Diana Grigore
Mediafax
2206 vizualizări 10 mai 2019

„Sunt dezamăgit de Summit, de rezultatele lui şi de modul în care preşedintele s-a prezentat. A fost mai degrabă interesat de pozele cu ceilalţi lideri din Europa, în loc să ridice problemele României, precum aderarea la spaţiul Schengen”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Drobeta Turnu-Severin.

Un alt motiv de nemulţumire invocat de preşedintele Senatului este organizarea Summit-ului în Sibiu.

„Summitul a fost organizat la Sibiu ca să îi facem plăcerea preşedintelui. Nu cred că acesta era scopul Summitului”, a conchis Tăriceanu.

Şefii de stat şi de guvern din statele membre ale UE au făcut baie de mulţime, joi, la Summitul organizat la Sibiu.

La reuniunea de la Sibiu au participat preşedintele Consiliului European Donald Tusk, şeful CE Jean-Claude Juncker, preşedintele PE Antonio Tajani, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Emmanuel Macron.

Printre cei prezenţi la Summit s-au numărat, de asemenea, şi prim-ministrul Italiei Giuseppe Conte, premierul Ungariei Viktor Orbán, prim-ministrul Greciei Alexis Tsipras, premierul Olandei Mark Rutte, premierul Poloniei Mateusz Morawiecki, cancelarul Austriei Sebastian Kurz sau prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borissov.

Liderii statelor membre, prezenţi la summitul informal desfăşurat în România, au adoptat Declaraţia de la Sibiu, care reiterează principiile unei singure Europe, unităţii şi protejării democraţiei şi a statului de drept.

Summit-ul UE de la Sibiu s-a încheiat, joi seara, cu un spectacol folcloric si unul pop, la care au luat parte aproximativ 3.000 de oameni, în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile.

 

Citește și: