Departamentul Corespondenţi
14252 vizualizări 10 apr 2014

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, joi, social-democraţilor din Argeş, că el va sta alături de ei şi în decembrie, în ce poziţie vor decide, precizând totodată că în ultima săptămână înainte de alegeri el nu merge nicăieri, ci stă acasă sau cu colegii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Domnul primar (Tudor Pendiuc - n.r.) m-a sunat pe la începutul lui 2010 şi mi-a zis că trebuie să fiu preşedintele PSD. Şi am zis: «Mă, ce idee a avut şi primarul! Cum să fiu eu preşedintele PSD?» Vreau să-i mulţumesc. Acum nu mai ştiu ce a zis că o să fiu, dar cine ştie? (...) Eu voi fi aici şi în decembrie, alături de dumneavoastră, nu ştiu în ce poziţie. În ce poziţie veţi decide dumneavoastră. Dar cred că avem o mare datorie faţă de cetăţenii României, faţă de cetăţenii Argeşului: să nu mai dăm niciun pas înapoi. Acum drumul este doar înainte", le-a transmis Victor Ponta joi, membrilor PSD prezenţi la Piteşti la evenimentul de lansare a candidaturii lui Florin Tecău la alegerile parţiale organizate în 25 mai pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

Preşedintele PSD le-a spus membrilor de partid prezenţi la manifestarea de la Piteşti că "bătălia nu e câştigată", dar că PSD face parte dintr-o "alianţă politică unită".

Făcând aluzie la campania electorală pentru Preşedinţia României din urmă cu cinci ani, Ponta le-a spus colegilor de partid că în săptămâna dinaintea alegerilor el stă acasă.

"Transmit tuturor, şi la Olt, şi la Vâlcea, şi la Dâmboviţa, şi la Prahova, şi la Gorj, şi în Ardeal, şi în Moldova, peste tot, că nu am fost niciodată mai hotărâţi să câştigăm, n-am fost niciodată mai puternici decât acum. Şi acum o să-l liniştesc pe domnul Pendiuc: eu în săptămâna dinainte de alegeri stau acasă, sau cel mult stau cu colegii de partid, nu mă duc nicăieri, domnul primar, că ştiu că aveaţi această grijă, să alegeţi un preşedinte care să nu mai facă greşeli în ultima săptămână", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a fost prezent joi seară la Piteşti la lansarea candidaturii lui Florin Tecău din partea Alianţei PSD-PC-UNPR pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş. La evenimentul care a avut loc în sala teatrului "Alexandru Davila" din Piteşti au fost prezenţi mai mulţi lideri ai partidelor alianţei.

Citește și: