3702 vizualizări 17 iun 2019

„În momentul acesta sunt 214 voturi garantate, pot fi chiar 218 având în vedere că în urmă cu jumătate de oră am vorbit cu cineva important din PNL care îmi spunea că a mai reuşit să obţină încă patru voturi din zona puterii, să spunem aşa, deci teoretic avem nevoie de 15-17 voturi care pot fi obţinute până mâine la prânz în aşa fel încât guvernul Dăncilă să plece”, a afirmat Rareş Bogdan, luni seară, la postul B1 Tv.

Liberalul a adăugat că Ludovic Orban a negociat cu toat partidele în vederea obţinerii voturilor pentru ca moţiunea de cenzură să treacă şi că nu i se poate reproşa nimic.

„Ludovic Orban a făcut toate eforturile şi le face, negociază, a negociat cu cei de la UDMR, cu cei de la minorităţi, cu cei de la Pro România, cu cei de la USR-PLUS, nu pot să îi reproşezi unui om care vine şi îţi garantează 94 de voturi practic cele mai multe a unui singur grup, deci toţi parlamentarii noştri senatori şi deputaţi vor fi prezenţi în sală mâine la vot, că din cauza nu ar trece moţiunea. Toate eforturile au fost făcute, noi sperăm să îi convingem pe toţi că este vital ca România să îşi schimbe orientarea să schimbe guvernul”, a conchis Rareş Bogdan.

Camera Deputaţilor şi Senatul va dezbate şi vota, marţi, în plen reunit de la ora 14.00, moţiunea de cenzură prin care partidele de opoziţie vor demiterea Guvernului Dăncilă. PSD a anunţat că va asigura cvorumul de şedinţă, însă nu va vota moţiunea.

Tăriceanu: Încercările la PSD şi ALDE au eşuat

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că încercările pe care le-au făcut liberalii pentru a convinge PSD şi ALDE să voteze la moţiunea de cenzură au eşuat, precizând că toată lumea îşi dă seama în momentul de faţă că moţiunea nu are şanse.

„Entuziasmul provocat de rezultatul la alegerile din 26 mai a făcut opoziţia să umfle un balon care se numeşte moţiunea de cenzură. Doamna Turcan a înţepat cu un ac acest balon ca să se mai reducă presiunea pentru că şi-au dat seama că nu au majoritate. Încercările pe care le-au făcut la PSD şi ALDE au eşuat. Astăzi toată lumea îşi dă seama că moţiunea nu are şanse”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni seară, la România Tv.

Liderul ALDE a precizat că Ludovic Orban a stă rău co voturile în favoarea moţiunii de cenzură, dacă a ajuns să promită parlamentarilor ALD locuri de miniştri.

„Nu ştiu, dar dacă a ajuns Orban să promită locuri de miniştri la cei care sunt azi în coaliţia majoritară înseamnă că stă rău de tot cu număratul voturilor. Nu ştiu cum o să explice asta membrilor de partid, pentru că aceştia au făcut eforturi ani de zile să ocupe ei aceste locuri. Eu sunt implicat în politică de mulţi ani şi nu ştiu decât o singură moţiune de cenzură care a avut succes, moţiunea Ungureanu, care nu a fost însoţită de astfel de oferte de posturi de miniştri”, a conchis Tăriceanu.

Precizările lui Călin Popescu Tăriceanu vin după ce liderul senatorilor ALDE Daniel Zamfir a afirmat, la Antena 3, că liderul PNL le-ar fi promis aleşilor ALDE funcţii de miniştri şi locuri pe liste la alegerile parlamentare de anul viitor, în cazul în care votează moţiunea de cenzură.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a anunţat, joi, că a avut discuţii cu unii parlamentari ai ALDE care i-au dat dreptate cu privire la reproşurile aduse Guvernului, însă i-au spus că vor susţine PNL de la toamnă. Liderul PNL a precizat că se va la moţiunea de cenzură vedea cât curaj are ALDE.

Preşedintele liberal a mai spus că este posibil ca ALDE să folosească scuze pentru că nu au curajul să facă ceea ce trebuie.

Camera Deputaţilor şi Senatul vor dezbate şi vota, marţi, în plen reunit, de la ora 14.00, moţiunea de cenzură prin care partidele de opoziţie vor demiterea Guvernului Dăncilă.

Foto: Mediafax Foto

 

Citește și: