Gandul.info
Gabriel Pecheanu
17978 vizualizări 29 dec 2017

”De ce să rămână în posesia Casei Regale? Pot să îl închirieze dacă îşi doresc. Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin intermediul căruia statul deţine imobilul, să le facă o ofertă de chirie, dacă doresc. Că dacă tot le trebuie, eu înţeleg că au de unde să plătească, că li s-au retrocedat o mulţime de lucruri. De ce să nu dăm palatul Camerei de Comerţ şi Industrii sau la alţi copii ai unor foşti şefi de stat?”, a spus premierul Tudose la România TV.

El a mai spus că Regele Mihai a primit în folosinţă Palatul Elisabeta în calitate de fost şef de stat.

”Şi încă nişte zeci de milioane pentru partea de funcţionare a palatului şi pentru servicii de suport. Exagerăm”, a adăugat premierul.

Mihai Tudose a ţinut să precizeze că avizul guvernului pentru proiectul de lege privind Statutul Casei Regale va fi unul negativ.

”Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat, Regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că este nu ştiu ce coroană pe aici... Iertaţi-mă, dar îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie este tot un ONG de interes naţional”, a conchis premierul Tudose.

Citește și: