Alexandru Costea
563 vizualizări 21 mar 2019

“Este Eugen Teodorovici spion rus? Pe 14 noiembrie 2018, Eugen Teodorovici se întâlnea cu Preşedintele Băncii Internaţionale de Investiţii (BII). Banca cu sediul la Moscova, controlată de Putin. România a rămas acţionar al acestei bănci înfiinţate de comunişti, iar în 2018 a majorat participaţia cu 4 milioane de euro. La o zi, guvernul a executat imediat ordinul ruşilor, după întâlnirea lui Teodorovici cu Preşedintele BII, guvernul României aprobă Hotărârea nr. 921/2018 pentru stabilirea nivelului de reprezentare a României în Consiliul Guvernatorilor şi Consiliul Directorilor Băncii Internaţionale de Investiţii şi în Consiliul Băncii Internaţionale de Cooperare Economică. Prin această hotărâre, Teodorovici devenea Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale de Investiţii”, a transmis Florin Cîţu pe Facebook.

El l-a acuzat pe ministrul Finanţelor Publice că “a plănuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sancţiunilor UE şi SUA”.

„Îl acuz pe Eugen Teodorovici de trădarea intereselor României şi ale aliaţilor strategici. Acest om, care atenţie este minstrul de finanţe al României şi în acest moment conduce şedinţele ECOFIN, a gândit şi plănuit un vehicul financiar prin care Rusia se substituie sancţiunilor UE şi SUA dar îşi continuă expansiune mascată economică în vederea susţinerii financiare a un posibil conflict cu lumea liberă. Împreună cu şeful lui de partid, Liviu Dragnea, a organizat cu (Vladimir-n.red.) Putin şi V. (Viktor-n.red.) Orban o reţea care trădează în mod evident interesele României şi parteneriatele din care România face parte”, a mai notat sentorul PNL.

Florin Cîţu susţine că Eugen Teodorovici a minţit în legătură cu scopul deplasării în Cuba, participând acolo la întâlnirea Conducerii BII din decembrie 2018.

„În timpul întâlnirii din 14 Noiembrie s-a discutat şi despre mutarea sediului BII la Budapesta. Decizie susţinută de Dragnea. Dar s-a mai discutat ceva. Agenda întâlnirii Conducerii BII din decembrie 2018. Întâlnirea a avut loc între 3 şi 4 decembrie în staţiunea de lux Varadero din…. Cuba! Sunt sigur că acum aţi înţeles. Eugen Teodorovici a mers în Cuba pentru a fi prezent la această întâlnire. Escală la Moscova a fost doar pentru a lua mandatul de la ruşi? I s-a spus ce să voteze şi cum? Eugen Teodorovici i-a minţit pe români. De ce a ascuns Eugen Teodorovici faptul că a participat la această întâlnire? Cum de la câteva zile după ce a venit în ţară a dat OUG 114 care a distrus întreagă economie şi de care au profitat doar ruşii?”, a mai notat Cîţu.

Totodată, el a afirmat că Banca Internaţională de Investiţii va fi principalul partener şi finanţator al Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

“Această banca va fi principalul partener şi finanţator al FSDI, aşa cum a promis Teodorovici la întâlnirea de la Varadero. Astăzi, voi trimite toată documentarea mea în legătură cu acest subiect membrilor ECOFIN, comisarului Federica Mogherini, reprezentanţei CE şi ambasada SUA”, a mai explicat senatorul PNL Florin Cîţu.

Cîţu i-a cerut, pe 13 martie, explicaţii premierului Viorica Dăncilă, dacă i s-a cerut să amâne votul ECOFIN pentru lista neagră a paradisurilor fiscale, în vizitele în Oman şi Emiratele Arabe. Liberalul acuză că ministrul Eugen Teodorovici a încercat să facă lobby în acest sens, în numele României.

ECOFIN a adoptat, pe 12 martie, o listă revizuită privind jurisdicţiile necooperante în scopuri fiscale, ce include acum şi Aruba, Barbados, Belize, Bermuda, Dominica, Fiji, Insulele Marshall, Oman, Emiratele Arabe Unite, Vanuatu, pe lângă cele cinci aflate iniţial pe listă.

Lista a fost completată în cadrul celei de-a treia intâlniri ECOFIN, a miniştrilor de Finanţe din UE, desfăşurată sub conducerea ministrului român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Cele zece jurisdicţii nu şi-au îndeplinit angajamentele faţă de UE până la termenul convenit. Lista, care face parte din strategia externă a UE în materie de impozitare definită de Consiliul European, are drept scop prevenirea evaziunii fiscale şi promovarea bunei guvernanţe fiscală la nivel mondial.

Citește și: