Înainte de fi numită la Cultură, Csilla Hegedus a fost secretar de stat în minister, secretar general adjunct în Departamentul pentru Cultură şi în Secretariatul General şi vicepreşedinte în Organizaţia de Femei a UDMR. Ea a ocupat funcţia de consilier personal al ministrului Culturii în perioada 2010 - 2012, iar, între 1997 şi 2014 a fost director executiv al Fundaţiei Transilvania Trust.

Csilla Hegedus mai este consultant de specialitate, în probleme de management, al patrimoniului cultural al Alteţei Sale Regale, Principesa Margareta a României, membru al juriului internaţional al Uniunii Europene (DG EAC) şi Europa Nostra privind patrimoniul cultural şi face parte din mai multe asociaţii profesionale: Europa Nostra, ICOMOS România, ACCR Franţa şi Institute of Historic Building Conservation.

Hegedus (47 de ani) a absolvit Facultatea de Dezvoltare a Resurselor Umane a Universităţii din Pecs, Ungaria (2006-2009) şi Facultatea de Ştiinţe Economice, a Universităţii Babeş – Bolyai, din Cluj-Napoca (1992– 1997), unde este profesor asociat al Cursului postuniversitar de specializare, în reabilitarea patrimoniului construit.

Ea este autoare şi coautoare a mai multor articole şi lucrări ştiinţifice legate de restaurarea şi managementul patrimoniului construit.

Debutul în politică al lui Hegedus a avut loc în 2008, când a candidat pe listele UDMR pentru funcţia de consilier judeţean Cluj.

În CV-ul secretarului de stat, publicat pe site-ul UDMR, limbile română, germană şi engleză figurează ca limbi străine.

Potrivit declaraţiei de avere, Csilla Hegedus are două terenuri, unul de 1.300 de metri pătraţi în comuna Gârbău din judeţul Cluj şi unul de 170 de metri pătraţi în Cluj-Napoca. De asemenea, are o locuinţă în Cluj-Napoca, de 89 de metri pătraţi, şi una în comuna Gârbău, de 157 de metri pătraţi.

Totodată, Csilla Hegedus are trei conturi bancare, în valoare de 28.345 de lei, 3.785 de euro, respectiv 16.337 de lei. Tot potrivit declaraţiei de avere, aceasta a vândut în ultimele 12 luni o casă şi un teren, din satul Pata, pentru suma de 60.000 de euro.

Csilla Hegedus are 30% părţi sociale la firma S.C. Pro Utilitas S.R.L, valoarea totală a părţilor sociale fiind de 66 de lei. De asemenea, aceasta este membru în Consiliul Director al Fundaţiei Transilvania Trust, parte neretribuită, şi membru în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român.

Fundaţia Transilvania Trust, al cărei director a fost între 1997 şi 2014, a beneficiat de contracte în valoare de 200.000 de euro de la Education, Audiovisual and Culture Executive Agency, un contract încheiat pe 27 noiembrie 2013, de o predecontare de 75.000 de euro de la EEA Grants, un alt contract de 5.000 de lei de la Primăria şi Consiliul Local Cluj în 2014, 6.000 de lei şi 4.000 de lei de la Consiliul Judeţean Cluj, 14.600 de lei de la Uniunea Arhitecţilor din România, 30.000 de euro de la Fondul Cultural Naţional din Ungaria, 600.000 de forinţi de la Fondul Bethlen Gabor din Ungaria.

Potrivit declaraţiei de avere publicate pe Ministerul Culturii, în ultimul an fiscal, Hegedus Csilla a primit suma de 36.105 lei ca director executiv al Fundaţiei Transilvania Trust şi 57.807 lei ca secretar general adjunct al UDMR Bucureşti. De asemenea, Csilla Hegedus a primit suma de 8.520 de lei ca expert al Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi 4.306 euro ca expert al Comisiei Europene.

Potrivit declaraţiei de interese publicate pe Ministerul Culturii, Szabo Balint Gyorgy, rudă de gradul 1 cu Csilla Hegedus (este tatăl acesteia), care deţine firma SC Utilitas CCPDRPC SRL, are peste 10 contracte cu diverse entităţi, printre care cu Institutul Naţional al Patrimoniului, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi cu municipalitatea Bistriţa.
 

Citește și: