909 vizualizări 17 apr 2015

Aflat în Bistriţa-Năsăud, unde a participat la inaugurarea sediului Primăriei oraşului Beclean, Victor Ponta a fost întrebat de jurnalişti despre iniţiativa legislativă privind pensiile speciale pentru parlamentari, însă nu a dat un răspuns concret.

”Eu mă ocup şi răspund, şi uite asta, dacă mă aude toată lumea nu e rău, mă ocup de pensiile celor aproape şase milioane de pensionari din România şi am avut grijă ca atât timp cât am fost prim-ministru, şi vă garantez acest lucru, să nu le taie nimeni cu niciun leu, ci, dimpotrivă, să aplicăm legea şi în fiecare an să fie pensii mai mari”, a spus Victor Ponta.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă joi la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.

Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.

Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.

Conducerea PNL a decis, miercuri, că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL, a declarat co-preşedintele Alina Gorghiu, arătând că, în măsura în care vor fi semnatari liberali, se va discuta în grup şi aceştia vor ţine cont de decizia partidului.

Iniţiativa este semnată de către deputaţii PNL Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu şi senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că liberalii nu susţin pensiile speciale pentru parlamentari şi că partidul va face efortul de a-şi convinge proprii parlamentari care au semnat această iniţiativă, adăugând că speră să nu fie puşi în situaţia unor sancţiuni.

Citește și: