Catalina Iordache
429 vizualizări 30 ian 2019

Miniştrii de Externe din statele membre UE participă joi şi vineri, la Bucureşti, la o reuniune informală, în care vor discuta despre criza politică din Venezuela, dosarul sirian şi relaţia UE-China.

”În perioada 31 ianuarie - 1 februarie 2019, va avea loc la Bucureşti Reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE, cunoscută şi sub numele de Gymnich. Aceasta este o reuniune tradiţională a miniştrilor afacerilor externe, care se desfăşoară în mandatul fiecărei Preşedinţii semestriale a Consiliului Uniunii Europene, fiind găzduită de ţara care deţine Preşedinţia,” informează reprezentanţii preşedinţiei române la Consiliul UE.

Reuniunea va fi prezidată de către Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, vice-preşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini. La reuniune va fi prezent şi comisarul european pentru politica europeană de vecinătate şi negocierile privind extinderea, Johannes Hahn. În mod tradiţional, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European, David McAllister, a fost invitat să participe la unele sesiuni de lucru ale reuniunii.

”Agenda reuniunii va include un dejun şi patru sesiuni de lucru, în cadrul cărora miniştrii vor aborda, de o manieră informală, subiecte de actualitate de pe agenda internaţională, precum Parteneriatul Estic, Venezuela, Siria şi relaţia UE-China. Reuniunea va debuta cu un dejun de lucru, în cadrul căruia miniştrii vor avea un schimb de opinii asupra aniversării a 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic (PaE).”

Oficialii prezenţi vor discuta despre politica externă a Uniunii Europene.

”În cadrul primei sesiuni de lucru, miniştrii vor discuta despre criza politică din Venezuela. Evoluţiile recente din dosarul sirian vor constitui tema de discuţie a miniştrilor pentru cea de a doua sesiune de lucru. În cadrul celei de a treia sesiuni de lucru, miniştrii vor reflecta asupra stadiului şi perspectivelor relaţiei UE cu China.”

Au fost invitaţi să participe la cea de a patra sesiune de lucru a reuniunii Gymnich şi miniştrii Afacerilor Externe ai statelor candidate la aderarea la UE, ocazie cu care vor aborda relaţiile statelor lor cu China.

 

Citește și: