47 vizualizări 16 mai 2010

După o lună în care au fost absenţi de la dezbaterile televiziunilor de ştiri, printr-un "boicot" impus de premierul Emil Boc, pedeliştii îşi pregătesc revenirea pe micile ecrane. Nu oricum, însă. Democrat-liberalii nu sunt dispuşi să accepte invitaţiile Antenei 3 şi Realităţii TV, decât dacă vor fi însoţiţi de partenerii lor de guvernare.

Surse din conducerea PD-L au precizat, pentru Gândul, că, începând cu această săptămână, o comisie specială formată din preşedintele Organizaţiei de Femei a PD-L, Sulfina Barbu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi vicepreşedinţii Gheorghe Falcă şi Raluca Turcan va încerca să negocieze prezenţa pedeliştilor la cele două televiziuni, astfel încât, în cadrul emisiunilor, puterea să nu fie depăşită numeric de opoziţie. Mai exact, fiecare pedelist ar urma să fie dublat de către un udemerist sau de un reprezentant al progresiştilor independenţi. Mai mult, aceeaşi comisie va decide cine, când şi cum va putea apărea la televizor.

"Facem o listă pe domenii şi o listă pe emisiuni, în fiecare zi. Repartizarea se va face pentru a nu alerga un om de la o televiziune la alta. Pentru fiecare emisiune vom avea listă pe ore, de la ora 10 la ora 24", a explicat, pentru Gândul, vicepreşedintele PD-L, Sulfina Barbu. Mai mult, pentru a evita să ajungă din nou în situaţia de a fi reprezentaţi la tv de "oamenii care îşi dau cu părerea despre orice", partidul îi va dirija pe membrii săi în funcţie de expertiza pe care o au pe anumite domenii. Şi în acest caz va exista o departajare: în prime-time vor fi trimişi miniştrii, în timp ce la emisiunile derulate dimineaţa vor fi repartizaţi parlamentarii "lipsiţi de prea multă experienţă". (Citeşte mai departe în pagina următoare)

Citește mai departe:

Citește și: