Marian SULTĂNOIU
47659 vizualizări 29 aug 2011

Omul sfinţeşte locul, spune o vorbă din bătrâni. Ceea ce nu exclude şi reversul: anume că locul "sfinţeşte" omul. Iar cel mai bun loc de "sfinţire" a mireanului, pe nepusă masă, este peretele bisericii. Biserica, o instituţie mereu mai îngăduitoare şi mai laxă cu propriile-i canoane şi tradiţii.

Politicieni şi oameni de afaceri apar, fără prejudecăţi, ca răsplată pentru banii miluitori, pe pereţii lăcaşelor de cult, drept personaje ale picturilor votive. Dacă pe unii canoanele îi acceptă, pe alţii doar potenţa financiară îi ajută să "urce" între sfinţi.

Becali, un ctitor acceptat de Patriarhie

"Vă spun că e normal, ctitorii să fie pictaţi în biserică. De exemplu, domnul Becali, care a construit o biserică pentru comunitate, la Vadu Roşca - satul inundat. Că vă place sau nu, că-mi place mie sau nu, el are acest drept: dacă este ctitor, dacă a plătit lucrarea de la temelie la finalizare, să fie pictat", îmi explică părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Dar dacă un altul contribuie doar cu parte din bani? "Dacă e o parte substanţială, atunci poate fi considerat şi el ctitor. Dacă partea e mai mică, simbolică, atunci este donator, binefăcător. Iar aceştia pot fi menţionaţi, discret, într-o zonă a pronaosului, vizibil, dar nu neapărat să-ţi sară în ochi". Părintele Stoica cade totuşi de acord că actul de caritate trebuie făcut în linişte şi cu modestie. "De multe ori însă, binefăcătorul doreşte o anumită publicitate; bine, că şi presa...".

Ei bine, da. Presa a încercat să vadă cu ochii ei, în ce măsură cei pictaţi în biserici merită sau nu dreptul la nemurirea votivă.

De la Focşani la Vulturu-Becali sunt 23 de kilometri. Treci de Răstoaca şi de Boţânău şi, până să ajungi la Vadu Roşca, acolo unde a topit viitura casele, o iei la stânga, mergi o bucată bună de câmp şi dai de poarta bisericii, ferecată cu un rând de broaşte.

Satul nou e ca la cazarmă - 200 de case aliniate pe lungime şi lăţime. Jumătate, nelocuite, cealaltă jumătate în asiduu proces de reamenajare. "Şase milioane de euro m-au costat numai casele. Un milion, biserica. Am înălţat-o de la pământ", ne povesteşte Gigi Becali.



Vulturu pare un târg de maşini cu număr de Italia - BMW, Ford, Alfa Romeo, Seat , parcate pe la casele lor. Când întrebi de Becali, parcă-ntrebi de Dumnezeu. Li se luminează faţa, de la vulturean la calabrez. "Ce-a făcut omu` ăsta pentru noi, domnule, nimeni nu făcea. Păi eram ca la facerea lumii. Dacă venea apa noaptea, ne lua pe toţi. Am rămas fără nimic", spune o vultureancă încă în putere, îmbrăcată de oraş. Dar biserica, tot el a făcut-o? "Tot, aşa să-l ajute Dumnezeu şi Maica Domnului pe acolo pe unde umblă", se minunează vecina, de peste gard, făcându-şi trei cruci mari.

Şi e adevărat că e pictat în biserică? "Şi dacă e, ce? Foarte bine, că-i a lui. El a făcut-o", spune iar femeia. Peste stradă, două bătrâne îl aşteaptă stând pe "canapea". "Când o vrea el să vină, mamă, să vină, că noi acilea stăm. Că ne-a făcut el ce ne-a făcut, da' dacă noi n-avem nimica-nimicuţa, tot degeaba. Că uite-acuma ne ia milionu' impozit pe casă, pe doi ani. De un' să plătim noi, păcatele noastre, bănetu' ăsta?", se tânguie femeile.

Cheia de la biserică e la dascăl, "dar nu-i acasă", spune femeia lui. "Lucrează la un prieten, la o vilă roz". Da, dar lucrează sus, pe schelă, aşa că mă trimite la clopotar. "Da' nu-i acasă", spune şi femeia clopotarului... "Da' vin eu. Numai puţin...".

Drept e că biserica-i frumoasă. Lumină, linişte, sfinţi. Becali şi toţi ai lui stau drepţi şi cam crispaţi pe peretele din stânga al naosului. "După ce am terminat biserica, am plătit şi-un pictor. La sfârşit mi-a spus că m-a pictat şi pe mine, cu ai mei şi cu mama, cu toţi. Eu le-am zis că nu era nevoie să facă asta, dar a fost dorinţa lor", îmi povesteşte telefonic Gigi Becali şi mă asigură că nu e singurul loc în care a fost "imortalizat".

"M-a pictat şi ăla, la Maglavit, că am tot făcut biserici. Şi la Braşov, şi la Buzău, şi la Arbore, la Colelia în Dobrogea. Biserica de la Maglavit m-a costat două milioane de euro şi, după ce m-a pictat, omu' a mai vrut încă 5.000 de euro. Şi eu nu i-am mai dat. Aşa că a stropit-o cu vopsea. Acuma nu ştiu dacă a mai refăcut-o...", se amuză Becali.

Biserica şi sfinţii primari


Şi dacă, potrivit canoanelor, Gigi e la locul lui pe peretele bisericii, alţii s-au scos la vopsea fără niciun drept. Spre exemplu, deputatul Laurenţiu Nistor, şeful organizaţiei PSD Hunedoara, fost primar la Şoimuş până în 2008. Omul a pus o vorbă bună la administraţia locală, spun oamenii, şi a adus bani pentru noua ctitorie din Bejan, sat natal aparţinător Şoimuşului.

Dimineaţă, bisericuţa cu pricina, închisă; după masă, închisă din nou. De ce? "Păi are programul pe uşă. E deschisă doar duminica, şi asta dacă ajunge preotul, că mai are o parohie la Mintia", îmi spune un sătean. "Aha. Şi cheia?". "La paracliser". Paracliserul, circumspect. "Eu vă deschid, doar dacă preotul îmi spune el". Şi preotul? "E la Timişoara, dar vă dau numărul".

Pe preot îl cheamă Cosmin Panţuru şi e mai ferm decât un bodyguard. "Eu nu sunt de acord, că au fost destule scandaluri. Nu v-aţi liniştit cu pictura asta? Dacă face bine un om, nu vă lăsaţi până nu-i faceţi rău... Veniţi, filmaţi pe ascuns". "Păi ce-a făcut ca să merite să fie pictat domnul deputat? A ctitorit el biserica, cum scrie la carte?" "Nu, dar a făcut altele, destule", spune preotul.

"Domnule, ce să spun... Mi-e frică de Dumnezeu, da' mori de râs, nu alta. Primarele, Nistor ăsta, o fi dat el un ban să facă biserica, că doară n-a dat de la el; da' cum să-l pui, în costum, între sfinţi. Mai mare ruşinea...", îmi spune, cu voce joasă, un sătean, între două vârste, la ieşirea spre Deva.

Şi fostul edil al localităţii Podul Iloaiei - Iaşi, pedelistul Mihai Alexa, şi-a găsit loc printre sfinţii părinţi pictaţi pe pereţii Bisericii "Sf. Nicolae". "Da' nu puteţi intra, că e-nchisă biserica", mă interceptează un localnic aşezat pe gardul lăcaşului, văzându-mă că încerc clanţa. "Păi nu-i normal să fie deschisă?". "O fi, da' numai când vrea părintele. Da' pe cine căutaţi?". "Pe Mihai Alexa". Omul mă priveşte fix, cântărindu-mă.

"Mă iei la mişto, ă?! Ai venit să-l vezi p-ăla de pe perete. E deasupra uşii". Ridic privirea, mecanic, iar omul meu hăhăie mefistofelic. "Pe dinăuntru, bre, ce naiba, Doamne iartă-mă, că e cu familia". "Dar ce a făcut aşa de important, ca să fie pictat în biserică?", insist eu. "Pictura - îmi răspunde omul scurt şi continuă. N-ai zece lei?", "Dar de ce?", "Pentru cutia milei", spune şi-mi arată către abdomenul plat şi cam ghiorţăitor. "Dar dacă a fost aşa de bun, de ce nu l-a mai ales lumea la primărie?", mai întreb eu. "Păi, ce-i mai trebe? Are banu' gârlă, terenuri, tot ce vrei... Pute de bogat. Zici că n-ai un leu? Sau zece bani? Nu?"

Biserica din Petreşti schimbă scripturile



De departe, însă, cea mai aiuritoare pictură de gen din ţară este cea săvârşită pe pereţii Bisericii "Schimbarea la faţă", din Petreşti, Alba.

Odată ajuns în localitate, trebuie doar să găsesc omul cu cheia. "E o doamnă", îmi spune un cetăţean şi-mi arată cu degetul un gard frumos din fier forjat. Amabilă, doamna mă însoţeşte pe lângă un monument al eroilor şi două tunuri de calibru mic, instalate în curtea bisericii. "Părintele vine doar la slujbă. Nu e din localitate. Dar pentru cine vrea să viziteze, deschid eu. Vine lume din toată lumea. Odată a venit o negresă. Din Africa, din America, de unde o fi fost. M-am pomenit cu ea la cor, sus. Că eu mai cânt şi-n cor, ştiţi… Doamne, ce-ncântată era!".

Şi pe bună dreptate. Greu te mai poţi lepăda de surpriza reîntâlnirii cu trei dintre figurile cel mai puţin adecvate unui lăcaş ortodox - George Bush, Papa Ioan Paul al II-lea şi Mihail Gorbaciov - pictate pe peretele din dreapta al pronaosului. Dedesubt scrie, implacabil: "Când omul strigă: opriţi planeta, vreau să cobor!" şi mai jos: "Dumnezeu, prin aceşti trei oameni providenţiali, a schimbat mersul lumii".



Şi dacă asta nu este de ajuns, ei bine, de pe peretele opus te privesc, la fel de deconcertant, George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga. "Aşa a vrut părintele Alexandru Coman", spune gazda mea, făcându-mă să tresar. "Are un cult pentru cei trei. Spune că ei au îngropat comunismul". "Şi lumea înţelege sensul?". "Ei, cum nu… Şi cine nu pricepe, îi explicăm", insistă femeia.



Dar ce explicaţie mai poţi primi când descoperi că magii de la Răsărit au fost substituiţi, în scena "Naşterii lui Iisus", pictată în bolta naosului, cu Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu călare pe armăsar… Başca vreo şapte săteni de prin partea locului prezenţi la eveniment.

Îţi faci crucile cuvenite, săruţi icoana Sfintei Mării cu pruncul, atent să nu dai peste Madonna, în "Like A Virgin", şi ieşi, oarecum schimbat la faţă, şi convins că BOR are, fără îndoială, un tot mai accentuat simţ al umorului.

DACĂ ŢI-A PLĂCUT ARTICOLUL SAU DOREŞTI SĂ FACI COMENTARII, TE AŞTEPTĂM ŞI PE PAGINA FACEBOOK GÂNDUL

Citește și: