Călin Popescu Tăriceanu a comentat momentul în care a fost surprins că a evitat coada de peste 1.000 de persoane de la permise şi paşapoarte, intrând în faţă pentru a-şi reînnoi permisul de conducere.

„Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societăţii şi comunităţilor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există şi posibilitatea să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acţiuni. Din acest motiv în toate ţările pentru cei care ocupă anumite poziţii înalte se găsesc din punct de vedere legal anumite pârghii prin care li se permite să îşi dedice majoritatea timpului în interesul ţării şi al societăţii. Până la urmă nu e nimic înjositor, dar e o problemă de gestiune a timpului", a declarat Tăriceanu, marţi seară, la Antena 3.

„Nu sunt un om care să facă exces de atributele şi pârghiile pe care le are cineva în calitate de preşedinte al Senatului. Mă duc singur să-mi fac cumpărăturile pentru gospodărie, dar nu ascund, dacă am o deplasare de făcut, sigur, se ocupă cabinetul, se ocupă SPP să facă rezervarea biletelor, să nu stau la coadă", a mai spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu nu se află la primul scandal de acest tip. În 2008, pe când era prim-ministru, el a fost acuzat că ar fi chemat acasă la el o echipă de poliţişti de la Evidenţa Populaţiei, pentru a-i face poza de buletin soţiei sale de atunci, Ioana.

Citește și: