Clarice DINU Liviu Dadacus - Mediafax
9322 vizualizări 15 ian 2018

„Concluzia generală a fost că nu se mai poate continua aşa pentru că e o stare conflictuală între partid şi Guvern şi chiar în interiorul Guvernului”, a explicat Liviu Dragnea, la finalul Comitetului Executiv, decizia de retrage a sprijinului politic pentru Mihai  Tudose.

 „Au fost mai multe reproşuri (...) Există nemulţumire legată de faptul că aşteptau colegii ca noul an să înceapă cu prezentări a unui bilanţ 2017 a guvernării, prezentare a măsurilor 2018 pentru români. În schimb au văzut apariţii tv care nu trebuiau să fie, în sensul că genul ăsta de declaraţii publice trebuiau făcute în CExN, adică chestiunile legate de relaţia cu unii miniştri, alte subiecte, iar deciziile se comunică după”, a spus Dragnea.

Şeful PSD a promis că social-democraţii vor avea grijă să facă o nouă nominalizare de premier astfel încât să nu mai ajungă din nou în situaţia de astăzi. 

Mai mult, şeful PSD a spus că nu va face nicio propunere. „Se pare că am mână foarte proastă şi nu numai în ceea ce priveşte propunerile de premieri, ci şicel puţin în alte zece cazuri. Le-am zis colegilor mei că nu voi face nicio propunere”, a arătat Dragnea, precizând că în şedinţa Comitetului Executiv de marţi vor exista mai multe variante de premier.  „Le-am spus că stăm la CEx până iese fumul alb. (...)Sigur vor fi mai multe variante în discuţie. Fiecare variantă va fi întoarsă pe toate părţile”, a adăugat el. 

Cum PSD ajunge din nou la mâna preşedintelui care, în octombrie, îşi exprima rezerve faţă de situaţia din partidul de guvernământ, Liviu Dragnea şi-a exprimat încrederea că şeful statului va respecta Constituţia şi va nonimaliza un al treilea premier al majorităţii. „Trebuie să fiu realist şi corect şi să spun că Iohannis nu e fericit de situaţia în care am ajuns, dar cred că va respecta Constituţia”, a comentat el. 

„Un personaj veninos dintr-o instituţie românească face mult rău”

Admiţând că a greşit şi cu Grindeanu, şi cu Tudose, Liviu Dragnea a declarat că nu s-a gândit să demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD. Mai mult, el a dat vina pentru situaţia de criză pe „un personaj veninos dintr-o instituţie românească ce a făcut şi face mult rău”, fără a-l nominaliza însă. 

„Sunt sigur că voi avea cu Mihai Tudose exact relaţia pe care am avut-o înainte de a ajunge premier. Colegilor mei le-am spus despre un personaj veninos dintr-o instituţie românească ce a făcut şi face mult rău”, a declarat liderul social-democrat. 

Dragnea a mai spus că a reproşat „unor miniştri că au plimbat minciunile dintr-o parte în alta şi aşa ceva nu voi mai accepta”. I-am rugat pe colegii mei să înţeleagă că a fost suficientă această perioadă pentru declaraţii publice", a spus preşedintele PSD. 

Întrebat dacă este de părere că Mihai Tudose a avut dublă comandă, Dragnea a răspuns: "Asta e una din minciunile unor miniştri. Nu o să îi mai vedeţi şi o să vă daţi seama".

Tudose: Eu nu am vrut să rup partidul

„Plec cu fruntea sus, nu regret nimic”, a declarat Mihai Tudose, imediat după votul din Comitetul Executiv, amintind că a promis că va demisiona dacă i se va retrage sprijinul din Kiseleff. „Eu nu am dorit să rup partidul”, a precizat el. 

Întrebat ce relaţie are cu Liviu Dragnea acum, Tudose a răspuns: „Acum e bună, cea mai bună. Până acum tensionată, că asta e”. 

De la sediul partidului, premierul a plecat direct la Palatul Victoria unde şi-a scris demisia care va ajunge pe masa lui Klaus Iohannis marţi dimineaţă. Cum Tudose nu vrea să asigure interimatul, acesta va fi preluat de icepremierul Paul Stănescu. 

„Premierul Mihai Tudose şi-a înaintat în această seară demisia din funcţie, urmând ca, potrivit legii de organizare şi funcţionare a Guvernului, să fie transmisă Administraţiei Prezidenţiale, în cursul zilei de mâine (marţi - n.r.), o adresă oficială în acest sens”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. 

Gândul a transmis LIVE desfăşurarea evenimentelor 


UPDATE 22:26 Liviu Dragnea susţine declaraţii după CEX: 

-  A fost o discuţie lungă, serioasă, cu foarte multe lucruri spuse chiar profunde. 

- Mâine vom face propuneri de nominalizare, astfel încât să nu vem motive să ajungem în aceeaşi sitiaţie. Concluzia generală a fost că nu se mai poate continua aşa pentru că e o stare conflictuală între partid şi Guvern şi chiar în interiorul Guvernului. 

- Se pare că am mână foarte proastă şi nu numai în ceea ce priveşte numele de premieri, ci şi în alte zece cazuri. Le-am zis colegilor mei că nu voi face nicio propunere. Mâine nu voi face nicio propunere. Le-am spus că stăm la CEx până iese fumul alb. 

-Sigur vor fi mai multe variante în discuţie. Fiecare variantă va fi întoarsă pe toate părţile. 

- Despre Iohannis: Trebuie să fiu realist şi corect şi să spun că Iohannis nu e fericit de situaţia în care am ajuns, dar cred că va respecta Constituţia. 

- Vom garanta că nu vom mai ajunge în această situaţie. 

- Eu am reproşat astăzi unor miniştri faptul că au plimbat minciuna dintr-o parte în alta şi i-am avertizat că nu voi mai accepta asta. 

- Nu m-am gândit să demisionez din funcţia de preşedinte al PSD. 

- Despre relaţia cu Tudose: Sunt sigur ccă voi avea cu Mihai Tudose exact relaţia pe care am avut-o înainte de a ajunge premier. Colegilor mei le-am spus despre un personaj veninos din instituţie care face mult rău. 

- Una din minciunile unor miniştri (că Tudose are dublă comandă -n.r.) 

- Orice premier e ţinta unor manipulări. 

UPDATE 21:41  Mihai Tudose a anunţat în această seară că demisionează din funcţia de premier după ce i s-a retras sprijinul politic şi că nu va asigura interimatul, acesta urmând a fi preluat vicepremierul Paul Stănescu.

 ”În seara asta sau mâine dimineaţă îmi dau demisia. Eu nu am dorit să rup partidul. Plec cu fruntea sus, nu regret nimic. Relaţia cu Liviu Dragnea e bună acum. Nu voi asigura interimatul”, a spus Tudose. 

La scurt timp după CEX, premierul Mihai Tudose şi vicepremierul Marcel Ciolacu şi-au scris demisiile, acestea urmând să fie transmise preşedintelui.

UPDATE 21:13 PSD ÎI RETRAGE SPRIJINUL POLITIC LUI MIHAI TUDOSE

Comitetul Executiv al PSD a votat luni retragerea sprijinului politic acordat Guvernului Tudose, premierul Mihai Tudose anunţând în consecinţă că îşi va depune mandatul, au declarat surse politice.

Potrivit surselor citate, cei mai mulţi membri CEx al PSD au cerut ca premierul Mihai Tudose să îşi depună mandatul, ca urmare a tensiunilor din ultima perioadă.

În replică, Tudose le-ar fi spus că, dacă votul va fi de retragere a prijinului, îşi va depune mandatul. Potrivit surselor politice, votul acordat în structura PSD a fost majoritar de retragere a sprijinului politic.

UPDATE 21:05 Premierul Mihai Tudose ar fi spus, în şedinţa Consiliului Naţional Executiv PSD, că este dispus să demisioneze, dacă membrii CEx votează retragerea sprijinului politic acordat Cabinetului, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

După cinci ore de discuţii, din luările de poziţie ale membrilor CEx, spun sursele citate, ar rezulta că cei mai mulţi membri ai Consiliului Executiv i-au cerut lui Mihai Tudose să îşi prezinte mandatul. În replică, premierul le-a spus celor prezenţi că este dispus să facă acest gest, în condiţiile în care votul din şedinţă este unul de retragere a sprijinului politic. Totodată, în CEx s-ar fi cerut ca votul să fie unul secret, mai spun sursele politice.

UPDATE 16:17 Preşedintele PSD Bucuresti, Gabriela Firea, a declarat că speră ca pesediştii să iasă din şedinţa CEx prieteni şi a cerut luarea unor „măsuri asiguratorii” astfel încât o nouă criză să nu lovească partidul peste câteva luni. 

„Ne dorim un partid unit. Ne-am dori ca PSD să nu aibă de pierdut şi să ieşim din această şedinţă prieteni. (...) Ceea ce ne dorim foarte mult e să aflăm ce urmează. În funcţie de deciziile care se vor adopta la CEx, care e proiectul pentru următoarele zile şi să nu mai riscăm să ajungem în această situaţie după alte câteva luni, să fim iar în criză. Aceste crize nu fac bine ţării, românilor şi nici nouă, partidului. Trebuie să ne luăm măsuri asiguratorii să nu se mai repete. Partidul e unul singur şi nu-mi face plăcere ca despre PSD să se vorbească folosindu-se termenii de gaşcă, grupare, zone de interes. Noi suntem în PSD, nu suntem în gruparea, gaşca nimănui”, a spus Firea. 

La rândul său, Robert Negoiţă s-a întrebat retoric de ce trebuie luată astăzi o decizie. Mai mult, el s-a declarat revoltat de informaţia potrivit căreia s-au strâns semnături în biroul lui Liviu Dragnea „Am auzit că la Cabinetul lui Liviu Dragnea s-au strâns semnături din judeţe. Dacă acest lucru s-a întâmplat este în neregulă şi profund neprincipial”, a spus Negoiţă. 

UPDATE 16:00 Mihai Tudose: „Cum le-am zis colegilor, prima zi la Palatul Victoria este prima zi din ultimele”

UPDATE 15:55 Liderul PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv PSD, că "Guvernul României, condus de Mihai Tudose, trebuie să rămână în funcţie", menţionând că "partidul trece printr-o mare încercare".

"Pentru mine, importantă e stabilitatea scenei politice, importantă e ţara, important e Partidul Social Democrat. PSD trece printr-o mare încercare, să dea Dumnezeu să ne dea mintea moldoveanului cea de pe urmă, mintea românului cea de pe urmă. Cetăţenii au avut încredere în noi şi avem o mare responsabilitate faţă de ei. Trebuie să construim spitale, autostrăzi, să plătim pensii şi salarii, să asigurăm liniştea şi ordinea publică. Eu cred că Guvernul României, condus de Mihai Tudose, trebuie să rămână în funcţie, cred că e nevoie de echilibru şi responsabilitate", a declarat Marian Oprişan.

UPDATE 15:48 Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a fost rezervat în declaraţii înainte de CEx, el comentând doar că în ultima perioadă „am citit scrisori, am urmărit apariţii publice”. „Voi vorbi în CEx. Dacă va fi un vot de încredere, votez cu partidul”, a spus el.

La rândul său,  Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că, dacă îi vor cere colegii de partid, ea este dispusă să demisioneze. 

Ajuns printre primii la şedinţa CEx, Codrin Ştefănescu a declarat că social-democraţii trebuie să ia o „decizie finală”, chiar dacă va fi nevie să stea toată noaptea la partid. 

Nu cred că vom discuta despre demiteri. Vom avea o şedinţă mai furtunoasă ca niciodată. Suntem toţi cu nervii la pământ. (...) Indiferent cât durează această şedinţă, vom ieşi cu o soluţie. Ultimele zile au fost cumplite. În mass media au apărut tot felul de ştiri pe surse, au fost tot felul de declaraţii ale colegilor mei. A curs cu scrisori şi luări de poziţie. Azi e obligatoriu să găsim soluţia finală. Intru cu speranţa că trebuie să ne aducem aminte de zilele în care am fost uniţi”, a declarat Codrin Ştefănescu.

CITEŞTE ŞI: Numărul 2 din partid e tranşant: Fie pleacă ministrul de Interne din Guvern, fie pleacă premierul. Câte filiale îl sprijină pe Tudose. 

CITEŞTE ŞI: Înainte de confruntarea Tudose-Dragnea de la partid, se împart taberele în Guvern. Primii miniştri care îşi anunţă susţinerea faţă de premier

CITEŞTE ŞI: Codrin Ştefănescu: Şi-a băgat dracul coada în partid

Premierul Mihai Tudose se bucură, potrivit unor surse social-democrate, de susţinerea parlamentarilor din cel puţin zece filiale, printre care Vrancea, Constanţa, Buzău şi Dâmboviţa, astfel că o eventuală moţiune de cenzură introdusă la cererea lui Liviu Dragnea nu ar avea şanse de izbândă. 

”Fără cele 10 organizaţii care îl sprijină pe Tudose, dintre care Iaşi, Constanţa, Buzău, Dâmboviţa, Giurgiu, Caraş, Timiş, care au mulţi parlamentari, nu au majoritate să demită guvernul”, au declarat surse din PSD pentru agenţia de presă MEDIAFAX.

Potrivit surselor citate, Mihai Tudose se bucură de sprijinul filialelor care au obţinut cei mai mulţi parlamentari la alegerile din 2016.

”Practic, oamenii lui Liviu Dragnea nu au nicio şansă să formeze un alt guvern, fiindcă în Parlament nu trece moţiunea de cenzură. Nu avem o situaţie similară cu cea în care a căzut guvernul Grindeanu”, au mai spus sursele.

Citește și: