Anca SIMINA
2495 vizualizări 28 nov 2014

Marian Vanghelie "e distructiv în interior", iar Mircea Geoană vinovat de "ipocrizie". Cu aceste explicaţii a lăsat Victor Ponta în urmă şedinţa de ieri a conducerii PSD. "Pur şi simplu s-au despărţit nişte drumuri. Ieri, în şedinţă, amândoi colegi au spus «Nu-i adevărat, noi îl susţinem pe Victor, îl vrem». Toate lucrurile pe care le-au spus aseară Vanghelie şi Geoană denotă că decizia a fost corectă. Vanghelie e disctructiv în interior, într-o organizaţie. Daţi-mi voie să spun doar că atunci când nişte oameni gândesc total diferit, pur şi simplu n-are rost să stea împreună dacă nu pot", a spus Ponta, într-un interviu acordat DC News.

Justificarea excluderilor a fost aceea a "costurilor" suferite în campania electorală de Victor Ponta. "Aceste lucruri m-au costat. În alegerile prezidenţiale, multe dintre lucruri nu erau legate direct de mine, ci de oameni din jurul meu. (...) În această reinventare a PSD vor fi decizii foarte grele şi dureroase. Cum facem să arătăm că nu suntem partidul baronilor locali, cum arătăm că nu mai suntem partidul comuniştilor, că nu protejăm penalii. Pentru nişte schimbări dureroase e nevoie de o echipă solidară. Or, această echipă n-are nicio şansă dacă întotdeauna în interior ai nişte oameni care sunt contra, care vin şi aduc în partid ce îşi doresc adversarii noştri.

În privinţa lui Dan Şova întoarcearea în PSD este însă posibilă. "Dan Şova a fost o altă situaţie. El a fost prea grăbit. Luni, imediat după alegeri, a intrat în valul ăla care făcea schimbări. Eu cred că Dan Şova va rămâne alături de noi. Excluderea nu e definitivă pentru nimeni, dar cred că Dan Şova a înţeles ce s-a întâmplat ieri, sancţiunea", a arătat Ponta.

Exclus ieri din PSD, Marian Vanghelie a anunţat aseară, într-un interviu la Realitatea tv, că intenţionează să facă "un plan de organizare" şi "un ONG micuţ" prin care să pregătească debarcarea lui Victor Ponta din fruntea Guvernului şi a partidului. "Sunt mulţi oameni în PSD care nu mai suportă păcăleala lui şi el o să vadă în următoarea perioadă, în următoarea săptămână, două săptămâni, dacă sunt bun, dacă nu sunt bun, dacă mă iubeşte lumea, dacă nu mă iubeşte lumea (...) Îi transmit public: două săptămâni, Victor, nu durează mult şi începem să ne vedem valorile împreună (...) eu nu sunt premier, nu sunt nici preşedinte de partid, o să fac un ONG micuţ şi o să comunic cu toţi românii, cu toţi din partid, cu parlamentarii, cu parlamentarii şi de la celelalte partide", a spus Vanghelie.

În calculele sale, deşi a rămas lider al PSD după pierderea alegerilor, Victor Ponta nu ar fi un candidat puternic pentru păstrarea şefiei partidului la congresul din primăvară. „Oricine va candida la viitorul Congres cu Victor Ponta, va câştiga. Poate să se ridice din sală şi un copil bine pregătit şi va câştiga. Singura lor şansă e să aducă Ghiţă nişte gărzi de corp sau Dragnea oameni din Teleorman”, a adăugat primarul Sectorului 5.

Citește și: