9 vizualizări 27 iun 2008

La malul mării, Mircea Geoană a împărţit medalii şi sancţiuni. Câştigătorii alegerilor locale, mult huliţii baroni locali, i-au forţat mâna preşedintelui PSD să dizolve conducerile filialelor care au făcut sub 20% la alegerile locale, începând cu filiala Cluj, cartierul general al Grupului omonim. Iată cele mai importante momente de la şedinţa pesediştilor, desfăşurată vineri la Mamaia.

Pohta ce-a pohtit Iliescu: Dâncu out!

Liderii PSD au luat decizia să demită conducerea filialelor care au obţinut un rezultat de sub 20%, cu excepţia Harghitei şi Covasnei, unde există „o situaţie specială”. Opt filiale sunt, în prezent, dizolvate ca urmare a demisiei „de onoare” a liderilor lor sau a demiterii operate ieri în bloc de către centru. Filialele sancţionate sunt: Cluj, Braşov, Bihor, Mureş, Arad, Alba, Neamţ şi Giurgiu. Cel mai încins moment al şedinţei de ieri l-a constituit cazul Clujului, fief al până mai ieri influentului Grup de la Cluj.

În sala în care baronii locali şi Ion Iliescu au dat tonul, Vasile Dâncu, reprezentantul filialei, n-a avut altceva de făcut decât să accepte verdictul. El a spus că avea „semnale” şi se „aştepta” să fie decapitat, chiar dacă rezultatul pe care l-a scos PSD la Cluj nu ar fi atât de dezastruos pe cât a fost prezentat. Dâncu a încercat să explice că, de fapt, 16% înseamnă 21% după redistribuiri, dar apărarea sa n-a influenţat pe nimeni. Au fost voci printre pesedişti care au ridicat ştacheta: filialele cu sub 25% să se dizolve! În final, s-a votat procentul de 20%, bariera aceasta retezând conducerile a doar opt filiale.

Din gândirea lui Geoană: Ministerul Familiei, Persoanelor Vârstnice, Femeilor şi Tinerilor

Dornic să ajungă prim-ministru, Mircea Geoană le-a povestit colegilor săi cum vede el Guvernul. Le-a spus că va înfiinţa două-trei ministere în plus, va reduce agenţiile guvernamentale şi va da posturi în Cabinet acelor filiale care „câştigă alegerile” pentru partid, cum ar fi Constanţa. La conferinţa de presă de după, Geoană a spus că se gândeşte la un Minister al Familiei, Persoanelor Vârstnice, Femeilor şi Tinerilor şi la „o structură guvernamentală de luptă împotriva sărăciei”, cu o atenţie specială acordată ţiganilor. De asemenea, Geoană ar vrea un minister al Inovării şi Competitivităţii, unul al Sportului, unul al Turismului şi altul al Societăţii Informaţionale. De asemenea, Geoană ar rupe în două Ministerul Economiei şi Finanţelor. Despre titularii acestor ministere nu s-a discutat, ei urmând a fi selectaţi după un Consiliu Naţional PSD-PC, care se va desfăşura pe 11 iulie şi în care se va prezenta oferta de guvernare a Alianţei.

Medalii şi diplome pentru premianţi

Pentru Consiliul Naţional, Mircea Geoană a anunţat şi un eveniment special: premierea în cadru festiv a olimpicilor pesedişti. Vor primi insigne, diplome şi medalii primarii şi şefii de filiale care au obţinut cele mai multe voturi, precum - a dezvăluit Geoană - primăriţa Mariana Gâju din comuna Cumpăna, care a scos o „recoltă” de peste 80% la locale. La propunerea vicepreşedintelui Gheorghe Nichita, conducerea PSD a decis, de asemenea, să-i excludă în perioada următoare pe cei care „au vorbit împotriva partidului”. Geoană n-a dat nume, declarând că „aşteaptă provincia” cu propuneri de excludere.

Baronii vor să lase Guvernul gol

Una dintre cele mai importante probleme discutate de pesedişti, în noaptea dinspre joi spre vineri, a fost modificarea Legii administraţiei şi promovarea unei Legi a descentralizării. Validaţi uninominal, baronii locali ai PSD şi-au cerut din nou drepturile, subliniind că vor putere „reală” în teritoriu. Concret, proiectul de lege pe care PSD îl va negocia cu liberalii şi democraţii va prevede ca serviciile descentralizate să nu mai fie subordonate Guvernului şi prefecţilor, ci consiliilor judeţene şi locale. Primele servicii pe care baronii pesedişti au cerut să le aibă în subordine directă sunt Agricultura, Apele, Tineretul, Sportul şi Turismul.

 

Citește și: