Ana Petrescu
72 vizualizări 15 dec 2019

„Categoric, da”, a afirmat Eugen Teodorovici, întrebat într-o conferinţă de presă, duminică la sediul PSD, dacă partidul va sesiza Curtea Constituţională în cazul în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe legea bugetului.

Chestionat de ce PSD nu ar depune o moţiune de cenzură în asemenea situaţie, Eugen Teodorovici a răspuns: „Prima cale de atac este aceea de sesizare a CCR şi după aceea vom vedea. Nu se teme PSD de depunerea unei moţiuni de cenzură”.

Teodorovici a mai spus că o asumare a răspunderii Guvernului pe legea bugetului de stat este neconstituţională. Fostul ministru al Finanţelor a amintit de o decizie a Curţii din anul 2010 potrivit căreia a fost neconstituţională asumarea răspunderii Executivului pe Legea educaţiei.

Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va sesiza, luni, Curtea Constituţională asupra proiectelor pe care şi-a asumat răspunderea Guvernul, modificarea legilor justiţiei şi abrogarea OUG 51 privind transporturile. Preşedintele Camerei Deputaţilor a precizat că guvernarea PNL este una „abramburistică”.

Anterior, Ciolacu spunea că partidul nu exclude varianta depunerii unei moţiuni de cenzură pentru demiterea Guvernului PNL până la finalul anului, în cazul în care Executivul îşi va asuma răspunderea pe Legea bugetlui de stat.

 

Citește și: