253 vizualizări 7 dec 2009

21.25 Tăriceanu: PNL trebuie să-şi fructifice poziţia şi să-şi asume responsabilităţile

PNL trebuie să-şi fructifice poziţia pe care o are în acest moment şi să-şi asume responsabilităţile, a declarat, luni seară, Călin Popescu Tăriceanu, înaintea şedinţei BPC, menţionând că toate opţiunile sunt demne de a fi analizate şi că a merge în opoziţie la fel de onorabil ca a fi la putere. Întrebat dacă îşi doreşte o colaborare cu PDL, Tăriceanu a ţinut să explice că "mai degrabă" îşi doreşte altceva" anume să nu mai revadă PNL în situaţia penibilă în care era duminică -"ca un fel de mică remorcă a PSD-ul". El a opinat că PNL trebuie să-şi fructifice poziţia pe care o are în acest moment şi să-şi asume responsabilităţile. "Cred că PNL trebuie să-şi fructifice poziţia foarte puternică pe care o are în acest moment şi să-şi asume responsabilităţile. Acest lucru înseamnă că faţă de criza politică prelungită de peste două luni de zile, faţă de criza economică de un an de zile, avem obligaţia să găsim o soluţie. Ceea ce presupune, fără îndoială, de a alege fie a merge în opoziţie, ceea ce este perfect onorabil, la fel de onorabil ca a fi la putere. Mă aştept ca în această seară BPC să discute situaţia politică creată", a spus Tăriceanu.

19.20 Mircea Geoană: România nu merită încă 5 ani un preşedinte care a furat acest mandat. Contestăm rezultatul. Păstrăm majoritatea cu PNL

"Obligaţia de a respecta voinţa românilor ne împinge să contestăm desfăşurarea alegerilor", a declarat Geoană. Potrivit acestuia, PD-L a fraudat alegerile de duminică folosind "resurse de bani imense", "turismul electoral", "votul multiplu", "situaţii ciudate din anumite secţii de votare" şi "organizarea precară în secţiile de votare din străinătate".

16:30 Mitrea: Staff-ul lui Geoană a fost foarte slab

Fostul secretar general al PSD Miron Mitrea a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că, deşi foarte puţin previzibile, rezultatele alegerilor prezidenţiale au fost determinate şi de unele greşeli evidente de campanie comise de echipa lui Mircea Geoană. Mitrea a apreciat că rezultatul alegerilor prezidenţiale era foarte puţin previzibil, mai ales ţinând cont de faptul că în spatele lui Mircea Geoană au fost aliniate cel puţin trei partide.

"Dar a câştigat Traian Băsescu, care a reuşit să îşi mobilizeze şi valorifice mai bine electoratul şi a reuşit să câştige un al doilea mandat consecutiv, lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni în Europa de sud-est", a adăugat el. Mitrea a afirmat că au existat "greşeli de campanie absolut evidente" comise de Mircea Geoană şi de echipa de campanie. Fostul coordonator al campaniei electorale a PSD la alegerile parlamentare a apreciat că şi staff-ul lui Geoană a fost unul "foarte slab".

15.15 Tăriceanu: Trebuie o soluţie politică nebazată pe ura împotriva lui Băsescu; PNL nu e căţeluş al PSD

Călin Popescu Tăriceanu consideră că ar fi nejustificată graba din partea liderilor liberali privind luarea deciziilor în acest moment, menţionând necesitatea unei soluţii politice care să nu se bazeze exclusiv pe "ura împotriva lui Băsescu", dar şi că PNL nu trebuie să fie "căţeluş al PSD". Întrebat dacă această soluţie poate fi inclusiv o alianţă sau o guvernare cu PDL, Tăriceanu spus că această soluţie politică trebuie discutată de liderii partidului. "Această soluţie politică trebuie discutată în cadrul partidului şi trebuie făcută o analiză politică serioasă a situaţiei şi în cunoştinţă de cauză la nivelul structurilor de conducere, al forurilor statutare trebuie luată o decizie. Cred că PNL trebuie să fie parte din toate aceste încercări politice care trebuie făcute pentru scoaterea României din criză", a declarat Tăriceanu.

15.03 OSCE: Alegerile din România, în general conform angajamentelor, dar neregulile trebuie investigate

Procesul electoral din România s-a desfăşurat în general conform angajamentelor OSCE dar informaţiile despre diverse nereguli trebuie investigate fără întârziere iar autorităţile trebuie să publice de urgenţă rezultatele pentru fiecare secţie, a declarat, luni, şeful misiunii de observare a OSCE.

14.00 BEC a anunţat rezultatele după numărarea a 99,95% din voturi

Rezultatele oficiale parţiale anunţate de BEC la ora 14.00, după centralizarea voturilor din 99,95% secţii de votare:

Traian Băsescu - 50,33%
Mircea Geoană - 49,66%

Următoarele rezultate oficiale vor fi anunţate de BEC la ora 17.00.

13.50 Dragnea, PSD: "Suntem obligaţi să contestăm rezultatul alegerilor. Am terminat numărătoarea paralelă, dar nu vă spun cât avem"

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că Partidul Social Democrat va contesta alegerile desfăşurate duminică în România. Potrivit lui Liviu Dragnea, românii l-au ales pe Mircea Geoană, dar aparatul de stat al lui Traian Băsescu încearcă să-l scoată pe actualul preşedinte învingător.

11.33 Votul în străinătate: Traian Băsescu - 115.831 voturi, Mircea Geoană - 31.045 voturi (oficial)

Traian Băsescu a obţinut 115.831 de voturi valabil exprimate în secţiile din străinătate, în timp ce Mircea Geoană a obţinut 31.045 voturi, a anunţat, luni, Biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate. Conform Biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, în cele 294 de secţii de votare organizate în afara ţării s-au prezentat la vot 147.754 de cetăţeni români. S-au înregistrat 146.876 de voturi valabile, iar 861 au fost voturi nule.

11.02 BEC a anunţat rezultatele după numărarea a 99.13% din voturi

Rezultatele oficiale parţiale anunţate de BEC la ora 10.00 dimineaţa, după centralizarea voturilor din 99,13% secţii de votare:

Traian Băsescu - 50,37%
Mircea Geoană - 49,62%

Următoarele rezultate oficiale vor fi anunţate de BEC la ora 14.00.

10.45 PDL anunţă victoria lui Băsescu. PSD se pregăteşte să conteste alegerile

Liderul PDL Adriean Videanu a anunţat, luni dimineaţă, că, potrivit numărătorii paralele a voturilor din turul II făcute de PDL, preşedintele Băsescu ar câştiga un nou mandat, cu 50,33% din voturi, după contorizarea a 100% din voturi.

10.02 Băsescu a câştigat alegerile în diaspora cu 78.86% - rezultate neoficiale

Traian Băsescu a obţinut la secţiile de votare din străinatate 115.831 de voturi, reprezentând 78.86% din numărul total de 146.876 voturi valabil exprimate, potrivit rezultatelor neoficiale, informează Mediafax. Votul românilor din străinătate la turul doi pentru alegerea preşedintelui s-a încheiat, luni dimineaţă, la ora 7.00, ora României, odată cu închiderea ultimelor şapte secţii de votare din SUA, respectiv Los Angeles, Portland, Seattle, San Francisco, Sacramento, Orange County şi Las Vegas.

9.25 Klaus Iohannis, primul reprezentant al Alianţei Anti care vorbeşte de înfrângere: "Azi nu voi mai merge la Bucureşti"

UPDATE Rezultatele oficiale parţiale anunţate de BEC la ora 8.00 dimineaţa, după centralizarea voturilor din 95,40 secţii de votare:

Traian Băsescu - 50,43%
Mircea Geoană - 49,57%

Următoarele rezultate oficiale vor fi anunţate de BEC la ora 11.00.

UPDATE Votul românilor din străinătate la turul doi pentru alegerea preşedintelui s-a încheiat, luni dimineaţă, la ora 7.00, ora României, odată cu închiderea ultimelor şapte secţii de votare din SUA, respectiv Los Angeles, Portland, Seattle, San Francisco, Sacramento, Orange County şi Las Vegas. Pe baza informaţiilor primite de la preşedinţii secţiilor de votare din străinătate, la cele 294 de secţii din străinătate au votat peste 147.600 de cetăţeni români .

UPDATE La ora 6.30 dimineaţă, Viorel Hrebenciuc a anunţat rezultatele parţiale ale numărătorii paralele a PSD:

80,7% din totalul secţiilor au fost numărate
50,3 la sută Mircea Geoană (4.317.105 voturi)
49,7 la sută Traian Băsescu (4.205.609 voturi).

Hrebenciuc a mai spus că PSD a luat în considerare "iregularităţi", incidente, tentative de mită electorală şi fraudă, motiv pentru care liderii partidului au decis să ceară reprezentanţilor formaţiunii în Birourile Electorale Judeţene (BEJ) să nu semneze procesele verbale cu rezultatele alegerilor. Hrebenciuc a mai vorbit şi despre informaţii conform cărora anumite instituţii ale statului au fost implicate în procesul electoral.

La ora 03.10 preşedintele Traian Băsescu a părăsit sediul PD-L din Modrogran, urcându-se la volanul unei maşini Logan pe care a condus-o singur.

Preşedintele a făcut o singură declaraţie: "E un fleac, i-am ciuruit". Oprind maşina în faţa presei, preşedintele a adresat un mesaj jurnaliştilor: "Vedeţi că rezultatele sunt confirmate şi de statistică".

UPDATE, ora 2.20

Numărarea paralelă a voturilor la PD-L, anunţată la ora 2.20 dimineaţa de Adriean Videanu:

• Total: 21706 total secţii, 10.409.770 voturi valabil exprimate
• 21610 secţii numărate (99,56 la sută dintre secţii)
• 96 de secţii din diaspora au mai rămas de numărat
50,14 la sută Traian Băsescu (5.219.562 voturi)
49,86 la sută Mircea Geoană (5.190.208 voturi)
• 29.352 voturi diferenţă în favoarea lui Traian Băsescu (0,28 la sută)


Numărarea paralelă a PSD, anunţată la ora 2.20 dimineaţa de Viorel Hrebenciuc:

62 la sută dintre secţii au fost numărate
50,8 la sută Mircea Geoană
49,2 la sută Traian Băsescu

2.21 După numărătoarea a 99,56% din secţii: Băsescu - 50,14%, Geoană - 49,86%

Prim-vicepreşedintele Adriean Videanu a anunţat rezultatele după centralizarea a 99,56% din secţiile de votare, în urma numărătorii paralele a partidului: Traian Băsescu - 50,14% (5.219.562 de voturi), Mircea Geoană - 49,86% (5.190.208 de voturi).

Diferenţa dintre cei doi este de 0,28%, respectiv 29.354 de voturi, a declarat Videanu. Au mai rămas de numărat voturile din 96 de secţii de votare din diasporă, în cele din SUA şi Canada votul fiind încă în curs. Liderul PD-L a avut un mesaj pentru Mircea Geoană: "Ai pierdut continuă, ai câştigat continuă". (M.T.)

01.20 Videanu după numărarea a 99,15% din voturi "Traian Băsescu este noul preşedinte al României - 50,03 la 49,97"

"Vă pot spune că Traian Băsescu este noul preşedinte al României", a declarat prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu. După numărarea a 99,15% din secţii: Traian Băsescu are 50,03% (5.181.076 de voturi), Mircea Geoană are 49,97% (5.174.334 de voturi). Diferenţa dintre cei doi este de 6.724 de voturi. Din cele 184 de secţii care au măi rămas de numărat 159 sunt din diasporă, "şi ştim foarte bine care sunt procentele obţinute de Traian Băsescu", a spus liderul pedelist.

Din cele 184 de secţii, 25 sunt din ţară - 8 de la Tulcea, 6 de la Dolj, şi restul, câte una două secţii împrăştiate pe la alte judeţe. " Am câştigat de o manieră detaşată în Ardeal, adică Sibiul şi mulţumim sibienilor pentru sprijinul pe care ni l-au dat - 61 şi ceva la 31 şi ceva. Clujul - am câştigat 68 şi ceva la 30 şi ceva, Aradul - 66 la 34, Timişul - 61 la 39. Deci, Ardealul şi Banatul am câştigat categoric", a spus Videanu. "Am câştigat la Constanţa (fief PSD- n.r.), am pierdut la Teleorman, Dolj, Olt. Bucureştiul l-am pierdut, dar e diferenţa foarte mică 50 şi ceva la 49 şi ceva.", a explicat prim-vicepreşedintele PD-L. (M.T.)

01.00 Hrebenciuc: Geoană - 51,1%, Băsescu - 48,9%, după numărătoarea paralelă a PSD din 35% din secţii

iderul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, duminică noapte, că Mircea Geoană a obţinut 51,1% din voturile exprimate în turul doi, în timp ce Traian Băsescu a obţinut 48,9%, după centralizarea voturilor din 35% din secţii în cadrul numărătorii paralele făcute de PSD.

El a spus că în Bucureşti, unde PSD a reuşit să centralizeze rezultatele din 953 de secţii, Geoană a obţinut 51,16% din sufragii, iar Băsescu 48,84%.

00.50 Videanu: Băsescu, în faţa lui Geoană după numărarea voturilor din 96,55% din secţii

PD-L a centralizat voturile din 20.957 de secţii adică 96,55%: Traian Băsescu are 50,09% (5.063.134 de voturi), Mircea Geoană- 49,91% (5.045.014 de voturi).

"E o diferenţă de 18.120 de voturi, adică 0,18 procente. Fac menţiunea că nu a intrat diaspora care va face diferenţa. În opinia noastră, avem o diferenţă de aproape 40.000 de voturi din diasporă, care nu mai poate fi recuperată", a declarat prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu. El a adăugat că mai aşteaptă datele din 749 de secţii de votare, dintre care peste 200 sunt cele din diasporă. (M.T.)


"Împreună am învins!", a exclamat, aseară, liderul PSD Mircea Geoană, după anunţarea rezultatelor exit-pollurilor care l-au dat câştigător al cursei prezidenţiale, la o diferenţă mică de procente faţă de contracandidatul Traian Băsescu. El a început să ţopăie de bucurie pe scena amenajată în Kiseleff atunci când a văzut, pe plasmele instalate în curtea sediului, că l-a bătut pe Băsescu. Înconjurat de soţie şi copii, de liderii social-democraţi, dar şi de cei liberali, în frunte cu preşedintele Crin Antonescu, el şi-a continuat victorios discursul: "E o noapte frumoasă pentru democraţia românească, este o victorie muncită. Vreau să mulţumesc celor care şi-au pus încrederea în mine, colegilor mei de partid, alianţei noastre cu cei de la conservatori". Mihaela Geoană a început să lăcrimeze la vorbele soţului său. Exuberant, liderul PSD s-a referit la Crin Antonescu: "Este victoria lui Crin în aceeaşi măsură în care este victoria mea. Reprezintă o prietenie şi o datorie de suflet pe care am să i-o port acestui om excepţional toată viaţa mea, Crin Antonescu şi colegi liberali. Îi spun că ce am făcut în ultimele două săptămâni depăşeşte o simplă coaliţie şi o simplă majoritate". El a mai spus că peste câteva zile va fi învestit Guvernul Iohannis, care va avea un plan anticriză "autentic".

Citeşte în continuare întregul articol: Geoană: "Împreună am învins! Pe Traian Băsescu îl voi trata cu respectul cuvenit"

"Vreau să rezum rezultatul acestor alegeri: am învins", şi-a început discursul Traian Băsescu

"Vă asigur că, la ora 19.00, sondajele corecte arătau că l-am învins pe Mircea Geoană", a anunţat, duminică seara, preşedinteleTraian Băsescu, pe un ton optimist. "Câştigarea acestor alegeri se datorează în primul rând românilor. Peste 5 milioane de români au avut opţiunea clară pentru drumul spre modernizarea României", a spus Băsescu, în uralele simpatizanţilor. "Pentru Geoană şi Ion pregătiţi un avion", scandează poporul portocaliu. "Astăzi, cu majoritate, românii au votat pentru acela despre care ei consideră că poate să realizeze modernizarea României. Le mulţumesc tuturor românilor care au votat Traian Băsescu", a spus şeful statului.

Citeşte în continuare întregul articol: Băsescu: "Am învins. Vă asigur că sondajele corecte arătau că l-am învins pe Geoană"

Citește și: