Diana Grigore
672 vizualizări 14 mar 2019

„În urma analizei efectuate de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, pe marginea controalelor efectuate de Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale din cadrul Autorităţii privind subvenţia de la bugetul statului acordată formaţiunilor politice în anii 2017 şi 2018, facem următoarele precizări: (...) Verificările efectuate de către departamentul de specialitate al AEP la partidele politice privind subvenţiile primite de la bugetul statului în anii 2017 şi 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale şi vor fi reluate, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părţi”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Autoritatea Electorală permanentă a mai transmis: „Controalele la toate formaţiunile politice privind subvenţiiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut. Niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună şi simultan cu Curtea de Conturi a României. Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi a României, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, republicată cu modificările şi completările ulterioare”.

De asemenea, AEP precizează că Protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă şi Curtea de Conturi a României, cele două instituţii trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor desfăşura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenţii de la bugetul de stat. Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituţii trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acţiunilor de control simultan la partidele politice finanţate de la bugetul de stat, pentru anul următor.

„În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorităţii Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvenţiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 şi 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.

În data de 12.03.2019, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curţii de Conturi a României o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acţiunilor de control simultan pentru fiecare formaţiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curtea de Conturi a României”, se mai arată în comunicatul de presă.

Preşedintele AEP, Constantin Buică, a fost pus în funcţie în urmă cu trei săptămâni, la propunerea PSD.

Citește și: