Gandul.info
Gabriel Pecheanu
2713 vizualizări 4 apr 2018

Camera Deputaţilor a votat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind referendumul în forma iniţială, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis ceruse reexaminarea.

Modificările aduse legii referendumului îl scoate din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Proiectul a fost pus în acord cu o decizie de neconstituţionalitate, după ce CCR a decis că data organizării referendumului de revizuire nu poate fi stabilită prin hotărâre de Guvern.

De asemenea, proiectul iniţiat de PSD îl scoate din procedura organizării referendumului pe preşedintele României, având în vedere că, până în prezent, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un referendum, pe care preşedintele îl promulga sau îl putea retrimite la reexaminare.

Grupul parlamentar PNL din Senat, căruia i s-au raliat şi 13 senatori USR, au înaintat la CCR, la începtul lunii septembrie, o sesizare privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului.

CCR a admis, la începutul lunii octombrie, sesizarea PNL şi USR privind proiectul de lege care modifică Legea referendumului, în care se contestă faptul că Parlamentul, CCR şi preşedintele au fost eliminaţi din procedura de stabilire a obiectului şi datei de organizare a scrutinului. Prevederea potrivit căreia data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei ar urma să fie stabilită de Guvern nesocoteşte competenţele constituţionale conferite Parlamentului, a statuat CCR care a admis, cu unanimitate, sesizarea depusă de PNL şi USR.

Curtea a apreciat că este întemeiată critica referitoare la faptul că, prin art.6 alin.(5) fraza a doua din legea de modificare a Legii nr.3/2000, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituţiei ar urma să fie stabilită de Guvern, fiind nesocotite, astfel, competenţele constituţionale conferite Parlamentului, prin art.151, în ceea ce priveşte dreptul de a declanşa un referendum naţional.

CCR a declarat neconstituţională şi abrogarea art.15 alin.(1) din Legea nr.3/2000, care stipulează expres că obiectul şi data referendumului se stabilesc prin lege.

Legea a fost adoptată de Senat cu 175 de voturi „pentru”, 28 „împotrivă” şi 33 de abţineri.

Citește și: