Departamentul Politic
1147 vizualizări 21 iul 2018

Întâlnirea din Modrogan între Vasile Blaga şi aripa ex-PDL a amplificat tensiunile între foştii pedelişti şi vechii liberali. Potrivit unor surse politice citate de Mediafax, susţinerea lui Ludovic Orban la şefia PNL e temporară, iar unii dintre liberali plănuiesc înlăturarea acestuia printr-un Congres.

Miza în partid o reprezintă locurile eligibile la alegerile europarlamentare. Într-o variantă discutată săptămâna trecută, dar negată de cei trei lideri, lista pentru europarlamentare i-ar putea avea în frunte pe Ludovic Orban, urmat de cei doi foşti lideri ai formaţiunii, Vasile Blaga şi Crin Antonescu. Acesta a fost şi motivul pentru care mesajul public transmis de Blaga susţinea întărirea PNL în contextul anului electoral 2019.

"Ne interesează partidul, asta am spus-o cu toţii, ne interesează parcursul lui, ne interesează tot ceea ce va face în anul electoral 2019, în primul rând câştigarea alegerilor prezidenţiale,” a declarat Vasile Blaga, după întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu foştii pedelişti la sediul PNL din Modrogan (fostul sediu central al PDL). ”Sigur, vor conta şi alegerile europarlamentare, dar în primul rând alegerile prezidenţiale, pentru că vedeţi cum se comportă PSD şi astăzi ca un partid stat.(...) Dorim un partid puternic, sunt multe lucruri de corectat. Colegii le vor transmite către forurile formale ale partidului, către Biroul Executiv, Biroul Permanent Naţional, astfel încât ele să se corecteze, pentru că într-adevăr, ca în orice familie, lucrurile pot fi îmbunătăţite şi sunt sigur că vor fi îmbunătăţite."

Vasile Blaga, fost lider PNL

Deşi aripa fostului PDL este nemulţumită că Ludovic Orban nu s-a ţinut de cuvânt şi nu a respectat paritatea când au fost împărţite funcţiile de conducere, la întâlnirea din Modrogan s-a decis ca acesta să rămână la conducerea partidului până după europarlamentare.

"Critici au fost, iar majoritatea a vorbit despre modul defectuos în care funcţionează partidul, dar lucrurile nu se rezumă doar la Parlament, ci şi la problemele din organizaţii, din teritoriu. Ei spun că Orban a schimbat foarte mulţi preşedinţi de filiale şi şi-a pus doar fidelii lui şi de multe ori nu a respectat paritatea,” au dezvăluit pentru Mediafax surse din interiorul partidului. ”Că nu a fost păstrat echilibrul, aşa cum şi-a asumat înainte să devină preşedinte, ci mai degrabă a mimat această paritate. Orban a încercat să izoleze, să minimalizeze aripa fostului PDL.”

La întâlnire, Vasile Blaga a reproşat unora dintre foştilor pedelişti că i-ar cânta osanele preşedintelui PNL şi "îi spun numai ceea ce vrea să audă". Aceştia ar fi dorit ca Orban să participe la întrunirea de miercuri, însă majoritatea s-au opus.

Gheorghe Falcă, primarul Aradului, unul dintre nemulţumiţii din aripa ex-PDL, i-a reproşat lui Ludovic Orban că, dintre foştii pedelişti, doar Raluca Turcan şi Mircea Hava au funcţia de prim-vicepreşedinte, iar secretar general este Robert Sighiartău. Toţi erau fideli lui Orban sau i-a fidelizat pe parcurs, dar nu-şi merită funcţiile, potrivit surselor politice.

Falcă a fost şi singurul care a pus problema europarlamentarelor, în cadrul întâlnirii din Modrogan, cerându-le colegilor să nu fie ipocriţi şi să pretindă că nu ar exista liste pregătite.

gheorghe flutur

Ulterior întrevederii de miercuri, unul dintre participanţi, preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur a declarat că liberalii au obligaţia să dea semnalul coagulării dreptei în perioada care urmează, pentru câştigarea următoarelor alegeri.

"Trei lucruri am spus acolo (la Bucureşti – n.r.). Primul lucru este că acea întâlnire, care a fost între foştii pedelişti, trebuie urgent urmată de o întâlnire cu baza întreagă a partidului, nu pe bucăţele. Pentru că nu a fost rău că ne-am întâlnit o parte dintre noi, mai sunt anumite probleme la care trebuie găsite nişte răspunsuri, dar trebuie urgent tot partidul să se vadă,” a declarat Flutur joi, într-o conferinţă de presă organizată la Suceava. ”Baza, nu doar întâlnirea informală, nu doar pedelişti, pentru că noi suntem Partidul Naţional Liberal şi eu asta am cerut în discursul meu. Al doilea lucru s-a referit la PNL. Din punctul meu de vedere PNL are obligaţia să dea semnalul de coagulare a dreptei în perioada următoare, pentru câştigarea următoarelor seturi de alegeri. România are nevoie de asta, trebuie să dăm semnalul că dorim această coagulare. Întâi să ne armonizăm în casă lucrurile între noi, după care, pasul următor, semnale de colaborare şi de coagulare a dreptei pe un proiect curajos pentru perioada următoare, ca să putem guverna."

Liderul PNL Sălaj, Lucian Bode, şi el prezent la întâlnirea din Modrogan, a declarat pentru presa locală, că la patru ani de la fuziunea PDL-PNL, nu ar mai trebui să existe abordări care să reflecte o scindare în interiorul partidului.

"Orice fel de întâlnire a liderilor politici la sediul central al PNL nu este o întâlnire "ascunsă”! Este un semn de normalitate şi maturitate politică, mai degrabă o întâlnire de lucru, nu o întâlnire separată între membri ai fostului PDL,” a explicat Bode. ”Din punctul meu de vedere, la 4 ani de la formarea Alianţei Creştin Liberale şi la 3 ani de la fuziunea celor două formaţiuni politice (PNL si PDL) nu ar mai trebui să existe astfel de abordări şi percepţii care să încerce să reflecte o împărţire a membrilor PNL după vechea apartenenţă politică. Din momentul fuziunii celor două partide, fiecare membru şi-a asumat fără îndoială îndeplinirea obiectivelor noii structuri politice. Cu privire la fondul acestor discuţii, ele se justifică atâta timp cât în urma lor vom constata o evoluţie constructivă a PNL, mai ales în anumite filiale (nu este cazul filialei Sălaj, unde lucrurile sunt perfect armonizate)."

Întrevederea din Modrogan a provocat disesiuni şi în rândul vechilor liberali, care îl critică pe Ludovic Orban că a permis ca întâlnirea să aibă loc.

"Cum să accepţi aşa ceva? Pe vremuri erau daţi afară cei care făceau întâlniri separate. A fost Blaga acolo şi au negociat cele trei locuri (ale aripii PDL n.r.) pentru Parlamentul European,” dezvăluie sursele Mediafax. ”Aceasta a fost toată şmecheria, iar Orban i-a lăsat, ştiind că aşa îi aduce în gaşcă. Dar nu a fost chiar aşa, pentru că în interior l-au criticat. N-au fost dulci. Iar Blaga i-a pus rău la punct pe foştii pedelişti care s-au raliat cu Orban".

protest pnl in piata victoriei

Liberalii mai susţin că percepţia publică creată nu a fost de unitate, aşa cum se intenţiona, ci exact opusul, că fuziunea PDL-PNL a eşuat, în contextul în care Vasile Blaga a ieşit la declaraţii, înconjurat de foşti membri ai PDL, iar Ludovic Orban a venit ulterior, singur şi a vorbit cu presa.

"Tu, Blaga, mai şi spui că sunt multe probleme în PNL care trebuie corectate şi după aceea apare Orban la nu ştiu câte minute, singur pe trepte, fără susţinere, incapabil să dea niciun răspuns. Foarte rău a dat pentru toată lumea. A stat acolo patru ore singur în birou. E foarte urât. Am vorbit şi cu alţi colegi şi toată lumea se întreba ce e asta, de ce s-a ajuns aici? Acum ce facem? Facem o întâlnire şi cu fostul PNL? Asta ne-ar mai lipsi", relatează un liberal din aripa vechiului PNL.

"M-a cam dezamăgit prestanţa şefilor. A jucat-o Orban foarte prost. În interior a fost până la urmă susţinere pentru Orban, pentru partid, dar cum s-a făcut că nu au ieşit împreună? Nu am înţeles de ce au făcut aşa. Adică sunt oameni cu atâta experienţă politică şi nu înţeleg cum au fost posibile astfel de momente", a adăugat un alt liberal.

Ludovic Orban a declarat că a fost informat şi de acord cu întâlnirea de miercuri, de la sediul partidului, dintre Vasile Blaga şi membrii fostului PDL, însă nu a participat pentru că, probabil, aceştia voiau să discute chestiuni care ţineau de istoria lor.

"I-am salutat pe toţi colegii mei de partid, am discutat cu colegii. În rest, fiind vorba de o discuţie pe care a generat-o colegul meu, domnul Blaga, e o discuţie la care are dreptul orice membru al PNL, sediul PNL e deschis la orice fel de discuţii, dezbateri, între membrii PNL. În ceea ce mă priveşte, eu sunt deschis dialogului cu toţi membrii PNL, indiferent de unde provin, indiferent ce funcţii ocupă, atât timp cât au ceva de comunicat în interiorul partidului, cât au idei benefice, cât se implică în activitatea partidului şi în îndeplinirea obiectivelor. Eu sunt un om deschis la dialog şi comunicare. Şi, de asemenea, sunt deschis la orice îmbunătăţire a comunicării în interiorul partidului şi în exteriorul partidului", a afirmat Orban, la finalul întâlnirii între Blaga şi foştii pedelişti, precizând că nu crede că astfel de întâlniri se vor repeta.

Ludovic Orban

Vasile Blaga a explicat în acelaşi mod: "A fost o şedinţă în care am discutat cu membrii PNL din vechiul PDL. Nu este ciudat deloc, toată lumea se întâlneşte cu cine vrea oricând. Dacă ar fi intrat înăuntru, nu aş fi avut nicio problemă nici eu, nici colegii mei. Nu am avut nimic de ascuns, dacă noi aveam ceva de ascuns, nu veneam în sediul partidului".

Blaga s-a ferit să dea detalii despre discuţiile privind alegerile europarlamentare.

"Deocamdată, colegii vor trebui să stabilească criteriile după care se va candida, pe urmă vom vedea care sunt cele mai bune variante. Nu mi-am exprimat o astfel de dorinţă încă. O să vedem care sunt criteriile", a adăugat Blaga, precizând că nu mai vrea să fie niciodată preşedinte al partidului.

Întâlnirea lui Blaga cu aripa fostului PDL a apărut în contextul în care, în interiorul PNL, se vorbeşte că 16 lideri liberali ar plănui ca, la Consiliul Naţional din 4 august, să fie convocat un Congres extraordinar pentru demiterea lui Ludovic Orban de la şefia partidului. 

Liderului senatorilor PNL, Iulian Dumitrescu, care l-a criticat pe preşedintele liberal în şedinţa din urmă cu două săptămâni a Biroului Politic al partidului, ar fi iniţiatorul unei liste de semnături pentru schimbarea lui Orban. Printre lucrurile pe care acesta i le-a reproşat lui Orban ar fi şi că partidul nu comandă un sondaj de opinie pentru a vedea cum stă în ochii electoratului, potrivit surselor citate.

În urmă cu două săptămâni, Biroul Politic Naţional al PNL a convocat Consiliul Naţional al partidului pe data de 4 august. Evenimentul va avea loc la Bucureşti, unde sunt aşteptaţi 1.500 de membri ai PNL. 

"Vom stabili criteriile, procedura, calendarul de desemnare a candidaţilor la alegerile europarlamentare la prima reuniune a Consiliului Naţional,” a anunţat Ludovic Orban. ”De asemenea, ne-am fixat ca obiectiv ca, până la sfârşitul lunii octombrie, să finalizăm lista pentru europarlamentare, ca să începem o campanie în care candidaţii noştri să fie promovaţi, să intre în contact direct cu cetăţenii, pentru că vrem o campanie directă adresată către cetăţeni, care să presupună cât mai multe contacte între candidaţii noştri, membrii partidului şi cetăţenii români."

El a precizat că la Consiliul Naţional va fi luată şi o decizie asupra propunerii de excludere din partid a prim-vicepreşedintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă. Preşedintele PNL a explicat că a aplicat statutul partidului prin această propunere. 

 

Citește și: