Anca SIMINA
15356 vizualizări 8 dec 2014

Gândul: A fost o surpriză nominalizarea dumeavoastră.

Tatiana Niculescu-Bran: Da, şi pentru mine.

Sunteţi o alegere oarecum atipică în sensul că predecesorii dumneavoastră au scris cărţi mai mult după plecarea de la Cotroceni şi mai puţin înainte de a accepta funcţia de purtător de cuvânt. Cum credeţi că s-a ajuns la nominalizarea dumneavostră? Cum şi când v-a făcut preşedintele Iohannis această propunere?

T. N.-B.: Nu l-am cunoscut înainte pe preşedinte. Mai precis l-am cunoscut, în persoană, acum o săptămână. Pe parcursul campaniei electorale şi imediat după – nu. Eu m-am implicat pentru prima dată în viaţă într-o campanie electorală pentru că chiar cred - şi am crezut şi atunci - că alegerea domnului Iohannis în funcţia de preşedinte e o şansă istorică pentru noi toţi şi pentru familia mea, pentru prietenii mei, pentru lumea mea. În ce sens m-am implicat: am scris articole de opinie şi am militat aşa, cu mijloacele mele complet independente, pentru alegerea domnului Iohannis nu ca soluţia răului celui mai mic, ci ca o soluţie excelentă şi ca o oportunitate rară pentru România. Sigur, pe unii dintre prietenii mei i-am convins, pe alţii nu. Bănuiesc că preşedintele va fi citit de-a lungul campaniei electorale ce scriam eu – sau poate staff-ul domniei sale din PNL – şi cum scriam şi probabil la această decizie a mai contribuit şi experienţa mea de 14 ani în presa profesionistă, respectiv la radio BBC.

Ne-am întâlnit săptămâna trecută înainte ca preşedintele să plece în Statele Unite. Mi-a propus această funcţie - eu am avut îndoieli nu faţă de domnia sa, ci faţă de mine însămi – şi mi-a dat termen de gândire până astăzi. Iar astăzi, dumnealui nefiind în ţară, urma să decid dacă primesc sau nu primesc şi dacă eram de acord trebuia să fac şi publică această ştire, ceea ce am şi făcut. Aceasta este povestea despre cum am ajuns eu purtător de cuvânt.

„M-am ataşat de susţinătorii lui Klaus Iohannis de pe Facebook”

Şi aceasta este o modalitate atipică de a da ştirea. De ce prin Facebook?

T. N.-B.: Pentru că eu nu sunt încă purtător de cuvânt ca să pot trimite comunicate oficiale, preşedintele nu este încă învestit - este preşedinte ales deocamdată - şi nu are încă la îndemână pârghiile mediatice prin care să trimită comunicate oficiale, nici nu este în ţară şi, până la urmă, Facebook-ul, în perioada campaniei electorale, a devenit un spaţiu al libertăţii de exprimare. Ştirea a fost deja confirmată de PNL şi va fi sigur confirmată de preşedinte imediat ce se întoarce în ţară.

Este şi un semnal pentru susţinătorii lui Klaus Iohannis de pe Facebook?

T. N.-B.: Eu m-am ataşat de ei. Trebuie spus că eu sunt o novice în materie de Facebook. Să nu vă închipuiţi că sunt o foarte experimentată manipulatoare de ştiri pe Facebook. Eu sunt pe Facebook de mai puţin de un an. Şi am fost, iniţial, din motive de promovare a cărţilor mele. Altfel, eu n-aş fi fost niciodată pe Facebook.

După efectul din campanie, vedeţi Facebook şi ca un posibil motor de promovare a unei instituţii cum este Administraţia Prezidenţială?

T. N.-B.: Este cu siguranţă. Este un spaţiu public de exprimare. Ne aflăm într-un spaţiu public şi România nu este o inovatoare totală în acest domeniu al campaniilor electorale petrecute în spaţiul virtual. Se întâmplă lucrul acesta de ani buni deja. Am citit nişte comentarii în care se spunea că tineretul a fost manipulat de Facebook. Păi eu nu fac parte din tineret. Pe Facebook au fost şi sunt oameni din generaţia mea – care este generaţia preşedintelui de altfel – oameni care au copii mari, care au cariere în spate şi care sunt bine trecuţi de 40 de ani. Nu e vorba de un elan adolescentin care mână lumea pe Facebook şi acolo se petrec toate manipulările din lume. Nu. A fost un spaţiu de exprimare liberă în contextul în care exprimarea liberă nu mai era chiar aşa la îndemână.

Intenţionaţi să-l folosiţi mai mult la Preşedinţie?

T. N.-B.: Eu, ca purtător de cuvânt, da. Dar asta va fi decizia preşedintelui. Dacă preşedintele ar fi de acord, eu l-aş folosi.

„În niciun caz preşedintele nu va fi toată ziua bună ziua la televizor, la oră fixă sau mai puţin fixă”

Am avut în ultimii ani mai multe tipologii de purtători de cuvânt – unii la fel de vizibili ca şi preşedintele, alţii aproape invizibili. Aţi avut vreo discuţie cu preşedintele ales despre ce tip de preşedinte va fi Klaus Iohannis din acest punct de vedere?

T. N.-B.: Nu am avut o discuţie. Ceea ce ştiu este că preşedintele vrea să creeze la Cotroceni un spaţiu special pentru jurnalişti care să le permită să se informeze cât mai repede, cât mai corect şi care să fie un spaţiu cât mai prietenos. Ei fiind presaţi de timp, să poată, eventual, să îşi redacteze ştirile de acolo, într-un spaţiu prietenos, un fel de Centru de presă.

Un astfel de loc există de mai mulţi ani.

T. N.-B.: Există, dar într-un stadiu – aş zice – incipient.

Până acum, pe de o parte informaţiile au fost „centralizate” în mâinile purtătorului de cuvânt, iar preşedintelui, pe de altă parte, i s-a spus „Cucul de la Cotroceni” pentru ieşirile constante la 18.30 cu o declaraţie de presă. Se va schimba acest tipar de comunicare?

T. N.-B.: Aşa cum preşedintele Iohannis a şi spus, în niciun caz nu va fi toată ziua bună ziua la televizor, la oră fixă sau mai puţin fixă. Cred că va fi, cel puţin în prima parte a mandatului, mult mai discret din acest punct de vedere. (...)

Fiecare preşedinte îşi găseşte un purtător de cuvânt care îl reprezintă şi ca personalitate, şi ca om, şi ca atitudine faţă de presă. Pentru mine, instituţia purtătorului de cuvânt nu e atât o funcţie cât o meserie pe care eu sper să o fac bine şi nu mă duc la Cotroceni atât pentru preşedinte – care nu are nevoie de mine să fie un preşedinte bun –, ci mă duc şi pentru colegii din presă. Cunosc foarte bine viaţa unui jurnalist şi ştiu cât de important e să ai ştiri la timp, să ai ştiri adevărate, să ai ştiri verificate, să te şi simţi respectat şi preţuit. Mica mea ambiţie ar fi să contribui cumva la restaurarea demnităţii şi a jurnalistului şi a credibilităţii presei.

Ce n-aţi mai face la fel ca predecesorii dumneavoastră?

T. N.-B.: Eu nu sunt genul de om care să vină în faţa jurnaliştilor, să se urce pe un piedestal şi să recite un text lemnos. Ştiu foarte bine, din experienţa mea de jurnalist, cum aruncăm la coş zeci, poate sute de comunicate, în fiecare zi, redactate într-un limbaj de nedigerat. Noi, acolo, suntem nişte slujbaşi ai oamenilor. Pe mine mă interesează mai mult ca oricând interesul public şi traducerea politicilor publice pe înţelesul oricărui om. Nu mă duc acolo să fiu deşteaptă, să arăt câte neologisme cunosc. Nu. Ideea este ca România aceasta a băşcăliei interminabile şi a resentimentului să devină  - şi prin presă, şi prin comunicare - o Românie a comunicării şi a speranţei. Poate sunt vorbe mari, dar eu aşa cred.

„Nu ştiu cum funcţionează maşinăria acestei echipe. Voi vedea de pe 11 decembrie”

Imaginea Preşedinţiei este, pentru dumneavoastră, imaginea unui singur om sau este cea a unui om întărită de notorietatea a 12, 14, 16 consilieri prezidenţiali? Cum le vedeţi rolul şi locul?

T. N.-B.: Eu cred că ei trebuie să fie nişte oameni care să îl ajute pe preşedinte în măsura în care preşedintele are nevoie de ajutorul lor. Atât. Nici consilierii, nici purtătorul de cuvânt nu cred că trebuie să se erijeze în altceva. Preşedintele este cel care ia decizii. M-am gândit că, la un moment dat, poate să nu îmi placă o decizie pe care o ia preşedintele, dar pe care trebuie să o transmit presei. Sigur că, dacă e de competenţa mea, voi încerca să aduc contraargumente, dar dacă nu voi reuşi să îl conving pe preşedinte, voi face ceea ce decide preşedintele. Voi fi purtătorul de cuvânt al preşedintelui, nu al propriilor mele gânduri şi decizii.

Cu viitorii colegi aţi avut vreo discuţie până acum?

T. N.-B.: Nu. Eu nu ştiu nici cine sunt ceilalţi consilieri de pe listă. Eu vin dintr-o lume din afara sistemului de orice fel - şi politic, şi instituţional. Nu ştiu cum funcţionează maşinăria aceastei echipe. Voi vedea de îndată ce se întoarce preşedintele, pe 11 decembrie, şi de îndată ce va face publică această listă.


Absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti şi a Institutului European de Jurnalism de la Bruxelles, Tatiana Niculescu - Bran a condus biroul BBC Word Service din România între 2004 şi 2008, după 9 ani în care fusese redactor la secţia română a postului de radio britanic. Este autoarea romanelor “Cartea Judecătorilor”, “Nopţile Patriarhului”, “În Ţara lui Dumnezeu” ,“Povestea domniţei Marina şi a basarabeanului necunoscut” şi “Spovedanie la Tanacu”. Publicată în 2006 la Polirom, "Spovedanie la Tanacu" este cartea care a stat la baza scenariului piesei de teatru omonime regizate de Andrei Şerban şi care a inspirat filmul lui Cristian Mungiu, "După dealuri".

Citește și: