Diana Grigore
264 vizualizări 17 apr 2019

„Eu nu cred că se poate vorbi despre o lipsă de curaj a lui Toader, care a avut totuşi iniţiativa, a luat decizia să o revoce pe Kovesi şi pe Lazăr. Articolele de Cod penal şi de Cod de procedură penală despre care discutăm sunt cele care au fost declarate de CCR ca fiind constituţionale şi celelalte articole din proiectul de lege care nu au fost atacate la Curte, deci nu aveau o problem de constituţionalitate. Eu cred că este altceva”, a declarat la Antena 3 Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu a susţinut că e mult mai bine că Parlamentul modifică Codurile penale, nu prin OUG.

„Aţi văzut care au fost atacurile în interior, în ţară. Aţi văzut şi care au fost atacurile în străinătate. În străinătate s-a creat o anumită percepţie că există o înclinare a Guvernului către protejarea corupţilor sau acoperirea corupţiei şi că aceste măsuri adoptate prin OUG fără o dezbatere publică prealabilă ar dăuna procesului legislative democratic şi ar pune sub semnul întrebării justeţea acestor măsuri. Eu sunt tentat să vă spun că e mult mai bine că vom adopta aceste lucruri prin Parlament. Facem acest lucru prin Parlament. La comisia juridică s-a întâmplat un miracol, şi PNL şi USR au votat cot la cot cu majoritatea pentru ca aceste articole să fie transpuse în Codul penal. Ceea ce e bine. Bănuiesc că şi-au dat seama şi ei că trebuie să respectăm deciziile CCR. Parlamentul face o operaţie care este corectă, legitimă şi e bine că se întâmplă aşa. Dacă lucrurile astea ar fi fost făcute de Guvern, având exact aceleaşi elemente, ar fi fost nişte semen de întrebare şi ne-ar fi pus în continuare în bătaia criticilor de la Bruxelles”, a mai spus Tăriceanu.

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Proiectul legislativ urmează să ajungă la Camera Deputaţilor, care va avea rold e for decizional.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei va dezbate, de asemeena, săptămâna viitoare, Codul de procedură penală.

 

Citește și: