Departamentul Corespondenţi - Mediafax
8219 vizualizări 10 apr 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Piteşti, că fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş Constantin Nicolescu, dar şi "celorlalţi mulţi care nu au putut să fie învinşi la vot" li se va face "dreptate" când Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte.

Victor Ponta a spus că lui Constantin Nicolescu i se va face dreptate când Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte.

"Eu cred că dreptate se va face până la capăt în ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu şi noi toţi cei care ne-am luptat cu el vom şti că am avut un scop şi că am câştigat această bătălie", a spus Ponta, adăugând: "Atunci îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu şi celorlalţi mulţi care nu au putut să fie învinşi la vot şi atunci s-a încercat în cazul multora să fie învinşi pe alte căi".

Preşedintele PSD se află, joi seară, la Piteşti, unde PSD Argeş a organizat o acţiune politică pentru susţinerea candidaturii lui Florin Tecău la alegerile parţiale pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Argeş. În prezent, Tecău, care în ultimii ani a fost vicepreşedinte al CJ Argeş, conduce această instituţie ca interimar, după încetarea mandatului fostului preşedinte Constantin Nicolescu.

În 24 februarie, prefectul Cristian Soare a semnat ordinul privind încetarea mandatului şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, în condiţiile în care Agenţia Naţională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Nicolescu.

ANI a stabilit existenţa conflictului de interese prin semnarea sau aprobarea de către acesta, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, a 14 contracte (13 contracte în sumă de 1.139.715,84 lei, cu TVA inclus şi un contract adiţional de prelungire a perioadei) încheiate de către CJ Argeş sau instituţii şi servicii publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului cu SC Autopro Mond SA, respectiv, SC Mac Auto SA (societăţi la care Nicolescu este acţionar majoritar, în procent de 92,194% şi, respectiv, 63,08%).

Suma totală a celor nouă contracte încheiate sub semnătura lui Constantin Nicolescu, a celor cinci contracte încheiate cu aprobarea acestuia, a celor 12 contracte încheiate de către societăţi la care acesta sau soţia lui sunt acţionari majoritari, precum şi a prestărilor de servicii efectuate instituţiilor şi serviciilor publice aflate în coordonarea, subordinea sau sub autoritatea Consiliului Judeţean Argeş, de către societăţile la care preşedintele CJ Argeş sau soţia acestuia sunt acţionari majoritari este de 1.567.305,45 lei, mai nota ANI.

Citește și: