Sorina Ionaşc
27237 vizualizări 2 oct 2013

La doar câteva ore după ce procurorul general Tiberiu Niţu l-a înlocuit pe Lucian Papici, procurorul care a instrumentat dosarul Dragnea, premierul Victor Ponta a fost cel care a explicat decizia, susţinând că Papici este un "băsist" care a făcut dosare politice împreună cu fostul şef al DNA, Daniel Morar.

"Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele băsist, morărist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expriră mandatul, ce facem îi ţinem pe toţi la nesfârşit? Că moare ţara fără ei, să mai facă şi ei un dosar. Că şefi din ăştia puşi de Băsescu care trebuie să stea încă o sută de ani după ce pleacă el... Stă şi el procuror simplu, că nu s-a născut şef. S-a terminat şi dosarul, gata, a ajuns la doamna Kovesi. Pa şi la revedere. De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul? Eu susţin că Daniel Moraru, cu Papici şi cu ai lui au făcut dosare politice anu trecut când au luat oamenii şi i-au pus să jure cu mâna pe Biblie pentru că au votat la referendum, sunt dosare de poliţie politică. Am spus-o şi o spun mereu. Să se supere Macovei şi mama lui Macovei", a spus Ponta la România TV.

 


Şeful Secţiei I din DNA, Lucian Papici, a cărui delegare pe funcţie a fost reînnoită acum o săptămână, a fost demis, miercuri, de procurorul general Tiberiu Niţu. Miercuri, la ora 17.09, Niţu a informat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), printr-un fax, că delegarea lui Papici ca şef al Secţiei I din DNA încetează cu 2 octombrie, dată începând cu care funcţia este ocupată de procurorul Iuliana Bendeac, pe o perioadă de şase luni.

Procurorul Lucian Papici este cel care a finalizat urmărirea penală în dosarul referendumului în care este cercetat vicepremierul Liviu Dragnea.

Succesoarea acestuia, Iuliana Bendeac este procurorul care, alături de procurorul şef seviciu Gheorghe Popovici, i-a deferit justiţiei pe Dan Voiculescu şi pe fiica acestuia Camelia, în dosarul în care directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

Papici şi Alexandru au anchetat sau coordonat investigarea unor dosare precum cele ale fostului premier Adrian Năstase, reţeaua Voicu şi dosarul Valiza - Gigi Becali.

 De ce e cercetat Dragnea

Procurorii au început urmărirea penală faţă de Nicolae Liviu Dragnea, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

Liviu Dragnea, în calidate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

Astfel, Dragnea ar fi iniţiat o asociere formată din numeroase persoane (preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare coordonaţi de responsabili locali şi judeţeni, preşedinţi de organizaţii judeţene şi locale, precum şi primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârşirea de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

"În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obţină, în timp real, informaţii despre numărul de votanţi şi modul cum s-a votat în secţiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenţei la urne, identificând secţiile de vot cu prezenţă slabă", preciza DNA.

Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine şi recomandări cu conţinut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor secţiilor de votare şi altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanţi, mai arătau procurorii.

Citește și: