Diana Grigore
164 vizualizări 25 iun 2019

Iniţiativa legislativă a senatorului PNL vizează modificarea articolului 387 din Legea 289/2009 privind Codul penal.

„Fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; utilizând un act de identitate fals; de două sau mai multe ori la acelaşi scrutin- se pedepseşte cu închisoare de la trei la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, prevede proiectul de lege al social-democratului

În legea în vigoare este prevăzut că „fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept; de două sau mai multe ori; prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

O altă modificare vizează persoanele care utilizează buletine de vot falsificate.

„Fapta persoanei care votează: prin interzicerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător; utilizând buletine de vot falsificate- se pedepseşte cu închisoare de la unul la cinci ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”, conform iniţiativei legislative a lui Şerban Nicolae.

În forma în vigoare a Legii, această faptă se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Iniţiatorul susţine că modificarea acestui articol din Codul penal va duce la creşterea gradului de corectitudin a proceselor de vot.

„Prezenta modificare legislativă urmăreşte să înăsprească pedepsele cu privire la fraudarea votului, care se impun ca urmare a contestării unor deficienţe în practica anterioară a procesului electoral, tocmai în apărarea drepturilor electorale a cetăţenilor. Acest fapt ar duce cu certitudine la o protecţie mult mai bună a valorilor sociale vizate şi, în final, la sporirea gradului de corectitudine a proceselor de vot, la oglindirea mai fidelă a voinţei corpului alegătorilor în componenţa organelor de conducere a statului şi, cel mai important, la asigurarea unui climat propice dezvoltării democratice a societăţii, coroborat cu întărirea statului de drept”, arată Şerban Nicolae, în expunerea de motive a proiectul de lege.

Iniţiativa legislativă a fost înregistrată, în procedură de urgenţă, la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

La începutul săptămânii trecute, Senatorul PSD Şerban Nicolae declara că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, precizând că ar trebui să se revină la formula declaraţiei pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimentare.

Social-democratul a precizat că STS nu mai trebuie să fie implicat în procesul electoral iar acele tablete folosite în secţiile de votare la europarlamentarele din 26 mai ar trebui să dispară la următoarele alegeri.

„Aş insista să revenim la formula cu angajamentul cu declaraţie pe proprie răspundere. Sub regimul sancţiunii penale nu pentru fals, ci pentru infracţiune electorală de vot multiplu, falsul şi uzul de fals devin infracţiuni concurente. Cel care vrea să voteze pe listă suplimentară să depună în scris hârtie, sub semnătură privată că nu a mai votat în altă parte în ziua respectivă. Şi să ştie că dacă va comite o fraudă, poate că cel pentru care o comite îşi va lua funcţia şi va fi foarte bine, dar cel care comite frauda merge la puşcărie”, explica Şerban Nicolae, la Antena 3.

 

Citește și: