Dana Stanila
231 vizualizări 20 feb 2017

Comisia juridică a votat un amendament prin care Legea de respingere a OUG 13 să aibă un singur articol, la propunerea grupului palamentar al PSD, respectiv: "Se respinge Ordonanţa de urgenţă a Guvernului numărul 13/2017, prin modificarea şi completarea Legii 286/2009 din Codul Penal şi a Legii 135/2010 privind Codul de Procedură penală"

Amendamentul a fost admis cu şapte voturi "pentru" şi patru "împotrivă".

Raportul a fost admis de Comisia juridică în unanimitate şi va fi supus la vot, luni, în plenul Senatului. Apoi proiectul va fi trimis Camerei Deputaţilor.

Marţi, Comisia juridică se va reuni pentru a dezbate proiectul de lege al Guvernului privind graţierea, după ce, săptămâna trecută, senatorii jurişti au dezbătut în primă lectură textul Legii graţierii propus de Guvern. În cadrul dezbaterii, senatorii PNL şi USR au cerut respingerea proiectului de lege propus de Executiv, însă PSD a refuzat.

"Prevederile constituţionale nu ne împiedică să acceptăm un proiect de lege propus de Guvern în materie de amnistie, pentru că acordarea prin lege nu înseamnă şi o competenţă exclusivă în materie de competenţă legislativă. Dacă ar fi o restricţionare într-o lege, ea este neconstituţională'', spunea, la acel moment, senatorul PSD, Şerban Nicolae.

Reprezentanţii opoziţiei au susţinut că iniţiativa ar trebui să fie totuşi a Parlamentului şi nu a Guvernului.

''Atunci surprindeţi-mă cu un proiect de lege! Aveţi deplină libertate'', le-a replicat senatorul PSD, Şerban Nicolae.

Termenul pentru adoptarea unui raport asupra proiectului de lege este 21 februarie, apoi actul normativ va merge în plenul Senatului, prima Cameră sesizată.

Citește și: