Eliana Radulescu - Mediafax
647 vizualizări 1 dec 2012

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, sâmbătă, militarilor de pe frontul din Afganistan si celor aflaţi în golful Aden să se întoarcă "sănătoşi acasă" şi să aibă "grijă fiecare de celălalt".

"La mulţi ani de Ziua Naţionala. Vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi pentru România în Afganistan şi la bordul fregatei şi, mai ales, vă doresc să vă întoarceţi sănătoşi acasă şi să aveţi grijă fiecare de celălalt", a spus, într-o videoconferinţă, preşedintele Băsescu.

Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele a mai transmis că "modul în care acţionează în teatrele de operaţii este foarte apreciat de către partenerii noştri internaţionali".

"Mesajul de felicitare al domnului preşedinte Obama face referire la misiunile României în Afganistan şi nu este puţin lucru. Cu toate ocaziile cuvintele pe care înalţii oficiali ai statelor partenere le adresează ostaşilor români sunt cel puţin măgulitoare şi am vrut să vă spun acest lucru, nu doar din politeţe", a spus preşedintele, citat în comunicat.

Secretarul de stat al SUA Hillary Clinton le-a transmis românilor, în numele preşedintelui Barack Obama şi al poporuluui american, cele mai bune urări cu ocazia Zilei Naţionale, reamintind contribuţia ţării noastre pentru pace şi prosperitate în lume şi pentru idealurile libertăţii şi democraţiei.

"În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, sunt încântată să transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia Zilei Unirii", afirmă Hillary Clinton în mesajul postat pe site-ul Depatamentului de Stat.

Secretarul de Stat american a amintit de contribuţia importantă pe care România continuă să o aibă pentru pace şi prosperitate în lume, dar şi de sprijinul pe care ţara noastră îl acordă NATO şi altor organizaţii internaţionale pentru atingerea idealurilor libertăţii şi democraţiei.

"Statele Unite sunt încrezătoare că parteneriatul nostru va continua pentru mulţi ani şi sunt recunoscătoare să aibă în România un bun prieten şi aliat", a mai spus Clinton în mesajul său.

Citește și: