328 vizualizări 26 feb 2009

Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, consideră că PD-L a ajuns la putere graţie lui Traian Băsescu, o „pleaşcă” ce a „căzut” peste partid şi l-a adus la putere. Ieşirea plină de sinceritate a ministrului a avut loc la o dezbatere pe tema identităţii doctrinare a dreptei.

„Este foarte important să ne concentrăm pe munca de definire doctrinară, pentru că avem o problemă din cauza alianţei cu PSD (...) şi pentru că succesul nostru e în mare măsură datorat unei persoane, care e persoana preşedintelui. Tocmai de aceea e o mare provocare pentru noi să fim la înălţimea acestui noroc care a căzut peste noi. E o pleaşcă de care trebuie să fim conştienţi. Lucru acesta nu se mai întoarce aşa uşor, să ai pe un Băsescu care îţi ridică poporul şi te aduce la putere prin charisma lui. (...) Suntem unde suntem, în mare măsură graţie charismei unui lider politic care nu e etern şi căruia nu trebuie să-i tăiem noi craca de sub picioare”, a explicat Paleologu. El a apreciat că şeful statului este „un paradox” - a devenit „eroul dreptei”, deşi nu reprezintă „un om structural de dreapta”, pentru că a ştiut să îşi apropie idealurile liberale.

„Apelează la popor împotriva sistemului. (...) Există o anumită afinitate - poate spontană, poate nu îndelung reflectată - cu acest tip de bonapartism al apelului la popor, al gaulle-ismului împotriva regimului partidelor. (...) E un lucru destul de prezent, un element destul de important în economia generală a dreptei româneşti, numai că, întotdeauna când dai de un lider cu o asemenea charismă, se pune pune întrebarea ce faci când nu o mai fi el”, şi-a continuat Paleologu reflecţiile. „Ne găsim într-o situaţie delicată. De exemplu, noi am fi sperat ca PSD să apară cu oameni mai noi în faţă”, a conchis el.
 

Citește și: