2475 vizualizări 31 mai 2019

„Şi eu vreau un guvern al opoziţiei, dar... Problema este dacă se poate. Până una alta, avem PNL – USR – PMP care sunt departe de a avea în Parlament numărul de voturi necesar reuşitei unei moţiuni de cenzură. Şi dacă cele trei partide se înhăitează cu UDMR şi Pro România plus ceva “scursură” suplimentară adusă de Ponta de la PSD, lucrurile nu vor sta mult mai bine. Sigur, cu acest supliment de voturi moţiunea ar putea să reuşească. Problema este cum se va putea guverna într-o astfel de alianţă, în condiţiile în care UDMR are ca principal mod de parteneriat politic şantajul, iar Pro România minciuna (vezi votul de la alegerea lui Ciolacu)”, a scris Traian Băsescu, vineri pe Facebook.

 

Acesta mai spune că un eşec al unei moţiune de cenzură nu ar face decât să consolideze coaliţia PSD-ALDE.

„Mă gândesc şi la faptul că o eventuală moţiune de cenzură ratată va consolida alianţa PSD – ALDE la guvernare. Pentru a stopa aplicarea Programului de Guvernare moşit de Dragnea şi pentru a aplica necesarele corecţii în economie, preşedintele Iohannis şi PNL – USR – PMP vor, pe bună dreptate, plecarea guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură. Singura problemă este dacă se poate. După succesul PNL şi USR- PLUS de la europarlamentare, trebuie exclus eşecul unei moţiuni de cenzură. Decât un eşec, care ar consolida alianţa PSD-ALDE-UDMR, mai bine plecăm în vacanţă”,a explicat Băsescu.

Senatorul PMP a precizat că în contextul în care PNL a câştigat europarlamentarele, Cabinetul Dăncilă ar fi trebuit să demisioneze, însă în societatea românească încă „nu funcţionează bunul simţ politic”.

„P.S. – 1. Atenţie, PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi nu pentru Parlamentul României. 2. În astfel de situaţii soluţia corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului Dăncilă, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic. 3.Povestea alegerilor anticipate este doar diversiunea unora care vor să pară implicaţi ştiind bine că tehnic nu este posibil”,a conchis fostul preşedinte al României.

Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor este Marcel Ciolacu, după votul de miercuri, acesta urmând să îl înlocuiască pe Liviu Dragnea, după ce Dragnea a fost încarcerat ca urmare a condamnării la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman.

Marcel Ciolacu a obţinut 172 de voturi, în timp ce Raluca Turcan, susţinută de PNL, USR şi PMP, a primit 100 de voturi. Reprezentantul UDMR, Kelemen Hunor, a fost votat de 20 de deputaţi. Totodată, 11 voturi au fost anulate.

 

Citește și: