616 vizualizări 12 iun 2017

„Noi deja avem un punct de vedere al Ministerului Public şi îl găsiţi pe site. Nu revenim la ceea ce am spus. Noi avem un punct de vedere fără prag", a declarat procurorul geneal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Augustin Lazăr a mai spus că nu ar trebui să existe diferenţe financiare între judecători şi procurori, acesta fiind motivul pentru care a cerut sesizarea Curţii Constituţionale.

„Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate face o discriminare între diverse categorii de magiostraţi. Puteţi vedea detaliat modul în care am motivat scrisoarea publică pe care am trimis+o la diverse instituţii şi sunt sigur că această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale", a mai spus Lazăr.

Întrebat cum comentează faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să nu sesizeze Curtea Constituţională în ceea ce priveşte legea salarizării unitare, Augustin Lazăr a precizat că el nu a văzut nicio motivare.

În urmă cu trei zile, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să nu sesizeze Curtea Constituţională pe legea salarizării, aşa cum ceruseră Augustin Lazăr şi Asociaţia Procurorilor, precizând că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizare.

Preşedinta CSM: Condiţia urgenţei ar putea fi îndeplinită

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat, referitor la modificarea pragului la abuz în serviciu, că dacă decizia Curţii Constituţională nu poate fi îndeplinită decât prin modificare legislativă, atunci condiţia urgenţei ar putea fi îndeplinită. „Ordonanţa de urgenţă se justifică întotdeauna atunci când există o urgenţă. Prin urmare, dacă instituţia abuzului în serviciu astfel cum a fost conturată de Curtea Constituţională nu poate fi pusă în aplicare de instanţă decât în urma unei modificări legislative, şi din punctul meu de vedere condiţia urgenţei ar putea fi îndeplinită. Sunt de acord cu punctul de vedere al ministrului Justiţiei", a declarat preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, la ieşirea de la şedinţa plenului CSM.

Iordache propune majorarea pragului pentru abuz în serviciu până la 400.000 de lei 

„Se poate menţine pragul de 200.000 de lei sau se poate mări, chiar 400.000. Au fost discuţii în acel moment cu specialiştii. Acest 200.000 nu e întâmplător. Noi am plecat de la suma de 2 milioane, suma maximă, care este prevăzută în Codul penal şi am zis că 10% din acea sumă maximă să reprezinte un prag minim. Aşteptăm şi noi proiectul care este la ministerul Justiţiei, în funcţie de ce prag sau ce consultări vor face şi dumnealor, dar clar este că trebuie stabilit un prag”, a spus joi Iordache.

Întrebat pe ce se bazează când vorbeşte de suma de 400.000 de lei, Iordache a pus că este punctul său de vedere.
 
„Este o dezbatere, poate să fie o dezbatere. Dumneavoastră mi-aţi cerut un punct de vedere. Poate fi 200.000, poate fi 300.000, poate fi 150.000”, a spus Iordache.
 
El a spus că şi în Codul vamal se discută de un prejudiciu de 50.000 de euro, care este echivalent cu 200.000: „Deci practic ne învârtim în jurul lui 200.000”, a spus Iordache.
 
Solicitat să comenteze faptul că principala acuză care i-a fost adusă la momentul OUG 13 a fost legată de faptul că acel prag valoric ar fi fost stabilit „cu dedicaţie” pentru liderul PSD Liviu Dragnea, ca să "scape" de dosarul privind abuzul în serviciu, şi întrebat cum vede stabilirea unei valori a acestui prag pentru a nu mai exista astfel de discuţii, Iordache a spus că acest prag nu se stabileşte pentru o persoană.
 
„Pragul ăsta nu se stabileşte pentru o persoană anume. Dar tocmai Curtea, dacă vă uitaţi în considerente, spune că acest prag trebuie să fie suficient de mare pentru a nu mai face dosare penale degeaba, pentru că aici discutăm dacă există o faptă penală sau nu există faptă penală. Şi prin mărimea acestui prag stabilim foarte clar dacă există un dosar penal sau nu există dosar penal. Partea civilă cu recuperarea prejudiciului oricum se face. Şi atunci chestiunile sunt foarte clare la nivelul administraţiilor locale”, a spus Iordache.
 
El a mai arătat că aşteaptă în Parlament proiectul de lege promis de ministrul Justiţiei în care va fi stauat acest prag valoric, dar a arătat că ministerul poate face reglementarea prin Ordonanţă, pentru a nu se mai pierde timp.
 
„Aşteptăm. Deocamdată legea nu există. Legea deocamdată este la ministerul Justiţiei şi aşteptăm legea de la ministerul Justiţiei. Din păcate, dacă aşteptăm foarte mult, intrăm în vacanţă şi ne mai trezim în septembrie, până trece prin cele două Camere. Dar soluţia rapidă este că ministerul ar putea veni cu o Ordonanţă şi atunci ar putea reglementa, pentru că iată avem un an şi acest articol sau mai multe articole au fost declarate neconstituţionale”, a spus Iordache.

 

 

Citește și: