41 vizualizări 2 sep 2010

Nu însă toţi cei propuşi spre schimbarea din funcţie s-au arătat bucuroşi de hotărârea lui Emil Boc. Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, cel care, de altfel, se bucura şi de sprijinul preşedintelui Traian Băsescu, a precizat că, în opinia lui, nu este nimic de reproşat mandatului său, iar decizia de a fi remaniat este una exclusiv politică, pe care nu o înţelege: "V-am mai spus-o de câteva ori, domnul Emil Boc nu are ce să-mi reproşeze. Bănuiesc că este o decizie politică. Din punctul meu de vedere, este o eroare".

Vlădescu a mai spus că îi pare rău că nu a fost lăsat să finalizeze proiectele deja începute în fruntea ministerului său. Printre acestea, el a inclus acordul cu FMI şi Comisia Europeană, reducerea evaziunii fiscale, legea finanţelor publice, dar şi un proiect "drag" ministrului, respectiv publicarea noii forme a Codului Fiscal. În plus, minstrul Finanţelor este de părere că principala sa vină, pentru care, de fapt, a şi fost sancţionat, a fost aceea de a nu fi un bun comunicator: "Mi se reproşează incapacitatea de a comunica politic". Sebastian Vlădescu mai crede că toate măsurile luate de el, chiar dacă nu au, momentan, efecte vizibile, îşi vor arăta "roadele" în timp, când România va ieşi din recesiune. Totuşi, el a adăugat că ieşirea din recesiune nu se poate produce în mod izolat, ci prin conectarea la pueţele externe.


Citeşte şi:

SECRETELE REMANIERII - BĂSESCU SE SIMTE "SFIDAT", BOC ANUNŢĂ LISTA MINIŞTRILOR CARE PLEACĂ - EXCLUSIV

Sebastian Vlădescu: "Este o decizie politică. Este o eroare"

COMENTARII LIVE - Rodica Ciobanu şi Victor Rotariu despre remanierea Guvernului

Videanu s-a hotărât să plece din Guvern pentru a se ocupa de PDL

Oamenii lui Băsescu au cerut demisia întregului Cabinet Boc. Premierul a răspuns că e dispus să plece. Grupurile parlamentare ale PDL au aprobat remanierea - ULTIMA ORĂ

Boc le-a dat chestionare parlamentarilor PDL: Pe cine să dau afară? Este luată în calcul şi o restructurare de guvern

De unde strânge Băsescu pitici, ca să-şi facă un nou partid. Hrebenciuc: "Din disperare, ar putea sparge PDL, cu Elena Udrea, Albă ca Zăpada"

Marko Bela: Nu se pune problema remanierii miniştrilor UDMR. Boc nu ne-a cerut vreun nume spre remaniere şi ne va informa în legătură cu miniştrii PDL

Înlocuitorul lui Vlădescu ar putea fi Ion Ariton, deputat de Sibiu şi apropiat al lui Vasile Blaga - surse PDL pentru Gândul. ULTIMA ORĂ

Valeriu Tabără: Mi s-a propus postul de ministru al Agriculturii, dar decizia va aparţine partidului

Întâlnire decisivă Băsescu - Boc ÎN ACEASTĂ DIMINEAŢĂ. Vlădescu, pe lista de remaniere. Preşedintele, după ce a fost sfidat pe toată linia: "De acum încolo, faceţi ce vreţi"

Elena Udrea a votat pentru plecarea lui Boc de la Guvern, împreună cu tot Cabinetul. Cum a reuşit premierul să stingă revoluţia şi să impună remanierea mică EXCLUSIV

COMENTARIU LIVE - Rodica Ciobanu: Premierul sado-maso

Lista de remaniaţi cu care a intrat Boc în şedinţa PDL: Videanu, Berceanu, Vlădescu, Şeitan, Dumitru şi Sandu. Vezi aici care sunt propunerile de înlocuitori. EXCLUSIV

Premierul Boc a intrat la şedinţa liderilor PDL cu propunere pentru ministerul Muncii - Ioan Nelu Botiş şi la Finanţe - Ion Ariton

Citește și: