Ana Petrescu
529 vizualizări 4 apr 2019

„Problema remanierii e în primul rând de resortul premierului. Cu doamna premier nu am avut o asemenea discuţie şi nici cu colegul meu Liviu Dragnea. Cred că e vorba de Rovana Plumb şi Natalia Intotero care trebuie să se retragă la începtul campaniei pentru că sunt candidate. Din partea noastră nu avem astfel de probleme, nu avem candidaţi care se regăsesc în Cabinet”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, joi seară, la Antena 3.

„De Tudorel Toader nu mă întrebaţi pe mine, că nu este pe locul asumat de ALDE. Toader e ministru independent, dar locul de ministrul al Justiţiei, în configuraţia Guvernului, aparţine PSD”, a completat liderul ALDE.

Liviu Dragnea afirma, pe 25 martie, la finalul CEx al PSD unde a fost validată lista candidaţilor la europarlamentare, că ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb şi ministrul pentru românii de pretutindeni Natalia Intotero, ambele candidate la europarlamentare, nu ar mai trebui să rămână în Guvern până pe 26 mai când au loc alegerile europene.

PSD are pe listă 43 de candidaţi la europarlamentare. Partidul deschide lista cu Rovana Plumb, urmată de jurnalista Carmen Avram şi senatorul PSD Claudiu Manda.

Alţi social-democraţi care completează lista candidaţilor sunt: Cristian Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Dragoş Benea, Victor Negrescu, Andi Cristea, Natalia Intotero, Gabriela Zoană, Bianca Gavriliţă, Emilian Pavel, Doina Pană, Crina Fiorela Chilat, Bălănică Mariana, Răzvan Popa, Luminiţa Jivan, Păvelescu Alin.

 

Citește și: