Clarice DINU
17787 vizualizări 31 ian 2012

Tensiune maximă astăzi, la întâlnirea dintre premierul Emil Boc şi parlamentarii PDL. Venit la şedinţă să discute despre priorităţile legislative pentru sesiunea care începe mâine, premierul a fost încolţit de colegii de partid care, nemulţumiţi de evoluţiile din ultima perioadă, i-au sugerat nici mai mult nici mai puţin decât că ar fi bine să ia în calcul să plece de la Palatul Victoria.

În linia de forţă a fost preşedintele Senatului, Vasile Blaga, care i-a spus lui Boc că este nevoie de "o mişcare mai amplă" în Guvern, o simplă remaniere nefiind suficientă, au declarat pentru gândul surse participante la discuţie.

Blaga a ţinut să precizeze că este vorba despre o situaţie delicată a partidului şi nu trebuie ca poziţia lui să fie interpretată ca una vindicativă pentru că ar fi pierdut în faţa lui Boc la congresul din mai anul trecut. El a precizat că poziţia partidului este importantă în aceste momente şi de aceea se simte nevoia unei schimbări radicale, "nu doar pe ici pe colo", au declarat aceleaşi surse.

Blaga a fost susţinut şi de deputatul PDL Cezar Preda care, la rândul său, i-a sugerat lui Boc că ar fi mai bine să plece. Cei doi i-au reproşat lui Boc că "nu există nicio viziune, ci doar promisiuni că o să fie bine".

Dincolo de nemulţumirea faţă de deficitul de imagine pe care Boc îl atrage asupra partidului, parlamentarii PDL i-au cerut socoteală premierului şi pentru că nu le dă bani suficienţi pentru colegii. Ei au atras atenţia că, deşi în BPN s-a decis ca banii să meargă direct la primării, modificările nu au fost operate, iar fondurie vin în teritoriu tot prin intermediul consiliilor judeţene. "Păi ce facem? Noi suntem la putere şi tot Opoziţia ia banii? Că noi avem doar 14 consilii judeţene, iar ei au restul", i-ar fi spus deputatul PDL Constantin Dascălu lui Boc.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, ar fi încercat să-i mai domolească pe democrat liberali, însă reacţia a fost contrară, aceştia reproşându-i că "împrăştie bani prin alte părţi", au precizat sursele citate.

Prins în corzi de colegii de partid, Emil Boc a fost defensiv. "Asta e situaţia, ne asumăm riscurile, lumea a început să înţeleagă. Mai important pentru noi e să ştim că ce am făcut am făcut bine", le-ar fi spus premierul parlamentarilor.

Că spiritele au fost încinse a recunoscut-o chiar Elena Udrea. "Nu a fost deloc o şedinţă liniştită", a comentat ea.

La rândul său, premierul a evitat la finalul întâlnirii cu pedeliştii să facă vreo referire concretă la nemulţumirile acestora. "În termeni generali am discutat mai multe aspecte politice. Important e că şi ca partid, şi ca Guvern, ştim ce avem de făcut. Le-am spus colegilor că ştim foarte bine ce avem de făcut şi ce avem de propus".

Întrebat de gândul dacă colegii de partid i-au cerut să ia în calcul varianta depunerii mandatului, Emil Boc a răspuns: "Nu s-a discutat în această întâlnire acest lucru. Sugestii? Nu ştiu ce sugestii au făcut colegii mei".

Citește și: