Thomas Dinca - Mediafax
136 vizualizări 10 iul 2012

Premierul Victor Ponta va pleca, miercuri, la Bruxelles, unde are deja programate întâlniri atât cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, cât şi cu  preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Discuţia cu preşedintele Parlamentului European este prevăzută să aibă loc miercuri seara, iar întâlnirea cu preşedintele Consiliului European a fost deja programată pentru joi.

Tot pentru joi este deja pregătită întâlnirea cu preşedintele Comisiei Europene, conform informaţiilor de la Bruxelles.

Premierul Victor Ponta a declarat recent agenţiei MEDIAFAX că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, despre situaţia politică din România şi că a convenit cu acesta să aibă o întâlnire, joi, la Bruxelles.

Comisia Europeană este preocupată de situaţia din România, după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi după decizia Curţii Constituţionale care validează această decizie, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Executivului UE.

Comisia Europeană a îndemnat de curând România să respecte principiile statului de drept şi independenţa justiţiei.

 

 

 

Citește și: