Cristian ANDREI
38715 vizualizări 27 iul 2012

Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă, a trimis o adresă către toţi primarii de sector prin care le cere să întrerupă, pe perioada desfăşurării referendumului, camerele de supraveghere video amplasate în încăperile organizate ca sedii ale secţiilor de votare din unităţile de învăţământ.

Adresa prefectului a fost trimis cu trei zile înaintea referendumului, pe 26 iulie, către primarii de sector, dar şi "spre ştiinţa" Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. gândul vă prezintă documentul trimis de prefectul Capitalei primarilor de Sector.

CONCURS: Votează la REFERENDUMUL GÂNDUL şi câştigă un iPad 2!

"Având în vedere Hotărârea nr 13/2012 a Biroului Electoral Central , vă adresăm rugămintea de a dispune măsuri corespunzătoare pentru întreruperea funcţionării, pe perioada desfăşurării votării, a camerelor de supraveghere video amplasate în încăperile organizate ca sedii ale secţiilor de votare, în cadrul unităţilor preuniversitare de învăţământ, la Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iunie 2012", se arată în documentul semnat de prefectul Capitalei Georgeta Gavrilă.

Prin Hotărârea Biroului Electoral Central 13/2012 preşedinţii birourilor electorale trebuiau să asigure afişarea, la loc vizibil, a unei foi A4 pe care scria "accesul în cabina de vot cu orice tip de aparate de înregistrare sau preluare imagini este interzis".

Robert Negoiţă: "Daţi-mi voie să avem discreţia necesară"

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, susţine că această decizie este una normală "în condiţiile astea" şi asigură "discreţia necesară pentru ca oamenii să poată vota fără să ştie PDL".

"S-a luat această decizie ca să aibă oamenii discreţie necesară. O văd necesară în condiţiile în care PDL ameninţă oamenii şi le spune să nu iasă la vot. De asta e bine ca să nu ştie PDL dacă oamenii i-au ascultat sau nu. Nu trebuie să se vadă că omul a venit să voteze. Trăim în ţara asta care a fost cum a fost condusă, nu eu am luat decizia dar nu mi se pare anormală în condiţiile astea. În condiţii normale în care toată lumea e chemată la vot este chiar în regulă. În situaţia în care PDL spune nu cumva să te duci la votare daţi-mi voie să avem discreţia necesară. Nu trebuie să vadă PDL dacă cineva nu i-a ascultat", a declarat pentru gândul primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă.

Secretar de stat MAI: "Camerele video nu pot fi menţinute pentru că sunt ilegale"

Secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului de Interne şi al Administraţie, Cătălin Chiper, a spus pentru gândul că nu este nimic ilegal în această decizie a prefectului Capitalei.

Potrivit acestuia, camerele de supraveghere au funcţionat doar la alegerile prezidenţiale din 2009 în aproximativ 3.300 de secţii speciale. El a adăugat că la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu nu există secţii speciale şi, de aceea, nu există posibilitatea instalării camerelor de luat vederi. Mai mult, acolo unde acestea există, ele trebuie întrerupte în timpul referendumului.

"Potrivit legii, în secţiile normale nu avem posibilitatea de a instala camere de luat vederi, ci numai în secţii speciale. La referendum nu avem secţii speciale. Mai mult, aceste camere nu se montează în secţie pentru că se încalcă secretul votului. Aceste camere există în unele şcoli pentru supravegherea elevilor, sunt pentru siguranţa copiilor. Există în astfel de şcoli şi nu în puţine, mai ales la nivelul Bucureştiului în mod special. Ele nu pot fi menţinute pentru că ar fi ilegale în secţiile de votare. Dacă ele există se întrerupe funcţionarea lor, nu pot să iei imagini, dar nici nu le putem da jos. Ele nu trebuie să funcţioneze pentru că nu ne lasă legea. Este ilegal", a declarat pentru gândul Cătălin Chiper.

Secretarul de stat a precizat că le-a spus tuturor prefecţilor să ia toate măsurile legale pentru a nu exista probleme.

"Unde există astfel de camere de supraveghere montate, oriunde în ţară, ele trebuie întrerupte", a spus secretarul de stat din MAI pentru relaţia cu Instituţia Prefectului.

Cum s-au instalat camerele de supraveghere în 2009

Camerele de supraveghere au funcţionat doar în 2009, în secţiile speciale de la alegerile prezidenţiale şi referendumul cerut de preşedintele Băsescu.

Potrivit Hotărârii de Guvern 1045/2009 "prefecţii, cu sprijinul primarilor, instaleazã, la intrarea în secţiile de votare speciale, camere web conectate la calculatoare cu suficientã capacitate de stocare pentru 14 ore de imagine video, care vor înregistra video cetãţenii ce îşi exercitã dreptul de vot în aceste secţii".

Înregistrarea video urma să fie salvată pe un suport optic, care va fi sigilat într-un plic la finalul scrutinului. Aceste camere-web nu au fost instalate în toate secţiile de votare, ci doar în cele speciale, din gări, cămine, autogări.

Citește și: