Adriana Mit
70 vizualizări vineri, 13:26

Deputatul Eugen Pistru, preşedintele ALDE Arad, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că nu se justifică organizarea unui congres extraordinar.

„Vă daţi seama că dacă din 48 de filiale, doar două au solicitat congres, nu cred că se justifică cererea lor şi nu sunt de acord cu congresul. Pot să spun că îl felicit pe domnul Tăriceanu preşedinte, să rămână în continuare, iar ceea ce au făcut colegii noştri sunt convins că au făcut-o cu ajutorul PSD şi au vrut să rupă partidul. Dar eu cred în colegii mei că vom avea înţelepciune să rămânem uniţi şi să mergem mai departe. Sunt doar trei sau patru colegi care au cerut acest lucru, în rest nu cred că sunt alte probleme, din ce am discutat cu colegii mei. Eu îl susţin pe domnul Tăriceanu şi nu cred că există în acest moment alt lider în ALDE care poate să preia rolul de preşedinte. Vor doar să facă un congres, nu au nicio soluţie”, a afirmat Eugen Pistru.

De asemenea, nici deputatul Ion Tabugan, liderul ALDE Caraş-Severin, nu este de acord cu organizarea unui congres extraordinar în acest moment, afirmând că este nevoie ca lucrurile să se liniştească în interiorul partidului.

„Părerea mea este că trebuie să se liniştească apele în partid, iar astăzi avem o consultare a preşedinţilor de filiale. Eu zic că trebuie să se liniştească lucrurile, să treacă alegerile prezidenţiale şi în viitor, în funcţie de ce stabilim astăzi, putem să venim cu un congres şi să stabilim o direcţie, eventual schimbări la nivelul, aşa cum doresc anumiţi colegi, schimbări în sensul de alegeri, nu neapărat că vrem să schimbăm pe cineva. S-ar putea să fie tot acelaşi, dar este vorba de un vot de încredere. Cu siguranţă ALDE Caraş-Severin nu agrează ideea organizării unui congres anul acesta. Avem nevoie de linişte, să ne aşezăm, să ne regrupăm şi cu siguranţă şi colegii care au greşit, mai mult sau mai puţin, se vor întoarce în sânul ALDE, că nu suntem noi Dumnezeu să nu putem ierta”, a afirmat Ion Tabugan.

Liderii ALDE au vineri o şedinţă la sediul partidului, au declarat surse ale formaţiunii pentru MEDIAFAX. Întrunirea vine după ce mai multe organizaţii şi-au anunţat intenţia sau au solicitat convocarea unui congres, imediat după alegerile prezidenţiale.

 

Citește și: