor Ponta a fost primul lider care a spus că va vota împotriva proiectului în Parlament, deşi în calitate de premier a emis hotărârea de Guvern privind exploatarea de la Roşia Montana.

„Doream să facem o comisie parlamentară să-i chemăm pe cei pro şi pe cei contra să discutăm cu proiectul pe masă. Liderii politici a două din cele mai mari grupuri politice din Parlament, domnii Antonescu şi Blaga, au spus, înainte să se facă vreo comisie, că nu sunt de acord. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe Blaga şi Antonescu, ce sens mai are? Ce rost are să facem comisia, dacă la ora unu facem comisia, iar la ora 11 anunţăm că nu suntem de acord. Nu am vrut să facem acest joc pentru că nu am vrut să prostim oamenii. Adică la 11 le spunem că suntem cu ei, iar la 1 facem comisie contra lor ”, a fost atacul lui Ponta împotriva lui Crin Antonescu, cel care a anunţat într-o conferinţă de presă că se opune, în nume personal, proiectului Roşia Montana, cerând respingerea lui în Parlament.

La câteva ore după anunţul lui Antonescu, Parlamentul a decis să renunţe la constituirea comisiei parlamentare pentru proiectul Roşia Montană.

„Din moment ce nu există sprijin parlamentar atunci nu mai are rost să ţinem oamenii încurcaţi”, a subliniat Ponta.

El a precizat că nu a fost informat de Crin Antonescu că va face o conferinţă de presă în care va anunţa că se opune proiectului Roşia Montană.

„Era şi o parte de avantaje cu locuri de muncă. Partea de dezavantaje este următoarea în primul rând era o investiţie financiară. Nu avem 1,5 miliarde la început pentru investiţii, poate peste zece ani o să aibă statul român aceşti bani, dar astăzi nu îi are şi nici la anul nu o să îi aibă. În al doilea rând, era vorba de locuri de muncă în zonă. În al treilea rând, sigur vom avea un proces, ce am vrut şi am făcut bine pentru un prim ministru care vrea să apere Guvernul - nu am vrut să dau eu o decizie şi să pierdem procesul şi să începem să căutăm bani de la Guvern”, a spus premierul Ponta.

Prim-ministrul a subliniat că trebuie spus că vor exista despăgubiri pe care statul va trebui să le acorde companiei Gold Corporation dacă proiectul va fi respins în Parlament.

„Compania Roşia Montană, din 2005, de când a venit Traian Băsescu, au avut asigurări ferme din partea preşedintelui că proiectul se va face şi sigur există contracte, există avize . Acum, dacă nu se face în mod sigur vor cere despăgubiri. Cât vor cere şi ce se va întâmpla nu ştiu să vă spun. Vă spun sigur, însă, nu va exista răspunderea Guvernului, eu trebuia să am grijă să nu existe o răspundere a Guvernului pentru că Guvernul de unde dă bani, tot din banii cetăţenilor români, nu? Probabil că o să plătim toţi, trebuie să spunem acest lucru că la un moment dat vom plăti cu toţii. Acum o să plătim cu toţii, ce să facem? Au fost contracte de asociere cu Minvest e o procedură întreagă de zece ani de zile ”, a declarat Ponta.

În privinţa votului pe care parlamentarii PSD îl vor da în Parlament pentru acest proiect, preşedintele PSD a spus că „fiecare votează cum crede că este mai bine”.
 

Citește și: