Cătălina Mănoiu
807 vizualizări 29 ian 2017

Conducerea PNL şi preşedinţii organizaţiilor din teritoriu s-au reunit duminică, la Palatul Parlamentului, pentru a pregăti Convenţia la care va fi ales preşedintele formaţiunii, aripa fostului PDL cerând alegeri de "sus în jos" şi alegerea lui Cătălin Predoiu, iar fostul PNL alegeri de jos în sus.

Fostul PDL, reunit în jurul fostului secretar general Vasile Blaga, cere ca alegerile interne să aibă loc de "sus în jos" şi îl susţin la conducerea partidului pe deputatul Cătălin Predoiu, vicepreşedinte al Camerei. Foştii democraţi-liberali s-au reunit recent la Ogrezeni, într-o întâlnire informală şi au stabilit că cel mai bine ar fi ca în luna martie să aibă loc Convenţia pentru alegerea conducerii partidului.

De cealaltă parte, fostul PNL susţine că alegerile ar trebui să se facă de "jos în su:s, iar Convenţia ar trebui să aibă loc în mai, iunie.

Surse din partid au afirmat că fostul PNL vrea să se prezinte la alegeri cu un singur candidat, fiind vehiculată o posibilă candidatură la şefia partidului a actualului secretar general interimar, Marian Petrache, însă, acesta nu şi-a asumat-o până acum.

Preşedinţii PNL din teritoriu vor alegeri de jos în sus şi congres în mai-iunie
 
Majoritatea preşedinţiilor de organizaţii PNL au susţinut, duminică, în şedinţă, necesitatea organizării alegerilor de jos in sus şi au criticat deciziile care au dus la scindarea partidului, făcând referire la întâlnirea convocată de Vasile Blaga la Ogrezeni, au declarat, surse, pentru MEDIAFAX.
 
Cei mai mulţi dintre preşedinţii de organizaţii care au luat cuvântul în şedinţă au cerut organizarea alegerilor interne de jos în sus, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.
 
Potrivit surselor citate, liberalii au fost nemulţumiţi de demersurile lui Vasile Blaga – convocarea întâlnirii de la Ogrezeni şi încercarea de a impune un candidat în partid, afirmând că astfel se scindează partidul.
 
În şedinţă s-a cerut organizarea alegerilor în sate, orase şi judeţe, urmând ca, ulterior, în 45 de zile să fie prezentate moţiunile pentru ca spre sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, să aibă loc alegerile la vârful partidului.
 
Preşedintele PNL Dâmboviţa, Cezar Preda, a afirmat că ar vrea ca alegerile să fie organizate de sus în jos, însă, înţelege că ceilalţi colegi de partid îşi doresc alegeri de la baza formaţiunii.

Zamfir: Maestrul de ceremonii e Blaga

 PNL are de luat duminică „o decizie extrem de importană", susţine deputatul PNL Daniel Zamfir, afirmând că liberalii trăiesc acum momentele din 2001, când PD-ul  a ales să facă alegeri de sus în jos şi că, la fel ca în 2001, „maestrul de ceremonii" va fi tot Vasile Blaga.

„PNL are de luat o decizie extrem de importantă. (…) Sigur că atunci când pierzi alegerile e firesc să faci o analiză să afli de ce nu te-a crezut populaţia, ce trebuie să schimbi în mesajul politic şi, nu în ultimul rând, să recredibilizezi partidul începând cu alegeri de jos în sus", a scris Zamfir, pe Facebook.

PNL retrăieşte acum momentele din 2001, a mai spus Zamfir.

„Cei mai vechi în politică retrăiesc momentele din 2001 când, PD-ul condus atunci de Petre Roman se afla în faţa aceleaşi situaţii: Roman a propus alegeri de jos în sus, Băsescu de sus în jos. Maestru de ceremonii, acelaşi personaj din capul mesei reuniunii de la Ogrezeni (Vasile Blaga-n.r.), atunci secretar general PD", afirmă liberalul.

PNL are parte de acelaşi scenariu acum, iar „maestru de ceremonii" va fi tot Vasile Blaga, a susţinut deputatul PNL.

„Acum, avem parte de acelaşi scenariu pregătit de acelaşi personaj care, apropo,va sta în capul mesei şi la reuninea de mâine(!!!!!) şi care i-a adunat la Ogrezeni pe şefii de organizaţii din fostul PDL, cerându-le să susţină varianta alegerilor de sus în jos şi susţinerea în bloc a lui Predoiu", a mai spus Zamfir.

„În mod cu totul întâmplător", apare şi „hrebenciucul” dreptei din România, Valeriu Stoica, care într-un interviu îi sfătuieşte pe liberali să organizeze alegeri de sus în jos, şi să reunifice rapid dreapta, se arată în postarea făcută pe Facebook.

„Că Stoica îl vrea iar pe Băsescu lângă PNL, nu e o noutate. Nici Predoiu, care în alegerile locale invita PMP să ni se alăture, nu ar avea o problemă să combată alături de Băsescu. Faptul că a fost şapte ani din zece, ministrul justitiei regimului Băsescu, e clar că <<au îngropat împreună multe în fundul curţii>>", adaugă Zamfir.

Liberalul afirmă că „toţi aceşt sforari, cu metehnele lor", „veşnicii combinatori pe sub mese", au prabuşit încrederea oamenilor în politicieni.

„Eu nu cred într-o astfel de politică, într-un astfel de PNL!", declară Zamfir, adăugând că PNL trebuie să fie „un partid de oameni liberi, nu şantajabili şi combinatori, un partid care să apere drepturile şi libertăţiile oamenilor, un partid care să fie întotdeauna respectat pentru ce face pentru România, atât la putere cât şi în opoziţie!", potrivit sursei citate.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan şi secretarul general interimar, Marian Petrache, au duminică o întâlnire cu preşedinţii de organizaţii la Palatul Parlamentului.

Raluca Turcan a declarat, joi, că după întâlnirea pe care o va avea cu preşedinţii de organizaţii, va avea loc un BPN care va convoca Consiliul Naţional de Coordonare, organism în care se a discuta şi despre modul în care se vor desfăşura alegerile la Convenţia pentru alegerea preşedintelui de partid.

Turcan a afirmat că nu va candida la preşedinţia PNL, însă, „cu siguranţă" va candida la preşedinţia organizaţiei PNL Sibiu.

Citește și: