Cristian ANDREI
10089 vizualizări 8 sep 2014

Vicepremierul Liviu Dragnea a răspuns că din punct de vedere emoţional este un ”suporter al suspendării”, dar că pesediştii trebuie să se gândească şi la varianta, ”care nu e imposibilă”, ca anul viitor ”să împărţim mărţişoare cu Băsescu la Cotroceni” şi cu ”Ponta pe tuşă”.

Întrebat dacă susţine demersul iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea preşedintelui Băsescu, vicepremierul Liviu Dragnea a răspuns că emoţional susţine suspendarea, dar trebuie văzut dacă această procedură este utilă şi poporului român.

El a explicat că mulţi români când aud de referendum se gândesc la procurori şi este posibil ca unor oameni să le fie teamă să vină la votul de la prezidenţiale din cauza referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Mai mult, preşedintele executiv al PSD a precizat că social-democraţii ar trebui să se gândească la o variantă ”care nu e imposibilă” prin care preşedintele Băsescu să ceară Curţii Constituţionale prelungirea mandatului de preşedinte din cauza lunilor în care nu şi-a putut exercita prerogativele din cauza procedurilor de suspendare din 2007 şi 2012.

Variantă sumbră a lui Dragnea este ca Ponta să câştige alegerile prezidenţiale, dar să stea pe ”tuşă” în timp ce se impart ”mărţişoare cu Băsescu la Cotroceni”.

”Trebuie să vedem dacă nu tulburăm apele şi nu îl ajutăm pe Traian Băsescu. Oricum PSD nu câştigă nimic din asta”, a declarat la TVR 1 vicepremierul Dragnea. Acesta a spus că  nu a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu despre iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu şi că a aflat despre aceasta duminică seara de la televizor.

 

Citește și: