Sorina Ionaşc
5146 vizualizări 21 apr 2015

Senatorii tergiversează redactarea şi publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii care să consemneze votul dat în cazul solicitării DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova. După ce Curtea Constituţională i-a obligat pe senatori să redacteze o hotărâre care să consemneze votul dat pe 25 martie, acum aleşii trag de timp şi pasează responsabilitatea de la o structură a Senatului la alta.

”Lucrurile sunt foarte simple. Senatul şi Tăriceanu au făcut un abuz. Comisia juridică a dat un aviz, plenul a dat un vot. Asistăm la un refuz din partea preşedintelui Senatului de a semna un act, este obligaţia lui. Redactarea lui aparţine aparatului de specialitate. Biroul Permanent a a decis ilegal să ceară comisiei ceva de care nu suntem competenţi. Această plasare de responsabilitate către comisia juridică e un abuz”, a spus senatorul PNL Alin Tişe.

Concret, plenul a respins luni un proiect de hotărâre datat cu 20 aprilie, urmând ca preşedintele Senatului să semneze un alt proiect de hotărâre, datat cu 25 martie. Cum această variantă nu a fost pe placul lui Călin Popescu Tăriceanu, acesta a convocat o şedinţă de urgenţă a Biroului Permanent şi a mandatat comisia juridică să redacteze şi să semneze respectiva hotărâre. Numai că, şi de data aceasta, senatorii PSD au votat pentru acelaşi proiect de hotărâre, cel datat cu 25 martie, pe care îl vor trimite înapoi către Biroul Permanent.

În cadrul şedinţei comisiei juridice, convocată şi ea de urgenţă, liberalii au propus ca proiectul de hotărâre să fie unul pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lu Dan Şova, însă propunerea a picat la vot.

”Nu putem redacta azi un proiect de hotărâre cu ceea ce stabilim noi. Curtea ne-a băgat într-o fundătură din care nu ştiu dacă putem ieşi”, a spus senatorul PSD Ioan Chelaru.

Călin Popescu Tăriceanu a convocat, marţi, o şedinţă de urgenţă a Biroului Permanent, în care, spune el, au fost prezentate ”opinii diverse juridice şi politice”, în urma căreia s-a decis mandatarea comisiei juridice de a redacta această hotărâre.

”Am organizat o şedinţă a Biroului Permanent pentru a putea să lămurim o problemă de natură exclusiv tehnico-juridic, nicidecum una politică. Senatul este obligat să redacteze o hotărâre care să ateste rezultatul votului din 25 martie. Sunt diverse opinii de natură juridică, care nu sunt neapărat convergente cu decizia Curţii. Dincolo de opiniile juridice şi cele politice, aşa cum am constatat azi în şedinţă din partea PNL, trebuie lăsate deoparte şi să respectăm întocmai decizia Curţii. urmează numai să redactăm hotărârea respectivă în aşa fel prin publicarea în Monitorul Oficial să capete forţă juridică. De aceea azi s-a luat decizia să însărcineze comisia juridică cu redactarea textului acestei hotărâri, care să reprezinte materializarea deciziei CCR”, a declarat Tăriceanu, la finalul şedinţei de marţi.

Pe de altă parte, procedura este neregulamentară, după cum au susţinut liderii PNL. Preşedintele comisiei juridice, senatorul liberal Cătălin Boboc, a explicat că membrii comisiei pot redacta doar un proiect de hotărâre, pe care să-l supună, ulterior, votului plenului Senatului. Nicidecum adaugă Boboc, nu poate comisia juridică să redacteze hotărârea şi să o publice în Monitorul Oficial.

”Comisia juridică va trebui să răspundă, într-un fel sau altul, dar e foarte clar că această comisie poate face propuneri, proiecte de hotărâri pe care să le ducă mai departe către plen, asupra hotărârilor Senatului se pronunţă doar plenul, este singurul competent a se pronunţa asupra unui astfel de act. Nu cred că se poate substitui comisia plenului. Hotărârea poate fi redactată de departamentul legsilativ, e semnată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial. Asta e procedura. Nu poate pronunţa comisia, adică 11 oameni, pe o hotărâre asumată de întreg Senatul României”, a explicat Boboc.

Întrebat de ce se tergiversează situaţia, Boboc a adăugat că ”este o lipsă de curaj” pentru asumarea unei greşeli.

”E lipsă de curaj în asumarea unei greşeli şi oamenii, cei care au greşit, trebuie să-şi asume greşeala de la momentul respectiv. Greşeala aparţine, în primul rând, staff-ului, care nu l-a informat corect pe preşedintele Senatului cu modul în care trebuiau să decurgă lucrurile”, a mai spus liberalul.

VIDEO: Cristian Andrei

Traseul hotărârii în cazul lui Dan Şova

Pe 25 martie, senatorii au respins solicitarea DNA privind reţinerea şi arestarea preventivă a lui Dan Şova, cu 79 de voturi ”pentru”, 67 de voturi ”împotrivă” şi cinci abţineri, decizia fiind luată în baza Regulamentului Senatului şi a Statutului deputaţilor şi senatorilor. La momentul respectiv, CSM a sesizat Curtea Constituţională, iar pe 8 aprilie, CCR a decis că a existat un conflict juridic de natură constituţională din cauza faptului că Senatului nu a redactat şi nu a publicat în Monitorul Oficial şi o hotărâre care să consemneze rezultatul votului.

Potrivit articolului 147 din Constituţie, deciziile Curţii sunt obligatorii. Astfel, Senatul este obligat să redacteze şi să publice în Monitorul Oficial o hotărâre. Problema a apărut luni, când în Biroul Permanent s-a decis ca proiectul de hotărâre să fie votat de plen.

Potrivit acestui proiect, datat cu 20 aprilie, Senatul ar fi urmat să constate faptul că, în plenul din 25 martie, nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

”Articol unic. - Constată că, în urma votului exprimat în şedinţa Senatului din data de25 martie 2015, nu au fost întrunite condiţiile cerute de art.24 alin.(4) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, şi de art.173 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr.28/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 25 martie 2015, pentru a încuviinţa reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan – Coman”.

Cu toate acestea, propunerea a fost respinsă de plenul Senatului, fiind preferată varianta senatorului PSD Şerban Nicolae, care a spus că această hotărâre nu ar trebui suspusă votului, ci ar trebui semnată de Călin Popescu Tăriceanu.

În varianta lui Şerban Nicolae Senatul adoptă o hotărâre datată cu 25 martie, adică cu o lună în urmă.

Cum această variantă nu a fost pe placul lui Tăriceanu, pentru că, spune el, ”preşedintele Senatului nu-şi asumă deciziile, ci doar le consemnează”, subiectul a fost pe ordinea de zi a Biroului Permanent de marţi, convocat de urgenţă.

Citește și: