Cristian ANDREI
2498 vizualizări 21 ian 2014

Solicitările primarului Constanţei, Radu Mazăre, care doreşte ca procentul deţinut de autorităţile locale la portul Constanţa să crească, sunt susţinute de vicepremierul Dragnea. Acesta a anunţat că este posibil ca, în viitor, Consiliul Local Constanţa să deţină 33% din acţiunile portului de la malul mării.

„Există o discuţie mai veche şi o solicitare mai veche a autorităţilor din Constanţa, Consilul Local Constanţa are deja 22% deja şi există o solicitare a autorităţilor Constanţa ca acest procesn să se ajungă la treizeci şi ceva la sută , să fie o treime autoritatea centrală, autorităţile locale şi acţionari privaţi, în condiţiile în care Fondul Proprietatea are deja 20%. Există o discuţie, dar până în acest moment un proiect efectiv la nivelul Guvernului nu a existat”, a spus Dragnea.

Radu Mazăre a declarat la începutul acestui an pentru gândul că PNL trebuie să iasă de la guvernare, deoarece „sunt nişte mincinoşi” şi nu îşi respectă promisiunile din campania electorală. Supărarea primarului Constanţei a fost generată de opoziţia ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu (PNL), care nu a fost de acord cu solicitările social-democratului.

„Se poate spune întrebarea şi invers, care sunt argumentele să nu ia autoritatea locală acest pachet de acţiuni, în majoritatea porturilor porturilor importante din Europa autoritatea locală are un procent important. În cazul în care există un procent mai mare de acţiuni, veniturile pe care le realizează Consiliul Local sunt mai mari, asta înseamnă că pot realiza mai multe proiecte pentru autoritatea locală”, a subliniat Dragnea.

Citește și: