Departamentul Social - Mediafax
1571 vizualizări 29 oct 2018

”Voi face o sinteză... a parcursului decizional!", a precizat Tudorel Toader pentru Mediafax, întrebat fiind dacă va publica marţi şi rezoluţia de clasare presupus găsită în mapa de candidatură a lui Augustin Lazăr la Parchetul General.

Pe de altă parte, procurorul general a precizat, pentru Mediafax, că a primit în scris răspunsul de la Consiliul Superior al Magistraturii care arată că la mapa sa de candidatură nu există o asemenea rezoluţie de clasare privindu-l pe preşedintele Klaus Iohannis.

”Urmare a adresei dumneavoastră (...), vă aducem la cunoştinţă că, în urma verificării documentaţiei ataşate la lucrarea noastră (...) (având ca obiect avizarea propunerii ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), nu a fost identificat niciun document cu obiectul invocat în solicitarea dumneavoastră," se arată în documentul transmis de CSM lui Augustin Lazăr.

Versiunea lui Toader

Ministrul Justiţiei anunţă că va prezenta marţi mai multe documente din mapa de candidatură a lui Augustin Lazăr pentru funcţia de procuror general al României, în baza căruia preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a acestuia.

”Mâine (marţi – n.r.) voi prezenta procedura şi graficul de numire ale celui care ocupă postul de procuror general. Mâine voi face public şi conţinutul dosarului de candidatură. Pentru a observa eventualele neconcordanţe, preferabil ar fi să cunoaştem şi conţinutul dosarului pe baza căruia a fost aprobat şi semnat decretul de învestitură. În mod normal, dosarele de la MJ, CSM şi Cotroceni trebuie să aibă un conţinut identic !,” scrie Toader pe Facebook.

”PS: Nu renunţ la procedura de revocare a actualului procuror general. Este de observat şi abordarea diferită de la Palatul Cotroceni - cererea de revocare " nu este oportună politic/ nu este oportună" spre deosebire de cererea de revocare " este inadecvată!", adaugă în final ministrul Justiţiei.

Procurorul general ceruse Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul CSM, ca urmare a Raportului privind activitatea managerială a procurorului general al României iniţiat de ministrul Justiţiei, să i se elibereze o copie a "rezoluţiei de clasare care privea preşedintele României în funcţie", document ce s-ar fi aflat la dosarul din 2016, cu propunerea de numire a sa în funcţie, aşa cum a susţinut Tudorel Toader.

Tudorel Toader a declarat miercuri, că declanşează revocarea procurorului general Augustin Lazăr, pentru că acesta a fost numit de preşedinte fără evaluare, la propunerea ministrului Raluca Prună, iar mapa sa de candidatură ar conţine şi o rezoluţie de clasare ce îl viza pe Klaus Iohannis.

”Pe 27 aprilie 2016, a semnat numirea în funcţia de procuror general, unde nu exista evaluarea criteriilor de performanţă profesională. Rezultă faptul că ministrul Justiţiei de la acea dată a făcut propunerea de numire în funcţia de procuror general cu nerespectarea criteriilor şi procedurilor legale. Preşedintele Republicii nu a verificat legalitatea evaluării în propunerea numirii făcute... Nu înţeleg de ce (în dosar – n.r.) apare o rezoluţie de clasare emisă de procurorul Lazăr referitoriare la preşedintele României în funcţie", a declarat Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a fost numit procuror general în data de 28 aprilie 2016 de către preşedintele Klaus Iohannis, la propunerea ministrului Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună.

 

Citește și: